Sânge și grădini

Mai frumoasă decât hoinăreala prin librării nu e, în această toamnă, decât lectura în grădină. Ultimele raze de soare, eu cu o carte în mână, printre flori mov, ca-n poezia simbolistă. Iar cartea este Focul din casă, un roman de Kamilei Shamsie, apărut la Polirom. Autoarea nu-mi era străină. Sunt sigură că ați auzit de ea. Scriitoare pakistaneză, din epoca postcolonială, fiica editorului și a jurnalistului literar Muneeza Shamsie, a predat la Universitatea din Massachusetts și în cadrul Hamilton College. Dacă citiți cu regularitate The Guardian, The New Stateman, Index on Censorship sau Prospect porbabil că îi cunoașteți munca. Lucrările ei sunt marcate de tema identității, a opresiunii, a marginalizării, de aspecte politice, de globalizare și chiar de terorism.

Romanul Focul din casă are un subiect simplu, construit după modelul Antigonei lui Sofocle. Aneeka și Parvaiz sunt frați gemeni, iar sora lor mai mare, Isma are grijă de ei căci ambii părinți au murit. La maturitate, surorile pleacă în UK pentru a studia Sociologia și Dreptul, dar Parvaiz urmează calea tatălui său și ajunge să facă parte dintr-o organizație teroristă. Aneeka, sora lui geamănă, face tot ce-i stă în putere pentru a-l salva, apelează inclusiv la fiul Ministrului de Interne Britanic, Eamonn (englez de origine pakistaneză, iubitul fetei), dar tatăl acestuia refuză intervenția, iar Parvaiz își pierde viața în fața Consulatului Britanic din Istanbul. Mai mult, sub pretexte politice, trupul neînsuflețit al băiatului de numai 19 ani nu poate fi adus în țară, veste distrugătoare pentru tânăra pakistaneză, care apare la televizor condamnându-l pe ministru.

Acțiunea merge în crescendo. Eamon vine să fie alături de iubita sa la înmormântarea lui Parvaiz, dar în drum spre sicriu, acesta este îmbrățișat de doi tineri care îi pun pe talie o centură cu exploziv. Toată lumea fuge din preajma sa în afară de Aneeka. Scena, foarte atent lucrată, reușește să impresioneze. Cei doi îndrăgostiți mor îmbrățișați, în explozie.

Povestea ia o formă foarte interesantă, prin diversitatea tipurilor de texte folosite. La nivel macro, romanul este scris folosind tehnica contrapunctului, în manieră inedită, ce duce cu gândul la o explozie ce anticipează finalul. Naratorul spune pe rând povestea, din perspectiva fiecăriuia din cele cinci personaje principale. Isma pune pe primul plan ideea studiului și a responsabilității față de familie, pentru Eamon cel mai important lucru e întâlnirea cu Aneeka, Parvaiz își dorește o apropiere de tatăl său și cade pradă unei imagini de erou contrafăcut în tenebrele terorismului. Aneeka își iubește fratele atât de tare încât e gata de orice pentru el, iar Karamat e orbit de propriile ambiții. Punct comun pentru toate relatările, deznodământul dramatic este descoperit parțial, fragmentar sau sugerat în fiecare narațiune. Tocmai de aceea, încheiere ( moartea lui Eamonn și a Aneekăi) ia prin surprindere nu doar cititorul, ci este înlăturat și aria indiciilor romanești. Forțele de ordine îi apără pe Karamat, Emily (fiica lui) și Terry (soția acestuia), având motive să creadă că fiul Ministrului de Interne se află în siguranță. Suarez (șeful personalului de pază) chiar respiră ușurat, fără a conștientiza drama:

"- A fost doar un fel de farsă, domnule. Ne-a prins bine tuturor exercițiul acesta.

- De unde știi?

- Pentru că pretind că au reușit, domnule, și e clar că nu e așa.".

Cel mai mult mi-a plăcut însă perspectiva Aneekăi. Folosind comunicate de presă, pagini de jurnal, știri, articole de ziar și uneori analiza psihologică directă, Shamsie construiește un personaj teribil de ambiguu. Fata e parte a unui cuplu de gemeni și de obicei în literatură gemenii sunt identici, dar unul reprezintă binele, iar celălalt răul. În cazul Focului din casă, aceste limite sunt anulate. Aneeka și Parvaiz sunt prezentați ca două părți ale aceluiași întreg, metaforă, probabil, pentru cele două țări născute într-o seară de august 1947 (Bangladesh și Pakistan).

