Revistă print și online

De ce Miller's Girl e un film la granița dintre mediocru și social-problematic?

Nici nu puteam alege un titlu mai lung pentru a descrie o stare pe care mi-a creat-o filmul Miller's Girl. Pentru că oricum am dat-o, oricât am analizat story-ul, regia, scenariul, distribuția, ceva tot mi-a dat cu virgulă. Că m-a enervat, m-a făcut de multe ori să mă ridic și să părăsesc sala de cinema (ceea ce nu am făcut până acum nici la ăl mai mediocru film văzut (n-are grad de comparație, dar îi facem noi)). Atât de enervant a fost, că a apăsat niște butoane cu care din păcate ne confruntăm inclusiv la noi în țară și m-a triggeruit. Oportunitatea vizată de unele studente care o "ard", sanchi, pe sapiosexualitate și se dau la profii lor (după ce, în prealabil, în camerele lor de cămin o pun de-un pariu între ele care o să și-o tragă mai repede cu ei), ca mai apoi totul să se transforme în dramă. Iar în jurul acestui spectru regăsim tema scriitorului ratat și cum își redobândește el creativitatea când și-a epuizat resursele.

Și m-am tot gândit, ok, este un film comercial, în care e un prof de scriere creativă, sătul de mediocritate, cade în limbă după o elevă care e bună. Asta la orice nivel: vizual, intelectual, provocator. Acel "pain in the ass" care poate surescita banalitatea, rutina unui scriitor bun, care s-a lăsat de meserie, optând pentru profesorat și care-și duce viața între caterincă, alături de prietenul lui profesor de sport, și o soție scriitor, ce îl privește cu superioritate și milă.

Normal că apariția unui factor ieșit din norma impusă, ca apariția talentatei Jenna Ortega (Cairo Sweet în film), eleva genială care-l provoacă pe Johnathan Miller (adicătelea nea scriitorul retras din funcțiune), îi dă zvâcul ăla de why not.

Insistențele fetei în privința subiectului pentru examenul final reușesc să-i dea bărbatului limitele peste cap. Henry Miller nu este un scriitor "de studiat și de urmat ca tematică" în liceu. Dar ea îl provoacă pe Johnathan, mizând pe stilistica celebrului autor, nu pe tematică (în primă fază) și se angajează că va scrie ca Miller, că va face o poveste care să conteze, să fie provocatoare și să scandalizeze. Iar profesorul pare să cedeze flirtului ei, în detrimentul curriculumului. Că de ce nu? Bagi niște craci, o fustă mini, niște fraze intelectuale (care se dovedesc chiar a fi asimilate, nu doar învățate), niște cărți dintr-o listă de lectură ce sunt citite de dinainte, să pară că gata, l-am cucerit "pă fraier" și înmuiem autoritatea denumită profesor. Și merge. Asta până la un anumit punct, în care vine vorba aia demodată: fantezia bate realitatea și nea Johnathan se trezește. Iar atitudinea lui lasă de dorit. În loc să-și asume faptele și să discute ca un pedagog/mentor, cum vreți voi, cu ea și s-o susțină în demersul creativ, să-i arate limitele și ce ar fi necesar să facă, el rupe pisica-n două și dă cu "biata fată inocentă" de pereți. Că nu poate să scrie așa despre ei (asta ar fi metatextul), că e o scriitură mediocră și mai rău i-ar face ei ca viitoare scriitoare. În plus, nu i-ar da examenul.

Iar aici vine întrebarea mea, oare de ce s-a ofuscat, domne, bietul bărbat? Că ce, că i s-a vârât sub piele și-a vrut să-l bage în pat? Sau că ce, că a scris despre ei, fantasmând în stilul Miller? Aici iar m-a enervat, acest profesor rămânând doar un scriitor mediocru aruncat într-un liceu de la sat (ceea ce și este pe drept) care nu formează, nu oferă soluții, ci se complace într-o existență banală. Nici el nu reușește să facă ceva cu viața lui, cu meseria de scriitor de fapt. El se consideră scriitor cu numele, dar stă sub umbra soției prolifice. Nu, nu mai are sevă să creeze ceva pentru că la prima lui carte a primit una-două critici negative. De aceea a și renunțat la pasiunea lui. Dar el se consideră scriitor.

