Poemele de mai jos sunt puțin cunoscute în limba română, patru dintre ele fiind chiar inedite. Scrise de Baudelaire în diverse perioade de creație, ele nu au ajuns să facă parte din corpusul canonic al versurilor poetului. Totuși, lectura lor ne dezvăluie un Baudelaire burlesc, mânuind cu perfectă nonșalanță satira mușcătoare, dedându-se unor exerciții de virtuozitate compozițională și montând mici comedii sintetice în care rolul principal în joacă limba. Este o altă față a modernității baudelairiene, care le completează și le pune în valoare pe cele arătate în Florile Răului.

(Ioan Pop-Curșeu)

D-lui Eugène Fromentin

cu privire la un importun care se considera prietenul său

Mi-a spus că e foarte bogat,

Dar molima-l înfricoșează,

Că de-auru-i e încântat

La Operă când se distrează;

Că-i place să stea în natură,

Având pentru Corot un cult,

Ca încă nu are trăsură,

Dar nu va-ntârzia prea mult;

Că-i place marmura nițel,

Dar și pereții ce-s pictați,

Că are-n fabrică la el

Trei maiștri care-s decorați;

C-avea, de se gândea un pic,

Mii de-acțiuni la firma Nord,

Că cumpărase pe nimic

Tot ce făcuse Oppenord;

Pe la vreun târg de vechituri

Ducându-se la un șpațir

Cum tot făcea cumpăraturi

Găsise câte-un chilipir;

Că mama și a lui consoartă

Nu le tratează cu iubire,

Dar crede c-a omului soartă

E-a sufletului nemurire;

Că dragostea e fizică

Și că la Roma, loc banal,

O doamna-altminteri ftizică

Îl adorase-n mod fatal.

Timp de trei ore jumătate

Oribilul palavragiu

Mi-a povestit verzi și uscate,

Încât de mine nu mai știu.

De-ar fi să îmi descriu necazul

Mi-ar trebui un stil enorm:

Îmi tot ziceam, mișcând grumazul:

"Măcar dac-aș putea să dorm!"

Ca să nu stric al meu huzur

Nu trebuia să-l las să-nceapă;

Degeaba strâng acum din cur

Visând să îl înfig în țeapă!

Bastogne se cheamă idiotul;

Fugea departe, de holeră,

Eu aș fugi de el cu totul,

Aș merge chiar și pe-o galeră

Dacă-n Paris, ce-i pare-anost,

Când se va-ntoarce fiecare

Voi da din nou peste-acest prost

Ce din Tournai e din născare!

O susținere a valetului de treflă

Arie: Era un rege-n Yvetot

Era un academician

Știut de-al meu... bunic:

De treabă om, cu burdihan,

Scriind însă... nimic!

Căci laurul de-mpodobit

De când eram copil uimit

Căzuse ofilit!

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe-acest băiat îl știi?

Hi, hi, hi!

Femei și mame-a căutat,

Simțirea să-și desfete,

Prin pensioane fiind dat,

Ca premiu pentru fete.

Cu Școala bieților bătrâni

A strâns bănuți cu doua mâini

Zeci de săptămâni.

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe-acest berbant îl știi?

Hi, hi, hi!

Pe când era și el student,

Napoleon cel mare,

S-a-ntors, profund indiferent,

Căci pentru recrutare

El smiorcăia că n-ar fi bun,

“Doar n-oi fi eu carne de tun,

Că nu-s nebun!"

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe-acest iepure-l știi?

Hi, hi, hi!

Poet e – al bunului simț –,

Dar Hugo-l ia de sus;

Racine (“al Literelor prinț")

E mult mai nesupus!

Și totuși orișice burghez

Găsea-n talentu-i fără miez

Un crez!

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe scriitor îl știi?

Hi, hi, hi!

Werner, Byron, Corneille în cor

Ne strigă-nfuriați:

"Opriți-l, e un impostor!"

Îl râd ai săi confrați?

Mulți autori, dacă ar vrea,

Să ceară drepturi ar putea

Pe tot ce el le ia.

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe hoțul ăsta-l știi?

Hi, hi, hi!

La orice curte-a fost actor,

Ca să-și câștige hrana.

Se spune – zvon supărător –

C-a scris Pariziana.

Și prin castele versu-i dulce,

Ca să mănânce, să se culce,

Noroc i-aduce!

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe-acest mesean îl știi?

Hi, hi, hi!

Recent intrase-ntr-un complot

La o vodevilistă,

Căci ei voiau să ia de tot

Un nume de pe listă.

A doua zi, la chip puhav,

A și căzut la pat, bolnav,

Se zice că-i cam grav.

Ha, ha, ha, ha, hi, hi, hi, hi,

Pe-ăst muribund îl știi?

Hi, hi, hi!

[Sonet burlesc]

Vacquerie

Către Py-

Ladu-i epi-

C: "Jucării

Mânării,

Bravul pi-

Rat pi-

Raterii.

O, Meuri-

Ce! N-a muri,

Ci, mumie:

Calea sa

Duce la A-

Cademie!"

Despre Umbra lui Eric

Cine a făcut Umbra lui Eric?

Paulin Limayrac.

Cric!

Crac!

 

[Versuri lăsate la un prieten absent]

Amice, la tine vin iar

S-ascult o limbă omenească,

De parcă unu-ntre barbari

Atena vrea s-o regăsească;

Fiindcă printre Kanamari

Vrea Domnul să mă pedepsească,

Între nebuni, nu-ntre măgari

Doresc ca să mă socotească.

Transmite domnișoarei Fanny

(Căci n-o să strige: “Uite, ni!"

Omagiul nefiind grobian)

Salutul unui scriitor;

Lui Lécrivain urează-i spor

Și n-o uita pe draga Jeanne!

Sonet pentru a mă scuza că nu-mi însoțesc un prieten la Namur

Cum te duci către orașul

Între ziduri încastrat,

Ce-și găsi deunăzi nașul

În poetul cel castrat,

Să te bucuri de vacanță,

Relaxat și împlinit,

Nu uita, cu-a ta prestanță,

Dragă Coco-Rău-Suit,

(Cum și eu la fel aș face)

Spune-acolo cât îmi place

Nebunaticul de Rops,

Care Premiul Romei n-are

Ci-un talent care-i mai mare

Ca mormântul lui Keops.

Subscripție rimată

Domnul Auguste Malassis

Strada Mercélis

Nr. 35 bis

În cartierul Ixelles,

Bruxelles.

(Lui Ariosto recomandată

Din poșta de-altădată,

Adică unui poștaș

Poet și posnaș. )