Obiectivitatea și nevralgiile ei

Impersonalitatea/neutralitatea/obiectivitatea „științifică” a naratorului din Madame Bovary, în raport cu moralitatea personajelor sale, a fost etichetată ca imoralitate, la jumătatea secolului 19, de către instanțele etice ale societății franceze: tertium non datur, cine se abține să judece într-un fel sau altul legitimează Răul (în acest caz, adulterul Emmei). Amuzant e că același Flaubert va afirma, apărîndu-se, că Madame Bovary c`est moi. Cum ar veni, perspectiva asupra „mea” (ca proiecție ficțională de sine) este una obiectivă, neutră și neimplicată, i.e. științifică: eu sunt pentru mine un obiect de studiu din afară. Je est un autre. Problema nu e, după cum se vede, una de natură naratologică, ci morală și politică în cel mai înalt grad. Gardienii moralei publice din epocă erau, în fond, niște practicieni foarte vigilenți și foarte eficienți în materie de lectură a textelor. Teoreticienii vor veni mult mai târziu ca să explice cum stau lucrurile, nu ca să incrimineze penal - deși azi, prin anumite părți ale lumii, o fac.

Nu altfel gândeau cei care, cam în aceeași perioadă, îl acuzau la noi de imoralitate pe Hasdeu, în procesul intentat pentru nuvela Duduca Mamuca (ironia face ca printre acuzatori să se găsească doi viitori inamici: Titu Maiorescu și V. A. Urechia, primul căzând el însuși victimă, după puțin timp, unor acuze de imoralitate, în procesul de la Școala Centrală de Fete). Dar cel puțin Hasdeu, în pledoaria sa pro domo, nu s-a prevalat, ca Flaubert, de „neutralitatea științifică” a perspectivei. 80 de ani mai târziu, Rebreanu publica un roman -Răscoala - în care, datorită neutralității/obiectivității perspectivei devine imposibil să-ți dai seama „cu cine ține” autorul: cu țăranii răsculați sau cu boierii? Toți au dreptate, toți abuzează, iar senzația finală e că „așa trebuia să fie”, iar auctorele intră la fel de convins în pielea tuturor personajelor, fără să vorbească în numele niciunuia în mod special. Suficient pentru ca, în anii comunismului, romanul să fie recuperat ca fiind unul „pro-răsculați” și, prin reacție inversă, să fie marginalizat politicos în anii postcomunismului. Nu-i bai: cartea rămîne excelentă, și la fel de verosimilă ca Madame Bovary, indiferent „cu cine ținem” noi, cititorii.

Dar persoana I poate fi și ea la fel de obiectivă. Când Camil Petrescu spune „eu nu pot fi onest decît la persoana întîi”, el reformulează, de fapt, idealul obiectivității „divine” sau pe cel al impersonalității/neutralității științifice, prin asumarea etică a propriei subiectivități partizane. Onest, zice el, e să recunoști că (vorba lui Wittgenstein) limitele limbajului tău sunt limitele lumii tale. Suntem oameni și perspectiva noastră este, inevitabil, limitată, nu-i cazul să ne erijăm în instanțe atotștiutoare. Introducerea perspectivei multiple nu schimbă datele problemei, ci radicalizează aceleiași logici relativist-individualiste: fiecare personaj vede lumea în felul său, cu „adevărul” său. Realitatea numenală rămâne inaccesibilă, sfârșind prin a fi amputată în patul procustian al percepției individuale.

Au venit apoi alți autori cu ideea că, până la urmă, orice perspectivă e iluzorie, că nu există nici măcar adevăruri parțiale, că nu putem fi onești decât, cel mult, asumându-ne ficțiunile (minciunile, falsurile, simulacrele, prefabricatele) cu care lucrăm. Dar nici de astă dată scriitorii nu pot fi luați pe de-a-ntregul în serios, câtă vreme (vorba lui Arghezi) una vorbesc și alta fumează.

Până la urmă, toate variantele sunt valabile. Important e nu tragi prea tare spuza verosimiliății personajelor și a poveștii pe spuza idiosincraziilor tale ideologice de autor, să nu se simtă publicul trans în piept - ci să rămână cu senzația că, ne place-nu ne place, cum au ieșit lucrurile, așa trebuia să fie.

