OPTm
nr. 74

Imposibilul Baudelaire

Dandy decadent în căutarea unui ideal hiperrafinat, poet „blestemat” (maudit) și iconoclast chinuit de spleen, desfășurând o revoltă programatică și radicală, care sfidează ordinea naturală și instituie primatul artificialului, Charles Baudelaire este scriitorul căruia modernitatea – nu doar cea literară, ci și cea artistică – îi datorează cel mai mult. El inventează, aproape de unul singur, o lume stranie și inedită, care se desprinde din romantism și se întoarce împotriva sa: elogiul rousseauist al naturii și naturalului, istoria, folclorul și culoarea locală ca surse de inspirație, afirmarea națională și ideea de revoluție socială etc. toate sunt dinamitate de viziunea uneori angoasantă, alteori cinic-dezabuzată a lui Baudelaire. Idealul unei lumi de „lux, calm și voluptate” este mereu fracturat de realitățile atroce ale unei lumi pe care, de această dată, artistul nu se mai simte dator nici să o înfrumusețeze, nici să-i inventeze variante melioriste, ci își câștigă dreptul să fie plictisit, dezgustat și necruțător și să-și creeze propriul univers, artificial și rafinat. Excesele nu numai că deschid „porțile percepției” spre revelația unui univers epurat și infinit, ca în viziunea lui William Blake sau, mai târziu, a lui Aldous Huxley, dar  activează și ca dizolvant al lumii exterioare, al unei realități insuportabile, al propriilor demoni în cele din urmă.

Dincolo de activitatea sa poetică, există cel puțin încă două dimensiuni extrem de importante care o însoțesc și contribuie la definitivarea principalului filon estetic al modernității. Prima este activitatea sa de traducător, care a făcut cunoscute în Franța Confesiunile unui opioman, celebre scriere a lui Thomas de Quincey și mai ales care l-a descoperit, tradus și impus pe necunoscutul de atunci Edgar Allan Poe. Nu numai că i-a tradus din scrieri, dar a reușit să impună unul dintre cele mai importante studii care îi aparține poetului american: Principiul poetic. Intuiția estetică a lui Baudelaire este fenomenală și funcționează ireproșabil, lucru care se observă și din a doua sa dimensiune mai puțin discutată, cea de critic de artă. Gustul pe care-l dezvoltă și-l impune Baudelaire este unul absolut modern, anticipând multe dintre dezvoltările ulterioare ale artei. „Pictorul vieții moderne” este el însuși, printr-un efort extraordinar de a înțelege, diseca și mai ales despărți apele estetice la mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru mine, nu Sainte-Beuve, criticul „oficial” și autorul unor gafe de proporții cosmice, ratând aproape orice inițiativă de modernizare a literaturii și chiar pe cei mai importanți scriitori ai timpului său, practicând o critică biografistă care ar trebui să rămână îngropată în scrierile sale, deși se fac eforturi mari de a dezgropa această „metodă critică” ce combină bârfa cu prejudecățile morale, deci nu Sainte-Beuve este conștiința critică a epocii sale, ci Charles Baudelaire, ale cărui principii estetice, idei critice și intuiții artistice sunt net superioare. Este suficient să citim unele dintre însemnările sale fulgurante, care vor infuza prin forța viziunii lor întregul imaginar al modernității, ca să realizăm magnitudinea unui astfel de scriitor.

Născut în urmă cu exact 200 de ani, pe 9 aprilie 1821, într-un an revoluționar pentru partea aceasta de lume, Charles Baudelaire reușește să stârnească antipatii profunde, să tulbure toate apele, să demaște imposturi și să provoace tot timpul gustul burghez, filistin, al epocii sale. Condamnat public și în instanță, hărțuit de familie și de „oamenii de bine”, de gardienii moralității epocii sale, de domnii serioși și de doamnele afectate, Baudelaire nu este numai un ferment al modernității, ci și un simptom al acesteia. De fapt, el este apreciat la adevărata sa valoare de puțini contemporani, dintre care cel mai bine îl înțelege – și chiar îl „inventează” într-un eseu extraordinar – Théophile Gautier, „maestru și prieten drag și adorat”, căruia Baudelaire îi dedică, nu întâmplător, „Florile răului”.

Astăzi, la două secole distanță, figura lui Charles Baudelaire îmi pare că acoperă spații mai vaste chiar decât modernitatea însăși, multe dintre viziunile și anticipările sale depășind încă de la început „realizările” lor de mai târziu. Născut astăzi, Baudelaire ar avea, probabil, o soartă cel puțin la fel de crudă. Nu știu dacă vreo instanță l-ar mai condamna pentru câteva poeme „imorale”, dar sunt convins că „noile tribunale” morale l-ar desființa înainte de a apuca să se apere în vreun fel. Doar ipocrizia care se înclină în fața prestigiului, ignoranța binecuvântată sau iluzia înțelegerii îi face pe cei mai mulți să-l tolereze, chiar și acum, pe etern damnatul – pentru că lucidul vizionar ireverențios – Charles Baudelaire.

Mihai ENE

Este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și scriitor (poezie, proză, eseistică și critică literară). Cărți: Trei viziuni ale orașului (pentru un film alb-negru), versuri (2004), Vălurile Salomeei. Literatura română și decadentismul european (studiu, 2011); Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral (studiu, 2018). Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

„...vreau să decidă cineva pentru mine, să aleagă cineva continuarea acestui film pe care nu l-am dorit, se face târziu, mă uit la ceas, îmi verific inutil telefonul"

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Doina Ruști

LITERA

 

Este o frescă a destinelor traumatice, destrămate ori expiate, ca faciesurile horror din Infernul lui Hieronymus Bosch...

Emanuel Lupascu

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

Recomandată de Ovidiu Șerban

 

https://www.facebook.com/litere/videos/2906838296262482

Simona Popescu, la Facultatea de Litere

 

 

 

 

VREMEA, 2020

 

I Mercoledì Letterari

Doina Ruști invitată la Accademia di Romania, Roma

 

 

 

 

TREI

Maratonul masteratelor la Literele bucureștene

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

REEDITARE

HUMANITAS

 

 

Piețele lui Cătălin D Constantin

 

 

Recomandată de Oana Boșca-Mălin

Copyright © optmotive.ro