OPTm
nr. 93/6

Catrinel Popa: Un șal de cașmir

Pe Catrinel poți s-o vezi adeseori prin Facultatea de Litere, mai ales prin zona bibliotecii. Are un fotoliu special, pe unul dintre coridoarele care duc la Matematică, un fel de cuib, în formă de lingură. Dacă nu-i acolo, înseamnă c-a plecat la plimbare. Mă refer la fotoliu, care se teleportează oriunde, încât sunt zile în care poți să vezi pe deasupra Bucureștiului un fel de ghiulea galbenă, care e de fapt fotoliul lui Catrinel. Uneori, din el zboară pagini, în special din romane. Odată s-au așternut câteva sute în fața Bisericii Colțea, iar cineva zicea c-ar fi fost integral Lupul de stepă. Însă către seară totul se evaporase fără nicio explicație. Sunt și situații în care umblă însoțită de personaje ciudate, îmbrăcate în haine de epocă, hibrizi, câini vorbitori și altele, care pe timpul nopții dorm în Sala Vianu. Săptămâna trecută am văzut-o la o terasă din spatele Palatului Suțu. Ce faci Zenob, m-a întrebat ea, ai băut vreodată aqua vitae occultae? Avea în față un pahar lung, cu un lichid verde și mi-am închipuit imediat că la el se referă. Oh, nu! A râs ea, ăsta e un fresh de kiwi, n-are legătură. Te întrebam, așa, pentru că strâng informații pentru un tratat de elixire pentru zenobi.

1. Ce obiect a avut însemnătate în viața ta, îl consideri norocos ori se leagă de o întâmplare decisivă?

Aș mărturisi că mi-e cam greu să aleg un singur obiect pentru că sunt o ființă anxioasă și, în consecință, destul de superstițioasă. Aceste trăsături mă împing să mă atașez nepermis de tare de fel de fel de obiecte. Pe vremea studenției, la examene obișnuiam să port doar anumite rochii sau bluze dacă se întâmplase să am baftă când le îmbrăcasem pentru prima oară. Sunt convinsă că studenții mei s-ar amuza copios dacă ar afla, de pildă, că la admiterea la masterat (era examen dur, pe vremea aia, o admitere „de foc”, două probe, scris și oral, și destul de mulți candidați pe un loc), eu adusesem cu mine, în rucsac, un șal gros, de cașmir, cu modele orientale, pe care nu aveam cum să-l port pe umeri (examenul se desfășura în miezul verii și afară erau peste 35°C), așa că, în condițiile date, purtat pe umeri sau în jurul gâtului, șalul respectiv, oricât de norocos, nu m-ar fi ajutat să mă concentrez. Pe de altă parte, fiind vorba de un obiect de care nu mă înduram nici în ruptul capului să mă despart la un examen (se dovedise un tovarăș de nădejde la sesiunea din iarna anului patru), m-am văzut nevoită să recurg la o soluție de compromis: am luat șalul cu mine, dar în bagaj. Nici în ziua de azi nu m-am lecuit de asemenea apucături. De pildă, nu mă îndur să mă duc la cursuri sau la conferințe fără un inel de argint, cu o piatră lunguiață de coral, pe care l-am primit în dar de la mama. Ori de câte ori simt că mă sufocă emoțiile și risc să-mi pierd șirul ideilor, mă uit o secundă la piatra roșiatică și lucrurile reintră pe făgașul lor, ca prin farmec. Cred că bijuteriile sunt, oricum, pe primul loc în ierarhia mea în clipa de față. Poate și pentru că sunt mai ușor de transportat, ocupă loc puțin în bagaj (detaliu important pentru cei care călătoresc mult și nu se pot despărți de lucrurile preferate). În plus, mă relaxează organizarea cerceilor, de exemplu, în felurite casete (aș mărturisi că foarte puțini dintre acești cercei ajung să fie efectiv purtați, însă îmi place enorm să-i scot din când în când din cufărașele lor, să-i privesc, să-i mai probez pe câte unii), uneori îmi vine chef să mai modific vreun accesoriu sau chiar să meșteresc eu câte un „zorzon”. Însă dacă ar fi vorba – pentru a reveni à nos moutons – să aleg o singură „piesă” de care nu pot să mă despart și care are însemnătate în viața mea, mă voi opri la un pandantiv minuscul, o cruciuliță cu brațe egale și care, de la distanță, poate fi confundată cu o floare. Am cumpărat-o cu mulți ani în urmă de la biserica Sf. Nicolae Dintr-o zi, de lângă facultate. De ea mă leagă și o întâmplare destul de ciudată, care mi-a întărit convingerea că acest pandantiv a fost făcut special pentru mine.

2. Povestește-ne!

Într-o primăvară, acum multă vreme, când pornisem împreună cu Anca, prietena mea din facultate, într-o excursie de la Geneva spre Lausanne, am băgat de seamă că lănțișorul cruciuliței se rupsese și atârna – fără pandantiv – de unul dintre nasturii bluzei mele. Mai exact, Anca a observat lucrul ăsta, chiar în momentul când ne pregăteam să coborâm din tren. Să ne întoarcem să căutăm micul obiect pe sub scaune ar fi însemnat să ratăm excursia de o zi la Lausanne, așa că am renunțat la idee. M-am resemnat cu gândul că – la fel ca oamenii – lucrurile au și ele destinul lor. Dacă a fost să-l pierd, îmi repetam mecanic în gând, măcar să se bucure de el cine-l va găsi. Și ce să vezi? Când am ajuns „acasă”, la ușa apartamentului unde eram cazate, chiar lângă ștergătorul de la intrare, mă aștepta pandantivul meu. De-atunci nu ne-am mai despărțit decât arareori… Și pentru foarte scurte perioade de timp.

3. Cu ce personaj de ficțiune te-ai duce să-ți cumperi pantofi?

Mai mult ca sigur aș alege un personaj din Vrăjitorul din Oz. De îndată ce am auzit întrebarea, m-am gândit la fantasy-ul lui Lyman Frank Baum. Și asta nu doar pentru că Vrăjitorul din Oz era una dintre lecturile mele favorite în copilărie (și, ca să fiu sinceră, se află pe lista scurtă și astăzi!), ci pentru că mulți ani după aceea a continuat să mă urmărească o imagine (nici nu mai știu exact dacă am zărit-o în ediția cu ilustrații pe care o citeam când eram mică sau în altă parte, în vreuna dintre ecranizările acestui fabulos roman pentru copii). Sau poate e pur și simplu o frântură dintr-un vis-ecou al primelor lecturi… Cine știe? Cert este că în secvența despre care vă vorbesc – și care nu mi se va șterge probabil multă vreme din memorie, va rămâne acolo și după ce voi fi uitat aproape orice altceva – se văd niște picioare subțiri, cu ciorapi dungați și pantofi caraghioși, cu fundițe ostentative și tocuri pe măsura fundițelor, ieșind de sub pragul unei case. Picioarele aparțineau Vrăjitoarei celei rele de la miazănoapte, iar casa zburătoare era a Dorotheei, stăpâna admirabilului Toto. Dilema mea constă acum în faptul că nu știu pe care dintre cei trei să-i invit la o sesiune de shopping. Înclin să-l iau pe Toto, până la urmă. Sunt sigură că ar fi cel mai nimerit consilier. E dotat cu fler și cu „nas” excelent pentru asemenea achiziții (să mă ierte doamnele, dar îl consider în măsură să ia hotărâri în materie de încălțări mai rapid decât oricare dintre domniile lor!).

ZENOB

Zenob face parte din grupul „Perucile verzi”.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 3⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

NOUA LITERATURĂ

Desigur, Liviu G STAN este un veteran al scrisului. A publicat deja câteva romane, cel mai recent fiind Salamandre. Însă textul de azi e diferit, se înscrie în alt trend, e noua literatură a lui Liviu G Stan. În general, proza lui emană de la primele fraze inteligență și știința scrisului, o grjă paternă față de poveste. În generația sa, aduce romanul elaborat, înnoitor în mod evident și ancorat în același timp în realitatea evenimentului și a știrii. Efuziunile lirice sunt întodeauna dublate de necruțătoarea privire a jurnalistului. Spre deosebire, aici lasă la vedere lumea interioară, Țăcăniții... e un text personal, tușant, de reconectare la lumea Brăilei, așa cum o știm din literatură.

Doina RUȘTI

OPTm

FILMELE REVISTEI

Evenimentul SĂPTĂMÂNII

Cristina BOGDAN, noua decană a Facultății de Litere, Universitatea din București. FELICITĂRI!

VOXA

reunește cărți, mai ales ceea ce-a apărut la Humanitas și Litera, cum ar fi „Povestirile" lui Ilf și Petrov în lectura lui Victor Rebengiuc sau povestirile lui E. A Poe in lectura lui Mihai Călin. Există și lecturi de autori.

 

AZI

de Ligia Pârvulescu

 

ca un personaj semi-tragic
care se lovește de rama tabloului,
dă-mi senzația supunerii față de evitabil
și devotamentul câinelui față de stăpanul cel crud atașamentul copilului față de mama care-l sugrumă în fașă și tremurul condamnatului în fața plutonului
lasă-mă doamne măcar azi
să fiu femeie
pentru că azi
am văzut un bărbat care mă iubea –
vedeam bine că m-ar fi primit
sub talpa lui.

 

LITERA, 2021

ART, 2020-2021 - toată seria, la promoție

În curând

O carte despre cel mai teribil experiment comunist - un frag. aici

Interviu cu Sandro Veronesi

 

 

 

Copyright © optmotive.ro