Stereotipuri vechi și noi

Multe dintre textele literare vehiculează, construiesc sau întrețin stereotipuri. Printre ele, pe cele de gen, etnice, sexuale, economice etc.. Problema de azi a diferitelor discriminări din literatura de ieri nu e nouă, iar încercările de a rezolva aceste probleme sunt, uneori, de mirare. Astfel, într-o punere în scenă a lui Macbeth, de W. Shakespeare, de către Royal Shakespeare Company, textul apare cu excizia versurilor în care cea de-a treia vrăjitoare include, în rețeta fierturii ei, ,,ficat de evreu blasfemator, fiere de capră și lăstar de tisă” (versurile 26-27, actul 4, scena 1).

Alteori, epurările textelor plutesc între hazliu și ridicol. Vrăjitoarele din California au cerut școlilor din localitatea Mount Diablo, din rațiuni de political correctness, să nu mai studieze Hänsel și Gretel, sub acuza că pune vrăjitoarele într-o lumină nefavorabilă. Alții au încercat să elimine, bucată cu bucată, elementele problematice din opere clasice, cum s-a întâmplat cu romanele Tom Sawyer și Huckleberry Finn ale lui Mark Twain Twain (ediția din 2011 a editurii NewSouth Books). Cuvântul „nigger”, care apare de 219 ori, a fost înlocuit cu ,,sclav”, iar „injun”, transcriere a pronunției cu tentă jignitoare, cu corect pronunțatul ,,indian”. Alan Gribben, editorul noii ediții, este de părere că ,,folosirea permanentă a acestor cuvinte îngreunează pentru elev receptarea textului. În introducerea la noua ediție, el scrie: «Chiar și la nivel de facultate sau școală doctorală studenții ar putea să aibă resentimente când întâlnesc insulte rasiale.»”

Predau într-o școală privată, internațională, în care profesorii scriu programa. Elevii primesc, de la școală, câte un exemplar din fiecare operă studiată. La clasa a opta, una dintre unități are ca temă „școala și educația în comunism”. Unul dintre textele studiate integral este Povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu. Prima ediție, cea de la editura Casa de Pariuri Literare, din 2014, s-a epuizat și nu aveam destule exemplare pentru elevi. Am cumpărat câteva din noua ediție, care datează din 2019, editura Arthur fiind instanța emitentă. Pe copertă se stipulează categoria de vârstă: 14+. Deși textul pare a fi același ca la ediția precedentă, s-a operat înlocuirea termenului ,,țigan” în 16 cazuri. Rotunjimea unor personaje ca Mandea Viorel, Măgălie Remus, Nebuna sau Mărgărit rezidă și în tratamentul de care au parte - nu-ți place de el că-i țigan, nu doar sărăntoc; e nebună pentru că a părăsit-o un doctor sau un inginer, fiind țigancă; e handicapat, dar și țigan, chiar țigan borât; nu e făcut pionier și scuipă pentru că-i țigan. Dezlipind, prin înlocuire, eticheta ,,țigan”, li se știrbește din adevărul literar ai cărui agenți sunt. Totodată, lipsești textul de o întreagă problematică intrinsecă pe care școala de după ’89 o pune. Țigan, alături de tocilar, Tovarășu’, handicapat, diriga, Suru-Curu, este parte din universul aglutinat prin aderența exactă a acestor elemente. Dacă personajul narator Adina nu era elevă de gimnaziu, ci de liceu, din buchetul de termeni folosiți de copii ar fi făcut parte poponar și curvă ori muistă, centrul de interes evoluând spre zona erotică. Operația amintită, cenzură pozitivă, s-ar zice, impietează cu ceva calitatea textului? Dacă suntem de acord că textul e o entitate, intervenirea în el, din orice motive altele decât estetice, este de natură să-l altereze. Textul fiind alterat, pare că miza lecturii, în viziunea editurii, la categoria 14+, nu este una estetică, ci, mai degrabă formatoare, în cazul de față, civică.

Aș aminti faptul că, la aceeași vârstă, la aceeași clasă, a opta, în școlile de stat, pentru că programa presupune ca obligatoriu studiul romanului (inclusiv în programa de examen național), se studiază, de cele mai multe ori, Baltagul. În chiar al doilea rând al romanului sadovenian apare termenul ,,țigan”, care se găsește și în alte trei instanțe în text. ,,Jidov”, termen popular peiorativ pentru ,,evreu”, e folosit de opt ori în aceeași operă. Cum de nimeni nu a sesizat încă pericolul textului pentru elevii studioși?

Pentru a conchide, în urma cenzurii londoneze amintite, Macbeth poate și-a pierdut „o unghie”, dar pentru opere ca Baltagul, o asemenea operație ar putea fi fatală. De altfel, teamă mi-e că mai toată literatură română, plină de enunțuri discriminatorii etnice, rasiale, religioase, de gen etc., ar avea aceeași soartă – extincția. Oare să fie eliminarea termenilor/ enunțurilor problematice sau mutilarea textului soluția pentru textele ,,cu probleme”? Cred că nu.

Ioana NANU

Profesoară la Școala Americană Internațională, București, Ioana este doctor în literatură și în studii de gen.

Scriitori și creatori de ficțiuneOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Cartea săptămânii

Hamlet de William Shakespeare

recomandată de

Adrian TITIENI

Doina Ruști despre Dostoievski

Recomandări

"Fiecare epocă tânjește după o lume mai frumoasă. Cu cât deznădejdea și descurajarea produse de prezentul tulbure sunt mai adânci, cu atât este mai arzătoare această năzuință... fiecare epocă lasă posterității mai multe urme ale suferințelor sale decât ale fericirii. ... numai calamitățile devin istorie."

(Johan Huizinga)

Amurgul Evului Mediu de Johan Huizinga, carte recomandată de Cristina BOGDAN

Lectură de autor

Lia FAUR

Noutăți

O carte bună, un creion de tâmplărie și un scriitor galician

Flaubert: Dicționar de idei primite de-a gata

Carte recomandată de Bogdan TĂNASE

Clasic

Anca Șurian recomandă Mateiu Caragiale: Craii de Curtea-Veche

Copyright © optmotive.ro

Echipa