Isus a fost un badass… fără glumă! Dacă am decupa din decorul pașnic al slujbelor de Paște și din siropul urărilor digitale figura lui Iisus, ce-ar mai rămâne? Un tip radical, un revoluționar etic care a avut curajul să spună lucruri incomode într-o lume care prefera tăcerea convenabilă. Și, cu toate astea, încet, încet l-am transformat în mascotă de sezon, într-un pretext pentru mâncare multă, shopping și un pic de moralism copy-paste.

An de an, Paștele declanșează o avalanșă de "lumini sfinte", "renașteri interioare" și "urări din suflet". Spațiul public devine, pentru câteva zile, o vitrină spirituală. E la modă să fii bun, creștin, luminos... online. Și totuși, întrebarea care taie în tot acest decor rămâne: "cine mai trăiește realmente mesajul lui Iisus, dincolo de meme și lumânări în feed"? Într-o societate în care spiritualitatea se consumă vizual și rapid, Iisus ajunge un fel de influencer spiritual vintage. Îl invocăm compulsiv, dar îl înțelegem? A fost un om fără bani, fără armată, fără PR, dar care a scuturat lumea romană cu ideile sale: iubirea ca lege, iertarea ca forță, adevărul spus pe față. Ce face lumea azi cu toate astea? Le arhivează într-un folder numit "tradiții" și-l deschide de două ori pe an.

De Paște, România se transformă într-un mall spiritual. Iepurași, ouă sclipitoare, haine noi și "tradiții" importate la pachet cu eticheta. Să nu ne mințim! Nimic din acest spectacol nu are vreo legătură cu Iisus. E capitalism ambalat în simboluri și, ironic, exact omul care a predicat modestia a devenit chipul comercial al abundenței.

Hai să vorbim puțin despre categoria preferată a sărbătorilor religioase: "credincioșii de sezon". Sunt ușor de reperat: în Săptămâna Mare se activează brusc, postează icoane, "Hristos a înviat!", participă la slujba de Înviere pentru selfie-ul cu lumânarea sau live-ul de pe rețelele de socializare. Practica religioasă devine performance, iar spiritualitatea se transformă într-un act social. E mai comod să mimezi credința decât să te întrebi, serios: dacă Iisus ar fi lângă mine azi, ce-ar crede despre tot teatrul ăsta?

"Fie ca Lumina Sfântă să pătrundă în sufletul tău…", câtă lumină îți trebuie să vezi că Paștele nu e despre poze cu cozonaci și statusuri dulci? Dacă "lumina" nu te schimbă, e doar un efect special. Dacă "Învierea" nu înseamnă nimic dincolo de "liberele" de la job, poate n-ai înviat, doar te-ai relaxat. Creștinismul românesc de azi? Un soi de conservatorism festiv, plin de urme de ritual, dar gol de etică. Ce-ar spune Iisus despre marile "familii creștine" care răspândesc ură, dar țin post? Despre cei care ridică biserici, dar n-au iertat pe nimeni în viața lor? Și hai să fim sinceri, poate că nu toți vrem să-l urmăm pe Iisus. Poate că nu credem în Înviere. Fair enough! Dar atunci, de ce ne prefacem? De ce ne batem cu pumnul în piept cu o credință pe care o bifăm doar din reflex? Dacă nu simți Paștele, e mai onest să spui "nu simt" decât să postezi un "miracol" pe story. În fond, Iisus n-are nevoie să fie apărat. Nici religia. Ce are nevoie lumea noastră e de mai puțină ipocrizie și mai multă luciditate. Poate că adevărata Înviere începe când începem să fim sinceri... cu noi, cu ceilalți, cu tradițiile pe care le mimăm. Poate că, într-o zi, în loc să zicem "Hristos a înviat!", o să spunem "Am înțeles ce înseamnă" sau "Am înțeles despre ce e vorba"... subsidiar. Până atunci… consumerism!

PS: Dacă Isus ar avea cont pe sociale, probabil ar fi blocat de algoritm pentru conținut sensibil. Așa radical cum era, ar deranja din nou. Și poate asta este și ideea.