Revistă print și online
De ce ne place frumosul în artă și de ce este el efemer? Mă întrebam cu un prieten zilele trecute. Îmi puteam face o idee numai din cele citite și trăite, căci nu sunt o literată, ori școlită în ale filozofiei esteticului și nici foarte în branșa disciplinelor socio-umaniste. Frumosul pare a fi tangibilului perfecțiunii sau poate doar impresia de tangibil a acesteia. Chiar și o clipă de intensă bucurie poate genera un act frumos, optimist, desigur, efemer ca un puf de păpădie tânără. Este un zbor către perfecțiune, către Sus. Iar în momentul absorbției lui, frumosul face să renască romantismul din ființă. Cu alte cuvinte, trezește vibrații spirituale, rar declanșabile în prozaicul activităților cotidiene. Prin urmare, frumosul se cere căutat, descoperit mai mereu, într-un joc de-a v-ați ascunselea dictat de regulile esteticii contemporane.
Pentru mine, ultima descoperire a lui a fost într-un colț al grădinii Casei Filipescu-Cesianu, un spațiu de tihnă care lipsește multora dintre noi, o aducere aminte a vremurilor adolescenței când în zilele de vară, interminabile, citeai nestingherit "Enigma Otiliei" sau "Maitreyi".
La Ceianu, într-o mică agora verde, cu bănci și un balansoar, câțiva scriitori și iubitori de literatură, sfidând căldura Bucureștiului. S-au adunat pentru o șuetă literară, într-o după-amiază care se apropia de apus, pentru un răgaz de limpezire a minții de șuvoiul gândurile cotidiene. Obositoarele și hrăpărețele griji, devoratoare ale vitalității, au fost oprite de vrăjitoria povestirilor aduse bine din condei.
Despre ce se citea, despre ce ascultam și discutam? Despre un detaliu interesant, un element descriptiv care plasează personajele în prim-plan sau le retrage în fundal, le conturează, le colorează și le conferă personalitate. Despre vestimentație în literatură. Și într-adevăr, detaliul vestimentar e esențial pentru imaginația cititorului.
Adidașii băiatului de aproape zece ani, din povestioara lui Marius Nica sunt centrul în jurul căruia se nasc, trăiesc și dispar senzații, sentimente, acțiuni într-un mediu social, familiar multora dintre noi. Sunt primiți cadou, iar protagonistul abia așteaptă să se laude cu ei în fața prietenilor, a copiilor de la bloc. Adidașii îi apar ca un botez al maturității și puterii sale de decizie. Însă, se dovedesc a fi o iluzie – vestimentația poate contura personalitatea, dar nu o construiește în profunzimea sa. Marius Nica, în opinia mea, ar fi putut uita adidașii lucioși cu dungi portocalii, însă nu și bărbatul care, uitându-se la ceasul de la mana, observă fără să vrea frumoșii săi pantofi ai primei sale zi de angajare. Nu-i așa?
Trenciul și eșarfa lila a unei rebele și romantice femei, curajoasă feministă și apărătoare a drepturilor democrației, din creația Roxanei Dumitrache. Eșarfa, ca o aducere aminte că nimic nu este întâmplător, alunge mesagerul iubirii care leagă doi oameni. Aș întreba-o pe Roxana Dumitrache, dacă simpla dar atât de profunda eroină ar fi putut vreodată să doneze eșarfa lila și să treacă la o nouă iubire?
Petre Nichita ne dezvăluie omenescul unei elegante și mătăsoase cămăși albe de dama. Greu de crezut cum vestimentația fuzionează organic cu trupul, capătă simțăminte și împrumută trăsăturile ființei iubite. Așa simțea bărbatul care, într-un fel de rămas bun, de despărțire, dorea să se răzbune șifonând cămașa iubitei. Bluza din pânză fină personalizează toate trăsăturile de caracter ale femeii și-i amintește crâncen de aceasta, pe măsură ce el se chinuie să o probeze. Își simte masculinitatea amenințată, în mod neașteptat, de fragilitatea feminității. Cămașa îl încătușează în iubire, iar plecarea de-acasă rămâne o figură de stil. Petre Nechita, aș putea crede că personajul tău iese în cele din urmă pe ușă?
Juponul copilei de 9 ani din fragilele amintiri ale copilăriei actriței Adriana Irimescu, îmi amintește de dansatoarele de la Moulin Rouge, prietenele și confidentele lui Henry Lautrec - pantofii speciali și fustele cu jupon ridicându-se săltărețe în ritmuri de cancan.
Textul "Travesti", al lui Andrei Velea, în care mormanul de îmbrăcăminte "mai altfel", din dulap, rezistă cu încrâncenare constrângerii personajului de a se alinia valorilor morale acceptate de societate, se răzvrătește chiar în contextul unei căsătorii acceptate. Nu mai puțin, e colacul de salvare de care acesta se agață pentru a-și trăi în ascuns pornirile intime naturale. Un text în care vestimentația este simbolul unei normalități atipice care încă așteaptă să primească calificativul de normalitate, o altă normalitate, din partea multora dintre noi.
Andrei Velea, ar putea personajul tău elibera convingerile sale intime, ieșind într-o seară caldă, într-un loc relaxat, cu muzica swing, purtând o fustă mătăsoasa în ape vineții, de-un cloș timid?
Personajul colorat al Iuliei Pană, Dușca, femeia de etnie romă turcă, “bună la toate" lucrările domestice, este liantul unui întreg cartier într-o Constanță a cărei autenticitate nu o putem trăi plimbându-ne ca simplu turist prin oraș. O putem ghici, știind cate neamuri au trăit pe pământul dobrogean și cate amintiri au fost lăsate în fotografii puse bine în lăzi, lădițe din mansarde sau poduri, ferecate de ignoranță sau, mai degrabă, de lipsă de timp și curiozitate. Șalvarii Dușcăi, sunt cum sunt, fie blugi roși, largi, fie pânză ieftină și colorată, "Made în Pakistan", cumpărați de la mall. Dar pentru Dușca ei sunt adevărați, adevărații șalvari, demni de o poză, ca să străbată timpul, cu personalitatea pestriță a personajului, săritoare și solară, îmbrăcată șucar.
Iulia Pană, ne întrebam, ar putea alt personaj din creația ta să poarte cu mândrie mai convingătoare și naturală decât a Dușcăi, acei șalvari?
O durere statornică și grea pe care numai o mamă o poate ascunde, respiră într-o admirabilă descriere a personajului Laurei Lupu. Mama atinge metodic și mângâie hăinuțele ca într-un pelerinaj al vârstelor copiilor pierduți, iar și iar, într-un ritual interminabil ca un tribut de iubire. Lucrușoare de băieți, hăinuțe de prunc nevinovat, botoșei și hăinuțe, grațios cusute cu modele folclorice. Pe ele le strânge la piept, ca o călăuză în drumul către copiii stinși, după ce a băut ceaiul de Omag, o plantă extrem de toxică, letală uneori.
Laura Lupu, dacă acele veșminte nu ar fi fost păstrate, s-ar fi schimbat destinul personajului tău?
Povestiri colorate ce-ti trezesc mintea din toropeala căldurii, majoritatea cu iz exotic, scrise special pentru întâlnirea din grădină și citite public, dialoguri accesibile și o ambianță deschisă și primitoare. Și, nu în ultimul rând, grădina Cesianu e și un spațiu de exprimare fără pretenții, pentru oricare iubitor de lectură, fără cod elitist literar, fără cenzură de etichete.
O simplă gradină, dar cu atâtea evadări!
Cu un background în automatică și calculatoare și o teză de doctorat în inteligența artificială a proceselor industriale, obținută în 2002, la Universitatea Politehnica din București, Monica Viorela Alexandru are o carieră de treizeci de ani în predare academică, cercetare științifică și administrarea proiectelor europene, tehnologiile digitalizării și ale roboticii, diplomația și comunicarea științei.