La nivelul micro al poveștii, însă, fata e construită din oglinzi și umbre. Karamat sugerează că ar fi doar o oportunistă, că se folosește de Eamonn, băiatul său: " dacă asta e, crede-mă pe mine, sunt altele mult mai bune pe lumea asta."

Tânăra își asumă toate faptele:

"Am fost cu Eamonn pentru că am crezut că m-ar putea ajuta. Întrebați-l, o să vă spună. Am vrut ca fratele meu să vină înapoi. Asta e tot ce vreau acum. De ce atâtea secrete? Ce credeți? Din pricina unora ca voi, cu carnețelele și reportofoanele voastre. Pentru că am vrut ca Eamonn să vrea să facă orice pentru mine înainte să-i cer să facă ceva pentru fratele meu. De ce să nu recunosc? Până unde ați merge ca să-i ajutați pe cei pe care-i iubiți cel mai mult?"

Ajunge chiar să-i reproșeze surorii sale mai mari lipsa de profunzime a sentimentelor, știind că și ea s-a întâlnit de câteva ori cu Eamonn:

"Nu te uita așa la mine! Dacă ți-ar fi plăcut de el, ar fi trebuit s-o faci tu însăți. De ce nu l-ai iubit suficient pe fratele nostru ca să faci asta?".

Agresivitatea și egoismul Aneekăi par a fi totuși de suprafață. În momentele de singurătate fata dovedește  o înțelepciune  neobișnuită pentru vârsta ei. Analiza auctorială este edificatoare:

"Suferința se manifesta în orice alt fel, doar ca suferință nu; suferința anihila orice altă emoție; suferina îl îndemna pe un geamăn să poarte zile întregi aceeași cămașă ca să păstreze amintirea dimineții când cei morți încă trăiau; suferința îl îmblodea pe un geamăn să jupuiască stelele de pe tavan și să zacă în pat cu colțurile lor sclipitoare lipite de vârfurile degetelor;suferința avea toane, era blândă. Suferința nu se vedea decât pe sine, suferința își întindea aripile larg, ca un vultur, se făcea ghem ca un arici. Suferința avea nevoie de tovărășie, tânjea după singurătate. Suferința voia să-și amintească, voia să uite.(...)".

Mai mult, Aneekăi îi plăcea să aibă un dublu, să nu fie singură pe lume, nu-și dorea, ca majoritatea fetelor, să fie neasemuită. Ce paradox. Era egoistă și în același timp  altruistă când venea vorba de fratele său.

"Când a primit vestea că e unică pentru prima dată în viață a respins-o. Nu era adevărat. Era vorba despre altcineva, nu despre el."

Chiar viziunea sa cu privire la paradis îl includea pe fratele său geamăn:

"A adormit și, la un moment dat, s-a simțit cuprinsă în brațe, ca în copilărie. Nu era o surpriză, dar asta nu însemna că e mai puțin plăcut să te cuibărești în căldura îmbrățișării fratelui geamăn și să te cufunzi adânc în somnul în care nu te ajung coșmarurile, ținută strâns de dragoste, ca o anticipare a raiului. ".

Și finalul proune un prototip dual:

"- Fugi! strigă el. Nu te apropia de mine, fugi!

Și ea chiar fuge, izbindu-se de el, iar camera de filmat trepidează când operatorul tresare în așteptatrea exploziei. La început, bărbatul cu cămașă bleumarin se luptă, dar ea îl cuprinde în brațe, îi șoptește ceva și el se oprește. Ea își lipește obrazul de al lui, iar el se apleacă să-i sărute umărul. Pentru o clipă, sunt doi îndrăgostiți într-un parc, sub un copac secular, pătați de soarele ce se strecoară printre frunze, frumoși și împăcați."

Romanele Kamilei Shamsie pun în prim-plan impactul politicii asupra individului. După o carieră construită pe principiile înalte ale diversității multietnice și multireligioase, Karamat Lone, tatăl lui Eamonn, avea toate perspectivele de a ajunge prim-ministru. În discursul său de la o școala predominant musulmană din Bradford, mărturisește, vorbind despre Anglia:

"Această țară vă permite să realizați orice - să câștigați medalii olimpice, să fiți campioni ai echipei de cricket, staruri pop, eroi de reality-show. Și, dacă nu reușiți nici unul din lucrurile astea, atunci v-ați putea mulțumi să deveniți miniștri de interne."

Umorul este intrinsec personajului după cum se poate observa, la fel și identitatea britanică pe care și-o afirmă în continuare cu toată mândria:

"Voi sunteți, adică noi suntem britanici. Marea Britanie acceptă acest lucru. La fel ca cei mai mulți dintre voi."

Mai mult, el le dă un sfat cât se poate de înțelept elevilor:

“...nu vă diferențiați prin felul în care vă îmbrăcați, prin felul în care gândiți, prin normele învechite de comportament de care vă agățați, prin ideologiile cărora le sunteți loiali. Căci dacă veți proceda așa, veți fi tratați diferit - nu din rasism, deși acesta există încă, ci pentru că voi sunteți cei care insistați asupra diferențierii voastre de toți ceilalți în acest Regat Unit divers, multietnic și multireligios al nostru. Și uitați-vă la tot ce pierdeți din cauza asta."

Timpul trece însă și aroganța pune stăpânire pe el. Cea care îl convinge de importanța lucrurilor adevărate e soția sa, Terry. Discursul fiind cât se poate de agresiv:

"Idiot arogant ce ești! Tu ai ajuns în poala dealului și te-ai crezut în vârf.(...)Acum câteva zile, cel mai mare rival al tău era un om putred de bogat, vechi membru de partid. Iar acum e studenta asta orfană, care vrea să aibă pentru fratele ei ceea ce n-a avut niciodată pentru tatăl ei: un mormânt dinaintea căruia să se așeze și să plângă pentru groaznica ei viață de familie, care e vrednică de milă. Uită-te la ea, Karamat! Uită-te la copila asta tristă pe care ți-ai făcut-o dușman și dă-ți seama cât de mult te-ai înjosit".

Intervenția ei însă este târzie și nu mai poate opri soarta nemiloasă.

Un roman special construit pentru zilele de toamnă târzie, o adevărată lecție despre timp și despre devenire. După cum spunea Kamila Shamsie, "trăim drept consecință a poveștilor care s-au petrecut, și nu a celor ce s-ar fi putut întâmpla".

Anca EFTENIE

Doctorandă a Universității de Vest din Timișoara, Anca este preocupată de literatura fantastică, printre studiile sale numărându-se Antipa și oglinda, Creaturi fantastice în operele lui Vasile Voiculescu s.a.

Fantasme

obsesii, spirite, ficțiuni

NOUA LITERATURĂ

Proză de avangardă, experimente epice, fantastic bizar - acesta este domeniul lui Ionuț CHERAN, care a publicat două volume de proză scurtă, din care transpare o dorință obsesivă de a fi original, de a-și găsi drumul spre confirmare. Inventiv tematic, cu o retorică simplă, a reușit în cei câțiva ani de la debut să-și creeze o identitate prozistică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de

Radu Paraschivescu

​Nemira

Doina RUȘTI

lectură în avanpremieră: Paturi oculte

elegie imperfectă

ce prosternare și toamna asta

singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde

mări și pustiuri înaintea mea

înapoia mea doar cenușa prietenilor.

cuvinte am încetat să mai sper

rostite-ntr-o doară până la sfert

numai tu de-ai fi și atât mi-ar

ajunge s-o iau de la capăt.

Mihai ENE

CĂRȚI

O carte de nonficțiune, despre tipuri de șarlatani foarte proaspeți - academicieni în baliverne ori escroci ai pandemiei -, fermecător scrisă, marca Radu Paraschivescu.

Humanitas

OPTm

LITERA

ART

Berta Marsé – Encargo

Nu, nu e o coincidență, e chiar fiica lui Juan Marsé, și normal că există o mare curiozitate când e vorba de o rudă a unui scriitor faimos: vrem să știm cât seamănă scriitura ei cu cea a marelui scriitor catalan. Encargo este o poveste despre prietenia, respingerea și răzbunarea dintre două femei care au multe în comun. Începe ca un roman pentru adolescenți, dar încet-încet se schimbă, capătă densitate și forță.

FOTO-POEME DE BIANCA ZBARCEA

The brain is wider than the sky

by Emily DICKINSON

The Brain – is wider than the Sky –

For – put them side by side –

The one the other will contain

With ease – and you – beside –

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro