Revistă print și online
Poate octombrie nu e cea mai bună lună
Să te naști sau să naști,
când totul se-ntunecă
e nevoie de multă lumină să poți învinge
Întunecatul octombrie,
și de unde, de unde să extragi atâția bulgări de lumină,
cu ce magie să-i prefaci în pulbere fină
cu care s-adormi întunericul
ca pe-un copil mofturos ce-ntârzie la joaca verii
în noapte târziu,
cu care s-adormi întunericul?
cu aceste-degete fragile ce nu pot strânge
decât mâna mamei,
cu-aceste buze ce nu recunosc
decât sfârcul dulce din care țânește viața,
cu-acești ochi ce cu greu se deschid
spre lumină târând-o înapoi în somnul acela dulce
din trupul mamei din care prea iute am-fost smulsă
la sfârșit de octombrie?
Iată patul pregătit cu sfioase dantele
îmbrăcând-mi trupul,
iată-le pe cele trei femei zâmbitoare -
aducându-mi ofrande duioase,
una atingându-mă cu petala melancoliei,
alta mângâindu-mă cu o crenguță îmi oferă frumusețea,
dar cealaltă femeie în umbră, ce-ascunde, ce-ascunde oare,
cu prefăcută grație sub faldurile rochiei întunecate,
ce dar neprețuit ar vrea să-mi ofere, ochii mei nu-l văd
dar aud, aud încet plânsetul mamei
care îl știe dar nu-l poate refuza…
Maria Postu