Șotiile drăcușorului din tabacheră

„Există mai multă magie în realismul său decât într-o bibliotecă plină de vrăjitori și vrăjitoare”, citesc într-o recenzie consacrată unuia dintre romanele lui Andrei Kurkov, apărută în Occident. Într-adevăr, frumusețea cărților sale cred că vine, înainte de orice, din sentimentul că, în mod aparent inexplicabil, ceva străin și invizibil se ascunde în spatele lucrurilor cunoscute. Paradoxal (și totodată amuzant) mi se pare faptul că explicațiile posibile nu țin întotdeauna de intruziunea unor forțe supranaturale, ci de angrenaje cu mult mai pământene, intim cunoscute celor familiarizați cu lumea noastră est-europeană, unde poți să dai la tot pasul peste politicieni corupți, rețele de tip mafiot, hackeri ingenioși, agenți sub acoperire ai feluritelor servicii, jurnaliști oportuniști, dar și peste oameni cu adevărat cumsecade (de multe ori – și în chip greu de explicat – unii și aceeași!)

Ceea ce nu poate scăpa cititorilor din Est (dar poate fi trecut lesne cu vederea de occidentali) ține, prin urmare, de faptul că multe întâmplări dintre cele povestite, cu umor amar și cu farmec irezistibil, de autorul ucrainian nu reprezintă întotdeauna rodul exclusiv al unei imaginații debordante. Nu spun acest lucru pentru a diminua în vreun fel meritele lui scriitoricești. Dimpotrivă. Abilitatea lui Kurkov se verifică, indubitabil, atunci când vine vorba de decupaj, de ierarhizare și selecție, de născocirea unor scenarii ingenioase (de altfel scriitorul a ilustrat chiar genul ca atare, transpunând în această formă inclusiv câteva dintre propriile proze), de dozarea oportună a suspansului (multe romane au – după cum s-a remarcat – alura unor policier-uri) sau de intersectarea abilă a mai multor fire narative.

Observația se confirmă și în cazul romanului Lăptarul de la miezul nopții, tradus nu demult în limba română, care în care se întretaie ițele a trei povești aparent autonome: eroina celei dintâi, pe nume Irina, e o mamă singură, tânără și frumoasă, dar săracă, locuind într-un sat din apropierea Kievului; nevoită să facă rost de bani, pleacă în fiecare dimineață în capitală pentru a-și vinde laptele de mamă (soluție extremă, în lipsa altor mijloace de subzistență). Cea de-a doua poveste gravitează în jurul uciderii farmacistului Eduard Ivanovici Zarvazin (Edik, pentru apropiați), personaj misterios care – în urma unor experimente farmaceutice nu tocmai obișnuite – reușește să obțină un elixir cu proprietăți miraculoase, printre care se numără aceea de a diminua anxietatea, acutizând totodată simțul dreptății (acest „calmant” e denumit în însemnările încifrate ale lui Edik „antiiepure”). În fine cea de-a treia istorioară îl aduce în prim-plan pe vameșul-conductor Dima Kovalenko, angajat al aeroportului Borispol, care, ajutat ciobănescul Șamil, descoperă o valiză ticsită cu fiole suspecte ce urmau să plece spre capitala Austriei. Fiecare dintre aceste fire principale are, la rându-i, propriile ramificații, căci – după cum ne avertizează naratorul „[S]unt povești care încep odată și nu se mai termină niciodată. Pur și simplu nu se pot termina. Pentru că, prin începutul lor, ele generează zeci de istorii separate […] Este ca atunci când o pietricică îți lovește parbrizul și fisurile încep să se împrăștie în toate direcțiile[…]”.

Deși nu foarte numeroase, parantezele autoreferențiale de genul celei citate mai sus ne ajută să decriptăm mai lesne mizele unei lumi ficționale în care un rol primordial pare să joace mistificarea, multiplicarea permanentă a versiunilor și a unghiurilor de vedere, ambiguizarea deliberată a situațiilor din cotidianul prozaic, până la limita miraculosului și fantasticului. Evenimentele se înlănțuie, se intersectează, se completează ori se contrazic reciproc, de parcă un drăcușor pus pe șotii ar încurca deliberat borcanele, din pura plăcere a înscenării de farse macabre sau grotești. Într-un loc e pomenită, de altfel, intruziunea unui asemenea „regizor” jucăuș ieșit din tabacheră dimpreună cu o suită de detalii derutante („Memoria mai pierde detalii, dar îți permite să le refaci repede”, consatată un personaj. „E suficient numai să reiei un subiect din trecut și aceste detalii ies la suprafață ca un drăcușor din tabacheră”). De aici impresia cititorului că rătăcește prin hățișurile unei păduri-labirint, unde orice indiciu e înșelător, întrucât nu reprezintă decât dublura unui alt reper: există în carte doi motani Murik (coborâți parcă din proza lui Hoffmann sau Bulgakov), două fețițe care poartă numele Marinka, două orașe pe care le explorează „lăptarul” Semion (un Kiev normal, al oamenilor obișnuiți, dar și unul tenebros, al lunacilor „teleghidați” de eminențele cenușii ale unei organizații oculte numită Biserica Ambasada Lunii).

Una peste alta Lăptarul de la miezul nopții confirmă vocația de satiric-fantast a lui Andrei Kurkov (chiar dacă nu se ridică poate la înălțimea romanelor care l-au consacrat, Moartea pinguinului sau Legea melcului). Descoperim multe pagini geniale în acest amplu roman-puzzle, după cum găsim și secvențe mai puțin izbutite, în care liniile desenului se îngroașă prea mult în direcția macabrului sau grotescului. Cu toate acestea cred că ne aflăm fața unei lecturi obilgatorii pentru cititorii dornici să exploreze hărțile (in)vizibile ale Europei răsăritene, unde istoria cea mică iese din rama Istoriei mari, întocmai ca un drăcușor din tabacheră.      

Andrei Kurkov, Lăptarul de la miezul nopții, trad. din limba rusă și note de Antoneta Olteanu, Pitești, Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere  

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

Fantasme

obsesii, spirite, ficțiuni

NOUA LITERATURĂ

Proză de avangardă, experimente epice, fantastic bizar - acesta este domeniul lui Ionuț CHERAN, care a publicat două volume de proză scurtă, din care transpare o dorință obsesivă de a fi original, de a-și găsi drumul spre confirmare. Inventiv tematic, cu o retorică simplă, a reușit în cei câțiva ani de la debut să-și creeze o identitate prozistică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de

Radu Paraschivescu

​Nemira

Doina RUȘTI

lectură în avanpremieră: Paturi oculte

elegie imperfectă

ce prosternare și toamna asta

singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde

mări și pustiuri înaintea mea

înapoia mea doar cenușa prietenilor.

cuvinte am încetat să mai sper

rostite-ntr-o doară până la sfert

numai tu de-ai fi și atât mi-ar

ajunge s-o iau de la capăt.

Mihai ENE

CĂRȚI

O carte de nonficțiune, despre tipuri de șarlatani foarte proaspeți - academicieni în baliverne ori escroci ai pandemiei -, fermecător scrisă, marca Radu Paraschivescu.

Humanitas

OPTm

LITERA

ART

Berta Marsé – Encargo

Nu, nu e o coincidență, e chiar fiica lui Juan Marsé, și normal că există o mare curiozitate când e vorba de o rudă a unui scriitor faimos: vrem să știm cât seamănă scriitura ei cu cea a marelui scriitor catalan. Encargo este o poveste despre prietenia, respingerea și răzbunarea dintre două femei care au multe în comun. Începe ca un roman pentru adolescenți, dar încet-încet se schimbă, capătă densitate și forță.

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The brain is wider than the sky

by Emily DICKINSON

The Brain – is wider than the Sky –

For – put them side by side –

The one the other will contain

With ease – and you – beside –

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro