Restaurația

Carol al II-lea al Angliei a fost un rege care le-ar fi plăcut și românilor. Leneș, senzual, mare amator de distracție, fiul decapitatului Carol I i-a alungat pe puritani și a transformat Londra într-o delicioasă scenă a plăcerilor. Mustrat de mai sobrul și mai prudentul său frate, Iacob, că se plimbă nepăzit pe străzi, Carol nu și-a pierdut cumpătul: „Poți să fii sigur că nimeni n-o să mă omoare pe mine ca să te pună pe tine rege”.

Dar motivul principal pentru care Restaurația, cum este desemnat sfertul de secol în care a domnit Carol al II-lea (1660-1685), este atât de importantă se referă la înflorirea culturii în general și a literaturii în special. Cei trei ani ai domniei deja amintitului Iacob (1685-1688) au marcat o stagnare care nu a făcut altceva decât să pregătească venirea pe tron a lui Wilhelm de Orania și așa-numita Revoluție Glorioasă (1688-1689), grație căreia monarhia, în forma îmblânzită, recte constituțională, a salvat Anglia de la soarta Franței, trecute prin teroarea iacobină un secol mai târziu.

Din pleiada de scriitori care s-au afirmat în timpul Restaurației, unii merită menționați pentru cameleonism (de pildă, poetul John Dryden, care a trecut cu arme și bagaje din tabăra republicană în cea regalistă), alții, pentru rezistență (de pildă, dramaturgul și omul de teatru William Davenant, care, ca urmaș al lui Shakespeare, a menținut vie flacăra teatrului deghizată în reprezentație de operă pe parcursul represiunii puritane). Cel mai interesant (din pricina scandalurilor generate) personaj al lumii literare, pe care îmi permit să-l recomand, cu rezervele de rigoare, publicului anglofon de astăzi, este însă John Wilmot, al doilea conte de Rochester.

Unul dintre cei mai talentați, dar și cei mai decadenți dintre poeții Restaurației, Rochester a imaginat tablouri versificate care anticipează scenariile extrem-lubrice ale marchizului de Sade, toate închise în geometria severă a unor rime perfecte (îmi vine în minte doar The Imperfect Enjoyment). Și-a permis libertăți inimaginabile față de rege; iată, de pildă, cum începe poemul On King Charles (ireproductibil în traducere românească; citez din ediția îngrijită de reputatul profesor Frank H. Ellis):

„In the isle of Great Britain long since famous grown / For breeding the best cunts in Christendom, / There reigns, and oh, long may he reign and thrive, / The easiest prince and best-bred man alive”.

Rochester a murit la doar 33 de ani, suferind de o combinație de boli venerice (gonoree, sifilis etc.) și de alcoolism. Contemplând efectele acestui cocktail distilat de expunerea îndelungată la viciu, feministele de astăzi pot răsufla ușurate: există, în definitiv, un soi de justiție cosmică chiar și în acest spațiu golit de zei. Cinefilii, trebuie spus, îi pot urmări aventurile în pelicula The Libertine, regizată de Laurence Dunmore, având un scenariu bazat pe piesa de teatru omonimă a dramaturgului Stephen Jeffreys.

P.S. Una dintre iubitele împărțite de Carol al II-lea și de Rochester a fost actrița Nell Gwynn. Celebră pentru prezența de spirit, Nell era asaltată, într-o trăsură, de o mulțime furioasă, care se pregătea să-i pedepsească pe francezii din capitală și, în general, pe toți catolicii avuți, pe care putea să pună mâna. Văzându-și viața amenințată de furia gregară, actrița a scos capul pe fereastra caleștii și a calmat spiritele gloatei cu următoarele cuvinte:

„Vă rog, oameni buni, purtați-vă cum se cuvine, eu sunt târfa protestantă”.

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

Noua Literatură

Diana NECHIT scrie o literatură-hibrid, situată între poem și proză confesivă, texte suținute emoțional, experimente în spațiul complex al empatiei. Convinsă că ficțiunea are nevoie de schimbare, admiratoare deopotrivă a avangardei și a valorilor clasice, Diana aduce o solidă cultură naratologică și experiențe insolite, dintr-o copilărie petrecută în Congo. În ciuda imageriei care te contaminează prin insolit, la baza scrisului se află narațiunea. Puțini scriitori păstrează de la un capăt la altul scopul epic, legătura emoțională cu ceea ce numeam odată firul poveștii, iar Diana se află printre aceștia. Povestea, alcătuită din secvențe de poem, nu se îndepărtează nicio clipă de schema universală, a amintirilor despre copilărie, nu se pierde în exoticul artificios, nu trădează ideea de întoarcere în trecut, de reconstrucție epică.

Fragmentul publicat aici e un decupaj, un epos compozit, alcătuit din secvențe preponderent vizuale, care se leagă pe un tipar fidel rememorării și selectivității ei subiective.

Doina RUȘTI

Bogdan Tănase despre antologia lui Freeman

Cartea săptămânii

Cele mai bună texte noi despre California

o antologie de Freeman

Recomandată de

Bogdan TĂNASE

Black Button Books

N O U T Ă Ț I

Gala Premiilor GOPO va avea loc pe 29 iunie, la Verde Stop Arena

Detalii

Gala poate fi urmărită pe: Website: https://premiilegopo.ro/

Dar și pe paginile dedicate Premiilor Gopo, pe Facebook, Instagram sau YouTube

Radu Cosașu

Nominalizat la GOPO, alături de Cristina Ionescu

OPT motive - partener media, la Gopo

Touch Me Not - 9 nominalizări la GOPO(Gabi Suciu)

Lars von Trier. Un Dante al ecranului? - o cronică de Andrei Bulboacă

Prezentări & Cronichete

Javier Montes - Luz del Fuego (Lumină de foc)

Să spun drept, eu n-am auzit de Javier Montes (n. Madrid, 1976), până azi, deși a mai scris: The Hotel Life, After Henry James, Naufragiați în Rio, Partea a doua și Penultimii, dar noua lui carte e despre Dora Vivacqua, braziliancă revoluționară din anii ‘50, pionieră a nudismului, dansatoare, fondatoarea unui partid politic, candidată la președinția Braziliei, iubitoare de șerpi și autoare de romane moderne, deci o personalitate efervescentă. Montes susține că n-a fost niciun efort să se pună în pielea Dorei, pentru că el „este și vrea să fie foarte femeie”. Cartea este un quest detectivesc și o evocare a celei care și-a luat numele de Luz del Fuego după numele unei mărci de ruj. Ea a înființat primul club naturist din America Latină pe plaja Ilha do Sol (Insula soarelui), unde lumea intra complet dezbrăcată, chiar și politicienii și actorii celebri, ca Errol Flynn sau Elizabeth Taylor (sau așa circulă legenda, care mai susură și că Jayne Mansfield nu i-a convins să intre doar topless). Brazilia este prezentată ca o țară bipolară, oscilând mereu între dorința de modernitate și impulsurile reacționare.

Alexandra NICULESCU

În numărul acesta semnează

Recomandări OPTm

Văd, văd o mie de maimuțe
privind prin sticla care mă separă de tine

(Ben MAZER , în traducerea lui Dan SOCIU)

Cronică de Anca Eftenie

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Noutăți

Anul BEETHOVEN

BESTSELLER

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a,

- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro