OPTm
nr.crt.

Lecturi și timpuri

Viteză. Acesta este cuvântul care îmi vine prima dată în minte când mă gândesc la trăsătura care caracterizează cel mai bine timpul, timpurile în care trăim. Totul se desfășoară cu mare viteză, comunicarea este practic instantanee, printr-un clic al mouse-ului poți ajunge oriunde în lume și poți vorbi cu oricine, capacitatea de interconectare a crescut fantastic – și toate prin acest mouse, un „animal" mic, șoarecele, care a înlocuit caii și poștalionul și care are o viteză incomparabil mai mare decât tot ce a existat ca metodă de comunicare până în prezent.

Această viteză caracterizează aproape toate aspectele vieții de zi cu zi, inclusiv lecturile. Cărțile sunt parte din viață și, bineînțeles, s-au adaptat și ele acestui ritm din ce în ce mai alert. Desigur, există plăcerea cărții scrise, tipărite, acel moment cu totul aparte în care poți să ții o carte în mână, să o răsfoiești, să simți mirosul hârtiei și al cernelii de tipar, să o citești agale, în liniște. O carte tipărită poate să fie un obiect de artă, gândit, simțit și realizat în cele mai mici amănunte. Totuși, momentele de tihnă pe care le poți găsi pentru a savura în liniște o carte tipărită sunt din ce în ce mai rare și era inevitabil ca adaptarea cărților la ritmul trepidant din prezent să se producă, mai degrabă mai devreme decât mai târziu.

Astfel, au apărut și în România audiobook-urile, asta după ce anterior cărțile au circulat și circulă și sub formă de e-book-uri. Iar în paralel cu audiobook-urile au început să apară chiar și videobook-urile, în care, pe lângă sunet, toate întâmplările sunt însoțite de imagini – un fel de film al întregii cărți, am putea spune. Accesul la aceste forme actuale, actualizate ale cărții se poate face în același mod în care se întâmplă toate lucrurile, cu mare viteză, și anume printr-un clic al mouse-ului. Există platforme online specializate în acest domeniu al cărții virtuale, platforme precum Voxa si citeste.ro unde, pe baza unui mic abonament lunar, se pot descărca mii de cărți. Pe citeste.ro, în secțiunea de e-book-uri ce pot fi descărcate gratuit, am avut plăcuta surpriză să descopăr, pe lângă „Frații Karamazov" a lui Dostoievski sau „Odiseea" lui Homer, chiar și „Plumb"-ul lui Bacovia, iar acest lucru a fost pentru mine o mare bucurie. Pe Voxa, de asemenea, pot fi găsite multe cărți, printre care și cele ale editurilor Humanitas și Litera, iar lecturile pot fi realizate de actori profesioniști, precum Victor Rebengiuc, care dă voce „Povestirilor" lui Ilf și Petrov sau Mihai Călin, care dă viață sonoră povestirilor lui E. A. Poe. Există cărți a căror voce este dată chiar de către autorul lor, un exemplu ar fi romanul „Paturi oculte" al Doinei Ruști, și este o experiență aparte să asculți o carte care-ți vorbește chiar cu vocea autorului ei. Un audiobook, pe lângă experiența unei voci care pare să ți se adreseze personal, satisface și nevoia de a câștiga timp, o nevoie pe care fiecare o resimte într-un fel sau altul. Un audiobook poate fi ascultat și în timpul altor activități, în timp ce faci sport, practic oriunde, inclusiv în mașină, în drum spre și de la serviciu, la orice fel de drum – și nu numai. Astfel încât, dacă pornești cu mașina la un drum lung și te lași pe mâna câtorva audiobook-uri, într-o vacanță, de exemplu, poți să ajungi la destinație cu o carte sau două deja „citite", iar acest lucru e valabil și pentru drumul de întoarcere. Bineînțeles că poți să-ți iei cu tine și câteva cărți tipărite; în acele momente speciale de tihnă a vacanței, compania unei cărți tipărite este într-adevăr specială.

Cred că fiecare ajunge să citească, să asculte sau să vizioneze cărți în format electronic, fie că a fost vorba, în trecut, despre pdf-uri sau, mai nou, audiobook-uri ori videobook-uri. În toată această viteză a răspândirii informației, chiar și participarea la lansări de carte, lecturi-maraton, conferințe și târguri de carte se face online, astfel încât poți participa la mai multe evenimente decât ți-ar fi permis timpul din viața fizică. Poți asculta o lectură online printr-un link, apoi prin clicul magic al aceluiași mouse să participi instantaneu la o video-lectură care în plan fizic poate că ar fi fost la distanță geografică suficient de mare de locul desfășurării primului eveniment încât să nu poți ajunge s-o vezi și s-o asculți, chiar în același oraș – sau poate în alt oraș sau altă țară; trepidația vieții zilnice și distanța geografică nu ți-ar fi permis să comprimi timpul în așa fel încât să fii prezent la toate evenimentele la care ți-ai fi dorit să participi și pe care formatul online ți-l oferă fără restricții.

Sunt evidente avantajele existenței acestor noi forme de lectură a cărților și de participare la diverse evenimente literare și, aruncând o scurtă privire spre viitor, nu ar fi de mirare ca citirea-ascultarea-vizionarea cărților să ajungă la un moment dat la o formă de exprimare în plus, și anume cea a cărților-realitate virtuală, în care cititorul să poată pătrunde cu mintea, eventual mediat de un avatar, și în care să poată chiar să coplăsmuiască alături de scriitor, să-și creeze propria realitate a cărții în funcție de propria imaginație, să transpună în realitatea virtuală realitatea unei cărți exact așa cum o filtrează și o simte personal – iar aceste experiențe de realitate virtuală să poată fi salvate, stocate și împărtășite, ceea ce ar duce la transmiterea unei imense bogății de sensuri, nuanțe și experiențe. Cred că acest viitor se află aproape. Și mai cred că experiența scrierii și citirii cărților va merge mai departe în feluri cu totul noi, din ce în ce mai vaste și mai bogate, iar sub aceste noi forme literatura va îmbogăți și înfrumuseța în continuare viața celor care se vor apropia de cărți, indiferent de forma pe care au avut-o, o au sau o vor avea acestea.

Ligia PÂRVULESCU

Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul Fluvii de asfalt. Pentru romanul Translucid a primit premiul „Primul roman”, 2021, acordat de Editura Litera, unde a fost publicată în același an. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 12⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Proza Aidei ECONOMU surprinde lucrurile mărunte ale unui cotidian urban, făcut din mondenități și din vechea periferie, cu atenție specială pe actul comunicării.

OPTm

 

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

Nemira, 2021. Recomandată de

Alina PAVELESCU

LITERA

Trei, 2021

 

TOPUL PROZEI

Cărțile anului 2021. Topul Doinei Ruști, la Rdio București FM

 

 

 

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

ART, 2021

Upswell Publishing, 2022

LITERA, 2021

Copyright © optmotive.ro