Nicu Gavriluță, Secularizarea și camuflările sacrului, Polirom, 2025

"Teologia clasică și materialismul științific modern au conceput căi de a ignora caracterul narativ al naturii. Discipolii ambelor viziuni asupra lumii se întreabă de ce universul are nevoie de o durată aproape fără sfârșit ca să devină cu totul real și semnificativ. Atât cei care interpretează Biblia ad litteram, cât și adversarii lor materialiști nu pot înțelege de ce, dacă Dumnezeu există, universul nu este în prezent un fait accompli. Dacă există un Creator atotputernic, de ce nu arată lumea ca o inginerie instantanee și impecabilă, în loc de o îndelungată luptă către lumină?

Magia, recunosc, ne poate stârni curiozitatea, dar nu reușește să ne transforme sau să ne înnoiască viața." (Dumnezeu după Einstein de John F. Haught, p. 74)

Dimensiunea religioasă a vieții sociale este astăzi studiată din perspectiva secularizării. Secularizarea, cea care construiește, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, a noilor forme de politică, a diversității culturale și a conflictelor sociale, tendințe diverse de receptare a religiei, în spațiul public, dar și în cel privat. Suntem invadați astăzi de tot felul de mistici, care pretind că sunt creștini, dar de fapt ei practică un insensibil joc al secularizării, al mesianismului, un "sacru instrumentalizat politic" (Sebastian Fitzek). Cazul MAGA în SUA, în frunte cu Donald Trump și al lui Călin Georgescu în România, sunt fenomene ce în această tendință trebuie analizate. Putem spune că ceremonia de deschidere de la Jocurile Olimpice de la Paris de anul trecut a fost o cinstită imagine despre laicitate, în comparație cu cei care se camuflează ca fiind creștini, trimiși cu destin providențial. Preferăm jocul cinstit, decât cel duplicitar și nefast binelui uman.

Știm deja că formula "secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc", a fost discutată în amănunt, dar nu putem să nu remarcăm că acest secol XXI poate fi religios, dar în formele lui secularizate. Temele secularizării fac să rămână vii ideile unui om religios prin natura sa. În această complexitate socială a secularizării, cu toate imaginile cunoscute sau încă necunoscute, apare desecularizarea, chiar o "revrăjire" a lumii. Doar că această "revrăjire" devine mai pestriță în practica religioasă. Și toate acestea sunt evaluate și redate de studii la nivel mondial (foarte multe) asupra religiozității și a numărului de practicanți religioși, ceea ce denotă interesul pentru viitorul vieții religioase. Din contră, a gândi că secolul XXI nu va fi unul religios este mai periculos, iar a trata secularizarea în notă religioasă este o formă de salvare dintr-o astfel de posibilitate. Dar de ce ne interesează atât de mult să nu "moară religia", să rămână un număr impresionant de oameni angrenați în activități religioase? Aceasta este o întrebare la care mai căutăm răspuns, pentru că de altfel observăm că a rămâne forțați în sfera religiozității pentru că e în natura omului să fie apropiat de sacru dă naștere fundamentalismelor, pe care le considerăm deosebit de periculoase. De ce "soluția ar fi învestirea tehnologiei moderne și structurilor sociale existente în lumea occidentală cu un sens religios"?

"Întâlnirea cu alteritatea religioasă" este studiată într-o nouă carte a profesorului Nicu Gavriluță, Secularizarea și camuflările sacrului (Editura Polirom, 2025), care încearcă să analizeze dimensiunea secularizării și să apere sacrul din gândirea și practica umană. Autorul este un cunoscător și practicant al vieții religioase, care a reușit să pună în valoare idei și teorii despre ce anume este Homo magicus, Homo religiosus, mentalități și practici religioase. Un bun cunoscător al scrierilor lui Ioan Petru Culianu și Mircea Eliade, ce se dovedește atent și îndreptățit să teoretizeze despre "revitalizarea religioasă" din viața socială. De altfel, o altă carte scrisă de profesorul Nicu Gavriluță, Noile religii seculare. Corectitudine politică, tehnologiile viitorului și transumanismul, face remarcată această tendință a revitalizării cu toate formele ei hibride. De asemenea, recomandăm cartea (celor interesați de subiect, nu neapărat specialiști ai domeniului) America religioasă, Europa seculară? O temă și variațiuni de Peter Berger, Grace Davie, Effie Fokas, pentru care profesorul Nicu Gavriluță a scris o prefață și vine să completeze excelent unele din ideile dumnealui.

Remarc încă de la început că profesorul Nicu Gavriluță evită să discute despre unele sensuri ale secularizării sau să le recunoască. Nu suntem de acord când afirmă că laureați ai premiului Nobel sau oameni de știință recunoscuți nu pot pretinde că știu ceva despre teologie, filosofie sau istoria religiilor, "iar unii dintre ei nu au «organ» metafizic să surprindă misterul și inefabilul din viața lui Homo religiosus" (p. 83). Este o raportare greșită la ideea de cunoaștere socială că specialiștii din științele exacte ar ști mai puțin despre cele sacre și nevăzute. Din contră, observăm încă de la începutul cărții că profesorul Nicu Gavriluță oferă exemple din fizica cuantică pentru a explica anumite tendințe ale secularizării sau forme de activitate religioasă prin interconexiune cuantică (Niels Bohr). Ar fi fost important ca autorul să mențină mai bine un echilibru al ideilor pro și contra vieții religioase, pentru că am observat tendința de a apăra rezultatele unor cercetări care susțin doar o parte a adevărului din ceea ce înseamnă raportul față de religiozitate și ideea de credință. Chiar o mică adversitate față de Vestul secularizat, unde cercetările din domeniu nu simt aportul religios în viața oamenilor, îl scot din context.

O altă intenție a profesorului Nicu Gavriluță este să apere sacrul de cei care îl contextualizează greșit. "Așadar, sacrul provoacă imense așteptări sociale și personale. La limită, el tinde să acopere și să justifice totul. Dă seama de ceea ce este cu adevărat important în viața omului." (p. 103) Doar că astăzi "ceea ce este cu adevărat important în viața omului" poate fi și educația, și cultura și tehnologia. De ce nu ar fi? Pentru noi, dacă ar fi să contrabalansăm cu ceva importanța sacrului, aceea ar fi educația. Educație care ține la fel de mult de cunoaștere socială, de mister, de invizibil chiar, de iubirea pentru oameni. "Cercetările empirice de sociologie a religiilor mai invocă alți doi factori ce explică religiozitatea crescută din România: slaba diversitate religioasă și ponderea modestă în ansamblul populației a românilor cu educație superioară. Cu privire la acest ultim factor avem serioase rezerve." (p. 65) Din punctul nostru de vedere, mare parte a populației înțelege factorul religios, îl recunoaște, dar se delimitează de practicile ei pentru că nu mai văd nicio valoare socială în acestea. Este adevărat, sacrul oferă omului stări naturale ale fricii, ale suferinței, ale sărăciei, ale experiențelor mistice, spirituale. Este sacrul ceva rațional? Sensul existenței poate fi complet doar prin raportare la sacru?

Și totuși, cum ne raportăm față de "privatizarea religiei"? Răspunsul autorului este acela că "reziduurile (Vilfredo Pareto) spirituale și religioase ale formării tale identitare din copilărie și până la momentul convertirii te vor urmări necondiționat" (p. 33). Într-o lume a "indiferenților religioși", sau a celor "creștini culturali", contribuția cărții Secularizarea și camuflările sacrului este necesară și atent analizată de autor, dar nu știm cât va conta pentru a revigora sensul sacru al condiției umane. Cartea poate fi o lectură sintetică despre noile haine ale secularizării de refacere a unei ordini religioase în lumea apropiată sau depărtată de noi. Dar este important să ne asigurăm că sensul existenței noastre nu poate veni doar prin condițiile sacrului sau ale misterului religios. "Societatea postseculară" se va confrunta cu "societatea inteligenței artificiale", în multe ipostaze, iar oamenii vor fi puși în situația de a alege între două viziuni la fel de invizibile, divinitatea și virtualul, fiecare venind cu o "realitate absolută", mai mult sau mai puțin camuflată.

Observ cu încredere că unele edituri apropiate de biserică din spațiul românesc încep să publice titluri (ce sunt prezente în bibliografia studiului propus de profesorul Nicu Gavriluță) cu o mai mare valoare științifică și socială. Oferă încredere cercetărilor care discută și dispută subiecte uneori sensibile despre viața religioasă. Și este direcția corectă, în condițiile în care referendumul pentru familie a fost un eșec, iar în multe părți ale bisericii vedem atitudini diverse ale clericilor și preoților față de valorile ce trebuie promovate, în special unele atitudini către un fanatism religios și politic. Este mult mai corect să clarifici decât să impui tendințe de religiozitate, așa cum s-a întâmplat până acum.