OPTm
nr. 93/6

Mihai Buracu

„Aș plânge, dar lacrimile îi ațâță pe cei care ne veghează suferința. Aș plânge până la împlinirea dorinței arzătoare de a-mi găsi sfârșitul. Nimic nu poate ostoi această unică dorință: moartea, cu toate consecințele ei.”

La 21 de ani neîmpliniți, așteptat în libertate de o logodnică ce învățase limba română din poeziile de dragoste pe care i le recita, Mihai Buracu își dorea să moară.

„Mi-e frică. De mine însumi îmi e frică cel mai mult. Urletul se prelinge pe tavanul și pereții urechii, dar nu răzbate în afară. Îl înghit odată cu limba. Dacă aș răcni, durerile s-ar înmii.”

Să nu poți să plângi, nici să urli de durere, de teamă să nu-ți întărâți suplimentar prădătorul – aceasta este condiția la care au fost reduși studenții care au trecut prin fenomenul Pitești. Chinurile din închisoare l-au făcut să încărunțească într-o singură noapte, dar nu și să cedeze.

În momentele de respiro, a compus poezii și a sculptat medalioane. Primise o condamnare mică, de doi ani, dar a fost ținut după gratii încă trei. Tatăl său, preot militar participant la ambele războaie mondiale, deputat PNȚ și om de cultură, fusese și el condamnat de regim în două rânduri, lăsând în libertate alți șapte copii fără niciun sprijin.

Iubirea a fost cea care l-a salvat pe Mihai Buracu. Își cunoscuse logodnica în liceu, iar perioada de închisoare nu a făcut decât să amâne momentul căsătoriei. Ea l-a așteptat cu devotament și i-a fost alături toată viața, în ciuda faptului că a intrat în vizorul Securității din cauza lui.

Buracu a absolvit Literele din Iași (unde, în mod ironic, a locuit pe strada Karl Marx) și a devenit profesor de limba română. Securitatea a avut grijă să-l intimideze periodic, de teama să nu transmită concepții negative copiilor. În 1972 i s-a reproșat direct că frecventează biserica, deține icoane și se închină, într-o perioadă în care documentele programatice ale PCR vorbeau despre importanța educației ateiste în școli. Chiar și câțiva elevi de-ai săi, minori, au fost recrutați de Securitate pentru a-l turna, deși nu aveau ce să spună.

După 1989 a simțit nevoia să se implice în cetate. A fost membru fondator al PNȚ Mehedinți și senator în legislatura 1992-1996, dar a renunțat repede la politică, dezamăgit de moravurile întâlnite. A preferat să se dedice scrisului și familiei. Îi datorăm una dintre cele mai reușite cărți de memorii despre „reeducare”, Tăblițele de săpun de la Itșet-ip.

S-a stins în martie 2011. Exact un an mai târziu, după ce s-a asigurat că familia va aprinde o lumânare pentru Mihai, soția lui s-a dus să-l reîntâlnească în ceruri. 

 

Cine mă strigă…?

-Cine mă strigă: Mihai!... și îmi bate

La porțile inimii mari și-ntristate,

De-mi farmec auzul cu strigătul ei?

-Sunt eu, prea iubite, ți-aduc ghiocei,

Ți-aduc primăvara și dorul să vii.

Sunt Paștile astăzi, iar tu întârzii

Și tristă, cu noaptea, te-aștept în veghere.

Grăbește, e timpul să mergi la-Nviere!

-Ce stranie jale chemarea-ți mi-aduce.

Nu-i timpul, iubito, sunt încă pe cruce.

Ia-ți dorul de mână și pleacă-ndărăt,

Căci scris este ceasul când am să m-arăt

Cu răni încă vii la mâini și picioare

Să-ți spun: - Pune mâna și vezi de mai doare,

Dar râzi fericită, deși-s sângerat,

Căci scris e că astăzi din morți m-am sculat!


(Pitești, Camera 4 Spital, aprilie 1951)

Alin MUREȘAN

Alin Mureșan (n. 30 aprilie 1983, Oradea) este specialist în istoria comunismului. Fondator și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (2012-prezent), a lucrat peste 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007-2020). A publicat și editat mai multe volume despre represiunea comunistă, cel mai cunoscut fiind *Pitești. Cronica unei sinucideri asistate *(2010).

Echipa
Arhiva

 

PRINT 3⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

NOUA LITERATURĂ

Desigur, Liviu G STAN este un veteran al scrisului. A publicat deja câteva romane, cel mai recent fiind Salamandre. Însă textul de azi e diferit, se înscrie în alt trend, e noua literatură a lui Liviu G Stan. În general, proza lui emană de la primele fraze inteligență și știința scrisului, o grjă paternă față de poveste. În generația sa, aduce romanul elaborat, înnoitor în mod evident și ancorat în același timp în realitatea evenimentului și a știrii. Efuziunile lirice sunt întodeauna dublate de necruțătoarea privire a jurnalistului. Spre deosebire, aici lasă la vedere lumea interioară, Țăcăniții... e un text personal, tușant, de reconectare la lumea Brăilei, așa cum o știm din literatură.

Doina RUȘTI

OPTm

FILMELE REVISTEI

Evenimentul SĂPTĂMÂNII

Cristina BOGDAN, noua decană a Facultății de Litere, Universitatea din București. FELICITĂRI!

VOXA

reunește cărți, mai ales ceea ce-a apărut la Humanitas și Litera, cum ar fi „Povestirile" lui Ilf și Petrov în lectura lui Victor Rebengiuc sau povestirile lui E. A Poe in lectura lui Mihai Călin. Există și lecturi de autori.

 

AZI

de Ligia Pârvulescu

 

ca un personaj semi-tragic
care se lovește de rama tabloului,
dă-mi senzația supunerii față de evitabil
și devotamentul câinelui față de stăpanul cel crud atașamentul copilului față de mama care-l sugrumă în fașă și tremurul condamnatului în fața plutonului
lasă-mă doamne măcar azi
să fiu femeie
pentru că azi
am văzut un bărbat care mă iubea –
vedeam bine că m-ar fi primit
sub talpa lui.

 

LITERA, 2021

ART, 2020-2021 - toată seria, la promoție

În curând

O carte despre cel mai teribil experiment comunist - un frag. aici

Interviu cu Sandro Veronesi

 

 

 

Copyright © optmotive.ro