Am terminat fix acum 10 minute romanul lui Mihai Victus și asemeni Irinei, coprotagonist și povestitor, am rămas pe colțul patului și am privit în gol. Inevitabil, după lectură rămâi cu niște întrebări legate de fratele ei, Horia, profesor de istorie și de sport, fost boxer, care ascunde sub pat un element incriminatoriu în plin proces de spălare a imaginii sale publice.

Dincolo de miza romanului, de a urmări un fir narativ bazat pe drame interioare, frustrări și dorințe, Toate păcatele noastre pune degetul pe o problema întâlnită în spațiul nostru, care rămâne în aer de fiecare dată când se amintește de ea: familiile ultra religioase, habotnice, care își obligă copiii să le urmeze pioșenia. Familiile care-și duc obligatoriu odraslele la biserică și le obligă să stea la toată slujba, care permit derapaje canonice pentru probleme inexistente și care, fără conștiință, reușesc să schilodească emoțional niște ființe lipsite de apărare. De aici și dorința de răzbunare a personajelor principale. Irina nu poartă cercei până în liceu și ajunge să locuiască împreună cu o parteneră, iar Horia se apucă de box, căutând să-și demonifice ura și furia acumulate. Frați ce fac front comun în apărarea demnității când unchiul lor caută abuzul sexual.

Aici este problema de fapt, tăcerea în fața păcatului, ascunderea de "ce-o să zică lumea" și mușamalizarea constantă. Singura soluție promisă din partea familiei celor doi este mântuirea și spovedirea, neștiind că tocmai mărturisirea unor păcate de care nu sunt conștienți și/sau făptași devine supliciu. O mamă care stă și privește pedepsele impuse de un tată cântăreț în strană devine în sine imaginea supunerii și a lipsei de reacție, pentru că tatăl este capul familiei.

Iar de aici întregul imaginar condus de nesupunere, viciu, îndoială și dorințe reprimate din copilărie.

Căci legătura dintre doi frați, în descoperirea corporalității lor, are o tentă de fruct interzis, de ispită Adamică. Irina înoată alături de el și fiecare își privește corpul prin ochii celuilalt. Fapt care duce la un act sexual reprimat, la dorință din partea băiatului, la acea dragoste de copil, pură și inevitabil distrugătoare. Pentru că fix dorința asta îl bântuie și la adolescență și la maturitate. Iar Horia alege să-și înăbușe dragostea pentru acea Irina pe care o vedea pe blocul de beton întinsă la soare și să-și elibereze hormonii în relații clandestine, cu prostituate sau legături dubioase. Pe de altă parte, Irina este sora care vrea să-l aibă pe fratele ei doar pentru ea și inconștient nu-i "permite" băiatului să își consume sexualitatea cu vreo colegă disponibilă. O formă de gelozie originară, văzută ca un act biblic modern, dar cu pedepse canonice.

Toate păcatele noastre este un roman scris din perspectiva unei voci feminine bine conturate, credibile și autentice.

O poveste la care e necesar să mai stăm pe colțul patului și să ne întrebăm dacă noi suntem greșiți sau ceilalți.