Revistă print și online

Premiile Ficțiunea: Bogdan Alexandru Stănescu

Am citit "Abraxas" vara trecută! Îl cumpărasem la Bookfest, așa cum îți cumperi cărțile pe la târguri, luând aminte la recomandările de lecturi... obligaaatorii! Ceva lansări fuseseră din primăvară, citisem și câteva cronici, care aveau să îmi confirme apoi lectura mea subiectiv admirativă. Dar la Gaudeamus, în toamnă, deja altele erau vedetele. I-am mărturisit acest lucru, cu un soi de regret, autorului, într-un interviu pentru Radio România Actualități în care eu însămi îi puneam de fapt întrebări editorului Bogdan Alexandru Stănescu despre colecția Anansi, pe care o coordonează la Pandora M. Sic transit gloria libri, ca să zic așa!

Dar acestea fiind zise, sunt cărți, iar Abraxas cred că face parte dintre ele, care merită să fie în prim plan pentru ceva mai multă vreme. Sau să revină în atenția amatorilor de ficțiune, eventual grație unui premiu... "Ficțiunea", de ce nu.

Pentru că e, într-un fel, o carte "de neratat" pentru mai multe generații și din mai multe motive. E de neratat pentru cei care ajung la o vârstă la care capriciile amintirii încep să le ficționalizeze propria copilărie sau adolescență, dar nu au talentul lui Bogdan Alexandru Stănescu de a crea, din piesele acestui puzzle, o imagine de ansamblu care să se ridice peste amănuntul personal. O imagine care în cazul de față se construiește în jurul câtorva personaje remarcabile, între care Mama e vedetă. O susțin însă îndeaproape bunica maternă, bunicul patern și "tatăl vitreg".

E astfel un roman de neratat pentru a alunga de pe cerul gurii prin izbăvitor catharsis senzația de ratare a unei întregi generații care a experimentat, după o copilărie în comunism, tranziția în care și-a înecat toate corăbiile.

Pe un alt palier (pentru că sunt multe în "blocul" ficțional al lui BAS), e de neratat pentru a experimenta senzația paradisiacă a lecturii ca mod de viață și pentru a recunoaște sau a ți se părea că recunoști (dar e dreptul tău de cititor să găsești ce vrei, până la urmă) lecturi evocate sau pur și simplu topite într-un text cu multe trepte și coridoare (metafora scării de bloc pare chiar un fel de ștafetă literară într-un joc nu neapărat inocent ce leagă "Orbitor" de "Abraxas" și Șoseaua Ștefan cel Mare de Bulevardul Tineretului.)

E de neratat pentru scena aproape halucinantă în care prepararea unui rasol devine operă de artă în bucătăria pictoriței-Mamă ori pentru "chindia"- bairam pusă la cale de Sergiu în grădina Casei cu lei, care-i pregătește lui Michi prima "coborâre în infern", în pivnița Casei cu lei, ca apoi să devină navigator destoinic pe apele Styxului interior.

De neratat chiar și pentru cele 4 povești în poveste despre personaje cu grijă alese - acele "mise en abîme" care îl plasează pe Michi Lucescu într-o selectă galerie a ratării –, dar și pentru a cincea care amușină viitorul de-o manieră post apocaliptică.

De neratat, da, pentru că tratează gustul amar al ratării așa cum numai literatura bună știe să o facă, deschizînd uși acolo unde viața ți le trântește în nas. Uși pe care le poți deschide cu o amuletă numită "Abraxas".

Anca ȘURIAN-CAPROȘ

Licențiată în științe filologice, jurnalist, realizator radio (RRA).