Contrar părerii unor anglofoni afoni, istoria romanului e milenară, pentru că deși secolul lui de aur a fost cel romantic (al XIX-lea), trebuie să coborâm mai mult în timp pentru a-i atinge rădăcinile. În Europa, romanul începe cu Chrétien de Troyes și ciclul arthurian, iar în Asia începe cu Povestea lui Genji, scrisă de Murasaki Shikibu. De altfel, termenul de roman provine din expresia « mettre en roman » și anume a traduce în latina vulgară. Autorul nu e mare lucru la începuturi, poate doar un biet Adam în căutare de Evă sau de Excalibur. Peste ceva timp, autorul împinge personajele, chiar și povestea pentru a se îneca într-un nombrilism exhibiționist. Când autorul e prea plin de el, oferă destul de mult aer și prea puțin cântec. Am avut un singur Mozart și o gârlă de papugii.

Dar în goana avidă de etichete a apărut și acest aproape oximoron: romanul autobiografic. Orice face un artist e impregnat de el. Chiar și să vrea, nu va putea să se șteargă complet, nici măcar cu gumele lui Robbe-Grillet. Pare mai degrabă o altă forțare de a sublinia încă o dată că acest roman este despre autorul de pe copertă. Inspirat din fapte reale. Nu ne pasă de faptele reale, de altfel chiar știința își bate capul cu natura realității, nu ne pasă de autor pentru că l-am căuta pe el dacă ne-ar păsa și nu i-am cumpăra cartea. Cred că mulți uită caveat-ul foarte util al lui Mark Twain (pseudonimul lui Samuel Clemens, iată cum povestea începe de la nume): persoanele care vor încerca să găsească motivații în această poveste vor fi aduse în fața instanței, persoanele care vor încerca să găsească o morală vor fi exilate, iar cele care vor căuta o intrigă vor fi împușcate.

Autorul trebuie să ne pună povești sub ochi, nu poze cu el. Se poate apuca de actorie dacă vrea turme de adoratori ai feței lui sau de dictatură, se pare că revine la modă.

De la Orson Welles citire, în F vine de la Fals (F is for Fake) învățăm despre natura artisticului: va exista mereu o doză de escrocherie, suntem bieți menestreli, nu fizicieni care jonglează cu particulele elementare. De aceea, autobiograficul sau jurnalul e cel mai eficient după moartea autorului.

În timpul vieții, nu poate fi decât poseur sau și mai trist cenzor al propriei vieți. De aceea, ficțiunea intervine ca o salvare și romanul îi stoarce tot ce are pe suflet. Așa că până la etichetele de pe cotor, cred că ar fi mai util să avem o poveste bună în roman.