Iar de aici începe dezastrul pe toate planurile, eleva briliantă răzbunându-se pentru că a fost refuzată (i se refuză tema propusă, i se refuză avansurile și, pe deasupra, își dă seama că-l și supraestimase pe bărbat). Și cam atât cu prezentarea filmului, că altceva e mai important.

Aș zice așa:

Puncte tari:

  1. Filmul are un plus tocmai pentru că prezintă aceste "bune practici" la care unii studenți apelează pentru un serviciu. Pe principiu uite, vezi ce se întâmplă, așa nu. Nu poți s-o arzi nici tu ca elev/student în haine de cuceritor, nici tu ca profesor în cele de libidinos. (câte exemple sunt la noi în țară, oi oii)

  2. Arată că feminismul extremist doar de dragul puterii și al călcării pe cadavre nu e ok, că are repercusiuni de ambele părți. Chiar dacă eleva Cairo își atinge scopul, ea este profund schimbată (cum de altfel și recunoaște). Rămâne singură, dar cu un răspuns la o întrebare din chestionarul pentru examenul de admitere la Yale: Ce lucru măreț ai realizat?

  3. Favorizarea unui elev pe alte premise decât inteligența lui nu sunt permise într-o instituție unde meritocrația ar fi necesar să existe.

  4. Limitele impuse de un sistem educațional trebuie să funcționeze și în cazul în care o elevă face acuzații false, neavând altceva decât probe circumstanțiale care pot lăsa loc de interpretări.

  5. O elevă sub 18 ani are discernământ, dar acțiunile ei pot avea consecințe grave dacă adultul intră într-un joc amoros care poate avea rezultate devastatoare din punct de vedere psihic. Până la urmă, vorbim despre o adolescentă care alege să facă anumite lucruri pe care, ce să vezi, adultul le acceptă și le încurajează, chiar dacă nu sunt ok.


Puncte slabe:

  1. Literatura a fost personajul episodic al filmului. Mi-a creat o stare de așteptare și a venit în doze mici, cu lingurița, cât să zici c-a fost.

  2. Scrierea creativă a fost doar un pretext pentru a crea o poveste cu altă miză.

  3. Sexualitatea aruncată în față și "hai să ne îmbrăcăm provocator și să avem o atitudine bitchy" să ne atingem scopul mi se par subiecte care nu pun într-o lumină bună pe niciuna dintre categorii: atât femei, cât și bărbați, cu toate că, din păcate, vinde.

Cred că în mintea mea am pus în balanță filmul ăsta cu Detachment, unde un caz similar a fost tratat într-o altă manieră și unde subiectul a fost mai bine dezvoltat. Acolo vorbim de o elevă care suferea de depresie și considera că profesorul, care o ajutase într-un context, o iubește, alegând să ia o altă cale în viață (să nu vă dau spoilere). Bine, și profesorii erau diferiți: aici Johnathan este profesor de scriere creativă, în Detachment era suplinitor de literatură. Dar chiar și așa, în ambele filme sunt eleve care se îndrăgostesc și fantasmează, care proiectează diferite scenarii în realitate și, într-un final, au parte de experiențe diferite.

Bref, Miller's Girl m-a enervat, dar mi-a dat și un subiect de discuție. L-am analizat și după o zi m-am gândit să vi-l prezint și vouă, că mă rodea pe interior. E ca un miriapod care râcâie și de care vrei să scapi. Și d-asta am și oscilat în analiza mea, că uneori mă irita și imediat după mă fascina, că îi vedeam straturile și vedeam ce au reușit să pună acolo.

Ca o concluzie, aș avea fix părerea prietenei lui Cairo, că nu este oare prea mult să ne vedem doar scopul și să tragem pe sfoară oamenii apropiați doar ca să ni-l atingem? Este de ajuns doar inteligența când distrugem viețile altora cu neclintirea noastră?


P.s. n-aș analiza filmul din punct de vedere regizoral/tehnic (montaj, efecte etc.) că aici, din punctul meu de vedere, este vorba mai mult de scenariu și de interacțiunea umană.

Vizionare plăcută, aștept părerea voastră legată de film.

Dorian DRON

Prozator, cu un master în creative writing la Litere, a publicat romanele Scara (AB4), 2018 și Amintirile unui spălător auto (2020). Este prezent în publicațiile literare și este autorul site-ului blogullor.ro