Reflecții despre intimitate

Orice emoție verbalizată se transformă, invariabil și inevitabil, în kitsch (nu este nici locul, nici momentul să intru într-o discuție savantă legată de semantica acestui termen care ține, esențialmente, de istoria esteticii). Iar emoțiile sunt cu atât mai vulnerabile la acidul ironiei cu cât sunt mai profunde și mai dificil de circumscris în sens pur intelectual. Facebook-ul, ca metonimie a rețelelor de socializare de varii orientări și audiențe, este insuportabil nu doar pentru că face publice voci care nu ar fi trebuit să se audă niciodată, ci și pentru că permite diseminarea unor sentimente înveșmântate fonetic, care, prin repetiție, ajung să obosească și chiar să stârnească zâmbete condescendente.

Declarațiile de dragoste transpuse în lirică și apoi răspândite pe forumuri de poezie ieftină laolaltă cu rețete de supe și cu diverse koan-uri zen îi fac pe oamenii decenți să se retragă, în chip perfect explicabil, într-un cocon de tăcere discretă. A case in point este constituit de publicarea recentă a scrisorilor lui T.S. Eliot către prietena sa, Emily Hale. De pildă, o frază de o frumusețe sfâșietoare în esență, „am încercat să mă prefac că iubirea pentru tine a murit, deși nu am reușit decât prefăcându-mă că inima mea a murit”, va deveni, prin reproducere ad nauseam, o simplă paranteză patetică, utilizată în cele mai nepotrivite și mai ieftine contexte.

Gesturile din existența privată a unui individ nu au sens decât în marginile severe ale acelei vieți. Rupte din placenta originară, ele se coagulează în kitsch.

Post scriptum, aparent fără legătură. Intimitatea este o invenție a modernității, un lux al spațiului privat conferit de extinderea mediului urban. În perioada medievală, individul, y compris patricianul, își desfășura cea mai mare parte din activitatea cotidiană într-un spațiu comun, revendicat deopotrivă de superiori și de inferiori pe scara socială.

Un manual de bune-maniere la masă, care circula, firește, ca incunabul, printre aristocrații occidentali pe care istoria i-a surprins în jurul anului 1000 le impunea acestora o serie de restricții pe care clasa muncitoare le va descoperi abia în perioada victoriană: să se abțină de la a da vânturi, să nu scuipe pe pardoseală, să nu se scobească în nas și să nu se caute de păduchi. Cireașa de pe tort însă era constituită de interdicția adresată bărbaților: aceștia nu aveau voie, sub niciun pretext, să pipăie sânii vecinelor de banchet. Din tonul sentențios al formulărilor, deducem că se cădea adesea în păcat.

Ce pot să comentez? Poate doar că Harvey Weinstein ar fi fost, iată, etichetat drept „violator” chiar și de codul comportamental din vremea papei Silvestru al II-lea.

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

Scriitori și creatori de ficțiuneOpinii și ideiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopolitePoemele săptămâniiIstorii subiectiveDebutTraduceriTOPURIArhivă

Cartea săptămânii

Hamlet de William Shakespeare

recomandată de

Adrian TITIENI

Doina Ruști despre Dostoievski

Recomandări

"Fiecare epocă tânjește după o lume mai frumoasă. Cu cât deznădejdea și descurajarea produse de prezentul tulbure sunt mai adânci, cu atât este mai arzătoare această năzuință... fiecare epocă lasă posterității mai multe urme ale suferințelor sale decât ale fericirii. ... numai calamitățile devin istorie."

(Johan Huizinga)

Amurgul Evului Mediu de Johan Huizinga, carte recomandată de Cristina BOGDAN

Lectură de autor

Lia FAUR

Noutăți

O carte bună, un creion de tâmplărie și un scriitor galician

Flaubert: Dicționar de idei primite de-a gata

Carte recomandată de Bogdan TĂNASE

Clasic

Anca Șurian recomandă Mateiu Caragiale: Craii de Curtea-Veche

Copyright © optmotive.ro

Echipa