Nu cu mult timp în urmă am primit din țări străine un vin pe a cărui (contra)etichetă era scris: CORCOVA – ROUMANIE, precum și Catleya.

Numele vinului – incitant ("Marcel et le Prince"), iar (contra)eticheta și mai incitantă.

Pornind de la datele pe care le-am enumerat, am încercat să facem o "analiză" a (contra)etichetei, vrând să descoperim dacă "mesajul" pe care ni-l transmite aceasta se regăsește în gustul vinului (care este o Fetească neagră).

Dar să o luăm metodic. (Contra)eticheta reprezintă o carte de joc (Dama de pică). Totuși, desenul nu reprezintă o regină, așa cum ne-am aștepta, ci doi "valeți". Oare de ce?

Dacă studiem mai îndeaproape "valetul-damă" de deasupra, cel care are un toc în mână, și ținem cont și de numele vinului (Marcel...), observăm că acesta seamănă izbitor cu Marcel... Proust, cel care a scris "În căutarea timpului pierdut".

Dacă considerăm faptul că "valetul-damă" care este cu capul în jos are un pahar în mână,

iar domeniul și viile din Corcova au aparținut familiei Bibescu, ne dăm seama că acesta este prințul Anton Bibescu.

De aici și numele vinului: "Marcel (Proust) et le Prince (Antoine Bibesco)".

Bien, ne-am lămurit de legătura personajelor cu numele vinului. Dar mai departe?

Scriitorul Marcel Proust și diplomatul Anton Bibescu au fost foarte buni prieteni. S-au cunoscut la una dintre numeroasele recepții pe care mama prințului Bibescu le-a la Paris. Dar să îi dăm cuvântul lui Anton (sau, mai bine spus, Antoine): "La una dintre seratele ei, eram foarte tânăr, am văzut sosind, ușor aplecat, un ins foarte brunet, cu plete, foarte palid, cu ochii negri precum tușul japonez. Mi-a întins mâna. Există feluri și feluri de a strânge mâna. S-ar putea chiar spune că e o artă. Proust nu excela într-aceasta. El întindea o mână atârnată și moale (l-am necăjit mai târziu pe tema asta). Strângerea lui de mână nu era deloc plăcută. I-am arătat pe urmă că strângerea de mână trebuie să fie puternică."1]

Totuși, de ce "dame"? Îi vom da cuvântul reputatului istoric Mihai Dimitrie Sturdza:

"Or, despre Proust, nu numai că se credea, dar se știa prea bine că era adeptul unui viciu contra naturii, despre care, în suita În căutarea timpului pierdut, avea să scrie, referindu-se indirect, pagini memorabile. Un viciu pe care, în cele din urmă, l-a mărturisit deschis și împotriva căruia tânărul Anton Bibescu avea să fie avertizat chiar de către unii dintre cei care-l cunoșteau pe Proust mai dinainte.

Prietenia lui Proust cu frații Anton și Emanuel Bibescu, prinți, tineri, frumoși și erudiți, precum și tonul scrisorilor pe care li le-a adresat la începutul relației lor au dat naștere anumitor supoziții. Perioada "Anton Bibescu" din viața sentimentală a lui Proust s-a scurs în anii 1901-1902, când frazele echivoce ale scriitorului (ca, de exemplu, concluzia, de pastișă hamletiană, a unei scrisori: "Noapte bună, amabile prinț, stoluri de îngeri să-ți legene somnul") se loveau de replicile sarcastice ale destinatarului."2]

Deci, gurile rele cleveteau. Și de aici reprezentarea presupusei lor relații de pe (contra)eticheta sticlei cu vin de la Catleya.

Dar oare era adevărat ce se bârfea? Revenim la Mihai Dimitrie Sturdza:

"Relația dintre Anton Bibescu și Marcel Proust este comentată din acest unghi și în teza de doctorat susținută de Florence Tamagne, Histoire de l’homosexualité en Europe, Berlin, Londres, Paris 1919-1939, Paris, 2000, pp. 139-145. Analiza psihopatică a autoarei ajunge la concluzia că avansurile sexuale ale lui Proust n-au avut succes pe lângă prietenul român, provocându-i lui Proust "o dureroasă decepție", o "sfâșietoare resemnare", proprie "bărbaților anormali" în căutarea unor amoruri imposibile."3]

Și putem continua. Dacă pe Ștefan cel Mare papa Sixtus al IV-lea l-a numit "atlet al lui Hristos" (și numai Hristos știe câte amante a avut acesta), Anton Bibescu "era un afemeiat notoriu sau, cum l-a numit o fostă amantă, scriitoarea Rebecca West, un "atlet de budoar“. Aceasta a relatat că, aflată la o recepție [în anul 1927 – n.n.] într-un salon al Ambasadei Marii Britanii la Paris, a constatat că aproape toate doamnele prezente trecuseră prin patul lui."4]

Acum facem o mică divagație: din cele afirmate anterior se pare că titlul de "atlet" are o puternică încărcătură virilă, sexuală! Dar să revenim la "nos moutons".