Publicul e oricum divers, și fiecare va lua din carte ceea ce-i convine. Iată de ce întrebarea „Cum a fost posibil?”, aplicată deopotrivă istoriei și ficțiunii, mi se pare perfect inutilă. Cum să fie? Așa cum a ieșit. De ce? Mai gândiți-vă. Poate pentru că ficțiunea e știința lumilor posibile, ale căror legi interne se impun, la nevoie, în fața voinței autorului însuși, a controlului său ideologic sau a idiosincraziilor lui. A fi „obiectiv” înseamnă, printre altele, să lași „obiectul” să te învingă, să se emancipeze, adică, de sub tutela ta.

Paul CERNAT

Critic și istoric literar, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București. Cărți: Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice (2018), Avangarda românească și complexul periferiei (2007),* Contimporanul: istoria unei reviste de avangardă(2007), *Modernismul retro în romanul interbelic românesc (2009) ș.a.

Noua Literatură

Diana NECHIT scrie o literatură-hibrid, situată între poem și proză confesivă, texte suținute emoțional, experimente în spațiul complex al empatiei. Convinsă că ficțiunea are nevoie de schimbare, admiratoare deopotrivă a avangardei și a valorilor clasice, Diana aduce o solidă cultură naratologică și experiențe insolite, dintr-o copilărie petrecută în Congo. În ciuda imageriei care te contaminează prin insolit, la baza scrisului se află narațiunea. Puțini scriitori păstrează de la un capăt la altul scopul epic, legătura emoțională cu ceea ce numeam odată firul poveștii, iar Diana se află printre aceștia. Povestea, alcătuită din secvențe de poem, nu se îndepărtează nicio clipă de schema universală, a amintirilor despre copilărie, nu se pierde în exoticul artificios, nu trădează ideea de întoarcere în trecut, de reconstrucție epică.

Fragmentul publicat aici e un decupaj, un epos compozit, alcătuit din secvențe preponderent vizuale, care se leagă pe un tipar fidel rememorării și selectivității ei subiective.

Doina RUȘTI

Bogdan Tănase despre antologia lui Freeman

Cartea săptămânii

Cele mai bună texte noi despre California

o antologie de Freeman

Recomandată de

Bogdan TĂNASE

Black Button Books

N O U T Ă Ț I

Gala Premiilor GOPO va avea loc pe 29 iunie, la Verde Stop Arena

Detalii

Gala poate fi urmărită pe: Website: https://premiilegopo.ro/

Dar și pe paginile dedicate Premiilor Gopo, pe Facebook, Instagram sau YouTube

Radu Cosașu

Nominalizat la GOPO, alături de Cristina Ionescu

OPT motive - partener media, la Gopo

Touch Me Not - 9 nominalizări la GOPO(Gabi Suciu)

Lars von Trier. Un Dante al ecranului? - o cronică de Andrei Bulboacă

Prezentări & Cronichete

Javier Montes - Luz del Fuego (Lumină de foc)

Să spun drept, eu n-am auzit de Javier Montes (n. Madrid, 1976), până azi, deși a mai scris: The Hotel Life, After Henry James, Naufragiați în Rio, Partea a doua și Penultimii, dar noua lui carte e despre Dora Vivacqua, braziliancă revoluționară din anii ‘50, pionieră a nudismului, dansatoare, fondatoarea unui partid politic, candidată la președinția Braziliei, iubitoare de șerpi și autoare de romane moderne, deci o personalitate efervescentă. Montes susține că n-a fost niciun efort să se pună în pielea Dorei, pentru că el „este și vrea să fie foarte femeie”. Cartea este un quest detectivesc și o evocare a celei care și-a luat numele de Luz del Fuego după numele unei mărci de ruj. Ea a înființat primul club naturist din America Latină pe plaja Ilha do Sol (Insula soarelui), unde lumea intra complet dezbrăcată, chiar și politicienii și actorii celebri, ca Errol Flynn sau Elizabeth Taylor (sau așa circulă legenda, care mai susură și că Jayne Mansfield nu i-a convins să intre doar topless). Brazilia este prezentată ca o țară bipolară, oscilând mereu între dorința de modernitate și impulsurile reacționare.

Alexandra NICULESCU

În numărul acesta semnează

Recomandări OPTm

Văd, văd o mie de maimuțe
privind prin sticla care mă separă de tine

(Ben MAZER , în traducerea lui Dan SOCIU)

Cronică de Anca Eftenie

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Noutăți

Anul BEETHOVEN

BESTSELLER

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a,

- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro