Pleonexia

În partea a treia din Istoria ieroglifică (1705), acea scriere complexă pe care, faute de mieux, o numim primul roman românesc, Cantemir descrie, cu inimitabil talent satiric, templul („capiștea”) în care sălășluiește zeița Lăcomiei, desemnată prin sintagma slavo-elină boadza Pleonexis.

Lăcomia este larg cultivată în politică, ea fiind acolo mai curând o virtute, nu un viciu. Mai aproape de noi, profesorul britanic Richard Dawkins ne învață, în des citata și rar asimilata lucrare The Selfish Gene (1976), că egoismul este o trăsătură înnăscută a ființei umane. Pornind de la evidențele oferite de selecția naturală, etologul britanic descrie o strategie stabilă din punct de vedere evoluționist a populației umane, subîntinsă de perechea conceptuală genă/memă. Dacă gena este unitatea evoluției biologice, mema desemnează unitatea evoluției culturale, favorizând, astfel, replicarea egoistă a unui model cultural dominant.

Acest adevăr științific ne proiectează pe toți într-o contradicție socio-ontologică: dacă toți am invoca interesul de sine, cum am mai putea funcționa ca mecanism social? Nu cumva dorințele noastre personale, odată actualizate, se anulează reciproc?

De aceea, în universități, atunci când se acordă gradațiile de merit, am pledat constant pentru excluderea de pe listă a profesorilor universitari abilitați (printre care, să fim bine înțeleși, mă număr și eu), care au, oricum, salarii disproporționat de mari în raport cu restul cadrelor didactice titulare: asistenții, lectorii și conferențiarii.

O gradație de merit împărțită, de exemplu, între lectori sau asistenți le-ar permite acestora să participe la mai multe conferințe științifice și să acumuleze astfel rezultate în cercetare care să-i ajute să promoveze. Alternativ, din acei bani astfel economisiți s-ar putea susține cu ușurință pe termen mediu și lung câteva stipendii pentru doctoranzii valoroși, fiindcă locurile bugetate la doctorat sunt extrem de puține și ele ne pun în imposibilitatea de a-i sprijini altfel decât moral pe tinerii de performanță din umanioarele contemporane.

Egoismul și rapacitatea sunt reflexe comportamentale cu care ne naștem și tocmai de aceea este vital ca, pentru a punea funcționa ca grup social, să ne ajutăm reciproc. Ajung, astfel, șchiopătând și în cele din urmă, la punctul cel mai sensibil al discuției: 12 state europene au respins, recent, propunerea Uniunii Europene de a forța corporațiile multinaționale să-și declare profiturile obținute în țările respective. Această listă a rușinii include Luxemburg, Malta, Cipru, Letonia, Slovenia, Estonia, Austria, Cehia, Ungaria și Croația.

În pofida mantrelor vehiculate de corporatism, ale unei piețe libere care beneficiază, în virtutea comerțului virtual nelimitat, de mecanisme de autoreglare, este evident că reursele de care dispune planeta sunt limitate. Și, cu cât conștientizăm mai repede că aceste resurse trebuie protejate cu grijă și exploatate rațional și parcimonios, cu atât avem șansa să lăsăm în urma noastră o lume încă locuibilă pentru generațiile viitoare.

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

Opt începuturi

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

"Hai că ești gigea. Mă bag lângă mata, să moară Stalin."

Radu Paraschivescu

Cartea săptămânii

Adolescentul de FM Dostoievschi

https://carturesti.ro/carte/adolescentul-636060994

Recomandări

Recomandări

Scriitori la Carusel

Scriitori la Carusel

Carte recomandată de Anca Șurian Caproș (RRA)

Cărți de la Black Button, recomandate de Cristina Bogdan

Graffiti: o carte despre inscripțiile de pe ziduri, semnată de Cristi Nedelcu

Tudor Giurgiu, la premierea filmului “Parking"

Cătălin Ghiță, la autografe

CE SPUNE LUMEA BUNĂ

Vă mulțumesc pentru revistă, al cărei număr trimis l-am și parcurs.

Am găsit contribuții ale unor autori (Doina Ruști, Răzvan Țupa, soții Cernat...) pe care îi prețuiesc și îi citesc când am ocazia. Pe alții îi descopăr acum cu interes. Vă mulțumesc și pentru amabilitatea (dacă nu iluzia) de a crede că mi-aș mai putea găsi locul printre autori încă tineri, la cei 85 de ani ai mei.

Cât despre articole și fragmente de literatură - toate prea succinte, poate -, fac o mărturisire referitoare la primul. Sunt și eu de părere că o țară fără un partid de stânga autentic (PSD-ul e, bineînțeles, impostor) este una cu viață politică șchioapă. Personal, mă atrage cel mai mult social-democrația care, din păcate, e atât de costisitoare încât nu poate guverna multă vreme (nici în Suedia nu s-a putut). În schimb, ea lasă în urmă realizări legislative neprețuite. E destul să spun că în Franța unele datează din 1936.

Încă odată, va mulțumesc.

LIVIUS CIOCÂRLIE

Copyright © optmotive.ro

Echipa