"Acoperit de femei", va scrie despre el vara sa Martha [Bibescu Lahovary – n.n.], "Antoine ducea o dublă existență: una de tânăr diplomat, alta de seducător. Foarte frumos, cu un profil sculptat parcă în piatră, cu o privire dominatoare, plină de vervă, de insolență, de lipsă de reținere, el l-a fascinat pe Proust". "Egocentric și cu o vanitate fără margini, egoist, fermecător, un astru", va nota tot Martha, "înzestrat cu toate darurile, dar cu femeile totodată despot oriental și seducător de bulevard"."5]

Dar de ce este reprezentat Proust deasupra iar prințul Bibescu cu capul în jos (când de fapt, ținând cont de ce am scris anterior, ar fi trebuit să fie invers)? Elementar ("dragul meu Watson" – am putea adăuga, dar citatul este dintr-o carte care nu are legătură cu analiza noastră). Sticla am primit-o dintr-o țară în care lumea cât de cât școlită din acea țară nu îl (re)cunoaște pe prințul Bibescu, dar reprezentarea lui Marcel Proust le este familiară. Dacă Proust ar fi fost cu capul în jos și prințul Bibescu deasupra, mai mult ca sigur că eticheta nu le-ar fi spus nimic, fiindcă Proust nu le-ar fi sărit în ochi și ar fi fost mai greu de recunoscut răsturnat. Drept urmare, Proust deasupra!

Aici se termină partea livrescă, serioasă, și acum începem să ne dăm cu părerea despre ce a mai vrut să spună autorul în această (contra)etichetă – așa că, spre deosebire de ce am scris mai sus, nu luați de bun tot ce vom afirma în continuare, deși veți vedea că unele dintre afirmațiile noastre au o oarecare logică.

Am văzut de ce Marcel Proust și Anton Bibescu au fost reprezentați ca o damă de cărți de joc. Dar de ce dama de "pică".

O primă explicație este tot livrescă: Dama de pică a lui Pușkin, cea care îi aduce nenorocirea (nebunia) genistului Hermann la finalul ultimului joc de cărți din viața sa.

Dama de pică (nenorocirea) a guvernat și viața lui Proust, care a suferit de la vârsta de 9 ani de astm și a murit din cauza unei bronșite. Iar prințului Bibescu i-au conficat comuniștii moșiile și podgoria de la Corcova, pe care au și distrus-o. (Un pic trasă de păr această primă explicație, dar merge).

O a doua explicație vine de la ghicitul în cărți. Noi suntem experți numai în centrale termice, nu și în ghicit în cărți, așa că luăm de bun ce spun alții care se pricep la așa ceva. Dama de pică semnifică o femeie cu statut neclar, o concubină, amantă, emoții negative, bârfe. Iar bârfe legate de Proust și Bibescu au existat, slavă Domnului.

Mergem mai departe cu analiza noastră. Pica de lângă Proust și cea de lângă Bibescu au 2 jumătăți mai ciudate: una neagră și una alb-negru.

Dacă aplicăm filosofia taoistă, partea neagră este conceptul yin, care reprezintă tristețea, femininul, noaptea. Aici îl putem încadra pe Proust.

A doua jumătate este delimitată în părți egale în yin și yang (albul, masculinul). Prezența împreună a yin și yang înseamnă echilibru, putere. Aici îl putem încadra pe Bibescu.

Continuăm. Și conturul picii este ciudat.

Ei bine, cu ce seamănă acest detaliu? Cu un cap de elefant cu trompa îndreptată în jos.

Dacă veți compara detaliile din Foto 7 cu Foto 9 veți vedea că ele seamănă (capul, trompa și piciorul elefantului).

Se pare că în Feng Shui, dacă elefantul are trompa îndreptată în sus este de bine, iar dacă elefantul are trompa îndreptată în jos este de rău (ceea ce s-a adeverit atât pentru Proust, cât și pentru Bibescu – vezi Dama de pică).

N.B. Desigur că trompa elefantului din Foto 7 este mult mai lungă decât trompa elefantului din Foto 9 fiindcă primul (Foto 7) este un elefant NEGRU, pe când al doilea (Foto 9) este unul ALB. De ce este această diferență între lungimile trompelor elefanților negri și cei albi, numai natura știe răspunsul.

Dar să terminăm cu aberațiile și să revenim la vin – la ce ne sugerează (contra)eticheta. Deoarece Proust avea o parte feminină, presupunem că vinul este catifelat, iar datorită calităților (virile ale) lui Bibescu îl vedem și puternic, cu corp bine definit. Adică "o mână de fier într-o mănușă de catifea", ca să-l parafrazăm pe Carol I.

Vinul încă nu l-am degustat – de-abia de Crăciun vom desface sticlele și suntem curioși dacă senzațiile pe care ni le-a indus (contra)eticheta se vor regăsi în gust, dacă există o corespondență între "formă" și "fond".

Și fiindcă tot am vorbit de Anton Bibescu, el a fost prieten și cu Mihail Sebastian, iar acesta din urmă a scris primele două acte (din trei) ale piesei "Ursa Mare"6] (al cărei nume se va transforma, înainte de premieră, în "Steaua fără nume" – Remember! [n.n.]) la conacul de la Corcova.

Acum vă lăsăm, fiindcă ne ducem să studiem Marcel et le Prince.

Bibliografie:

1] Sturdza, Mihai Dim.: Aristocrați români în lumea lui Proust – Anton Bibescu, Martha Bibescu, Anna de Noailles, Elena Bibescu, Editura Humanitas, 2016, p. 18.

2] Ibidem, p. 18

3] Ibidem.

4] Morar, Ioan T., În căutarea vinului pierdut, "România literară", Anul LIII, 11 Iunie 2021, Nr. 25, p. 17.

5] Sturdza, Mihai Dim.: Op. cit., p. 17.

6] Sebastian, Mihail: Jurnal (1935-1944), București, Editura Humanitas, 1996, p. 493.