Premiul Ficțiunea pentru operă de popularitate - fotografie urbană

Categoria Ficțiune de popularitate a avut următoarele Nominalizări: Dana Ștefănescu pentru fotografie urbană, Iulia Șchiopu pentru portret de păpușă, Florin Spătaru pentru Greier de topaz, roman apărut la Litera în Biblioteca de Proză Contemporană, și Gabriela Boangiu pentru seria zodiacului, text și desen, din expoziția Călătorind prin lume cu zodiacul la rever, Craiova, 2022.

Ileana Marin, video

Decizia a fost foarte grea, dacă ar fi fost după mine, ar fi meritat fiecare un premiu și am să încep cu Gabriela Boangiu, care este cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova și pictoriță. Ea deconstruiește interpretarea artistică a horoscopului prin text și imagine și se înscrie astfel într-o istorie a artei internaționale, urmând de la Bruegel la Goya, urmând lui Miró și lui Hilma af Klint, aducând însă acest dialog între text și imagine, într-un mod absolut inedit. Aș spune că ceea ce face Gabriela prin această juxtapunere este să spargă textul pe care îl "scrijelește" pe aproape fiecare tablou și să facă din el un comentariu ironic la clișeele zodicului, creând tot atâtea narațiuni câte clișee citim - cei care citesc zodiacul în fiecare zi.

Iulia Șchiopu este ingineră cu specialitatea în aparatură biomedicală. A îmbrățișat pictura în ulei și în acrilic și face portrete de de păpuși, conferindu-le viață, constuindu-le, aș spune eu, un rol absolut incredibil. Nu numai mecanismului "păpușă" contează, ci și omului care se îmbracă în acest costum, care variază de la atitudinile rigide, ușor încremenite, la un gest vag, la o atitudine. Cum spunea artista, aceste tablouri-portret mai înseamnă ceva: o meditație asupra feminității și temporalității, alegerea tuturor simbolurilor care se atașează fiecărui portret fiind absolut remarcabilă și extrem de relevantă pentru fiecare dintre ele. Aș spune că mai ales realismul detaliilor, claritatea lor fac nefamiliarul acestor picturi suprarealiste să intre în ceea ce în literatură numim realism magic.

Cu toții am citit romanul lui Florin Spătaru, deci nu ne întrebăm de ce el este singurul romancier în această categorie cu romanul Greier de topaz. În primul rând că puțină lume știe că romanul său s-a epuizat la câteva luni de la apariție, bucurându-se de succes în special în mediile boeme ale Capitalei.

Ce face ca acest roman să producă imagini vizuale și, mai mult decât exfrazele din acest roman, să facă din ekphrasis un mecanism al narațiunii. Nu este vorba numai de conflict, de personajele care iau decizii care împing narațiunea mai departe, ci este vorba despre aceste ecfraze ale peisajelor urbane, ale interioarelor și, de ce nu, ale operelor artistice pe care le recunoaștem în romanul lui Florin. Textul, practic, iese din memoria acestor imagini, simboluri, referințe livrești care se țes într-o nouă textură, construind textul, prin calități vizuale incontestabile, și o lume de dincolo de aparențe.

Despre fotografia urbană a Danei Mihaela Ștefănescu ar trebui să vă spun că a intrat într-o galerie globală, odată ce a fost postată pe Facebook. Este în primul rând vorba despre una dintre imaginile iconice ale Bucureștiului, o imagine de pe strada Stavropoleos din seria Prin Bucureștiul meu. Sigur că știm cu toții, care sunt riscurile și avantajele deopotrivă de a posta ceva, de a prezentata ceva online. Mă bucur foarte mult că artista a decis să abandoneze avocatura după 20 și ceva și să îmbrățișeze fotografia urbană. Și, mai mult decât atât, să intre într-un dialog cu alți fotografi ai străzii, artiști renumiți internațional. Dar ceea ce face Dana Ștefănescu e diferit, anume, preferă să se focalizeze pe imaginile orașului, așa cum sunt receptate prin ochii trecătorilor și face portrete de oameni, nu numai într-o fotografie, ci mai degrabă într-o fotografie continuă. Nu e vorba despre shutting, despre fotografia ca pas spre video. Dana acceptă provocarea fotografii unice; când faci continuu shooting este foarte ușor să alegi o anume secvență, încercând să dezvălui ceea ce înșeală privitorul când se uită la o anume fotografie decontextualizată. Or, Dana nu înșeală. Prin seria Prin Bucureștiul meu își asumă subiectivitatea opțiunilor ei. Încadrarea fotografiilor asumă răbdarea pe care trebuie să o aibă un fotograf pentru a surprinde cum cade lumina, ce spectru de culoare face acea lumină pe clădirile Bucureștiului.

Și, mai mult decât atât, lansează un conținut creativ, semnificativ și universal, ca adresabilitate, meritoriu nu numai de a fi împărtășit de prietenii ei de pe Facebook, care sunt din toată lumea, ci împărtășit și de prietenii prieteniilor acestora, ajungând astfel la zeci de mii de like-uri. Aș mai spune încă un lucru despre fotografia Danei, anume că refuză acel mizerabilism asociat Bucureștiului în artă a contemporană. E o fotografie antidepresivă, ceea ce a și dus la succesul, la popularitatea fotografiilor Danei Ștefănescu, ajunse la cote globale.