Ce visa Nabokov?

Nabokov, care a suferit toată viața de insomnie, tratată cu medicamente puternice, unele interzise, îi găsește o justificare în volumul autobiografic Vorbește, memorie: „Știu că somnul ne face bine și totuși nu pot să mă obișnuiesc cu această trădare a propriei gândiri, cu acea rupere nocturnă și cam grotescă de propria conștiință”.

Pe 14 octombrie 1964, scriitorul a început un experiment, sub impresia lecturii tratatului Un experiment cu timpul (1927) al filosofului englez John W. Dunne. Pe parcursul a 80 de zile, imediat după trezire, Nabokov și-a indexat visele (sau reminiscențele lor), ritual din care au rezultat 118 fișe scrise de mână. Urmând indicațiile lui Dunne, scriitorul și-a propus să testeze dacă visele sunt cauzate de evenimente viitoare și dacă există o zonă sibilică a conștiinței, unde timpul se mișcă înapoi, iar efectul precedă cauza. În unele cazuri, Nabokov și-a comentat visele, încercând să distingă în ele coincidențe cu realitatea sau previziuni ale evenimentelor viitoare. Notițele poartă și semnele intenției de a utiliza unele dintre vise în ficțiune, ceea ce s-a și întâmplat parțial.

Teoretician al literaturii și exeget redutabil al lui Nabokov, profesor la Universitatea din Missouri, Ghennadi Barabtarlo (1949-2019) a redactat această fascinantă colecție de vise, un document unic ce pune problema precogniției și a timpului reversibil. Ineditul volum rezultat, Insomniac Dreams: Experiments with Time by Vladimir Nabokov, a fost publicat la Princeton University Press, în 2017, și a stârnit reacții vii din partea cititorilor. În română, cartea a apărut în generoasa colecție de autor „Vladimir Nabokov” a editurii Polirom (Vladimir Nabokov, Visele insomniacului: experimente cu timpul, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu, prefață de Ghennadi Barabtarlo, Iași, Polirom, 2019).

Nucleul volumului editat de Barabtarlo (organizat în cinci părți) constă în 64 de note cu visele lui Nabokov. Însemnările, cu aspect de jurnal sau de proză documentară, explorează limitele friabile ale subconștientului. Ideea esențială a experimentului nabokovian este că trecutul, prezentul și viitorul coexistă și curg împreună. În cotidian, timpul este linear, dar, în planul oniric, realitatea este globală și simultană, ceea ce poate genera caracterul predictiv al unor vise: „Visele noastre nu sunt doar cioburi caleidoscopice amestecate de-a valma și fragmente greșit etichetate ale unor impresii din trecut, ci pot fi și o reprezentare anticipată a unui eveniment ce va urma – ceea ce oferă, ca bonus plăcut, o explicație satisfăcătoare a bine cunoscutului fenomen de déjà-vu”, explică Barabtarlo teoria despre visele retrospective, dar și precognitive, pe care Nabokov își propusese s-o verifice.

În desfășurarea spectaculosului experiment, urmând instrucțiunile lui Dunne, Nabokov a respectat un ritual zilnic de consemnare a viselor, iar în decursul fiecărei zile sau cel mult a doua zi era atent la orice amănunt care putea avea legătură cu visul. Scriitorul elaborează o clasificare tematică a viselor sale: profesionale (despre fluturi, învățământ, literatură), sumbre (coșmaruri, superstiții, semne fatidice, enigme), cotidiene (jocurile olimpice, presiunea traficului urban), autobiografice („amintiri cu caracter îndepărtat” din copilărie, relația cu frații și părinții, viața de emigrant în Berlin și nostalgia Rusiei, anii de studiu la Cambridge) și erotice („vise de o gingășie erotică și o încântare sfâșietoare”).

În multe vise apar fluturi, mai ales specii rare (Nabokov era entomolog), pe care îi strivește din greșeală cu mâna, pentru că nu are la el plasa specială de prins. Alte numeroase proiecții sunt cu trenuri și călătorii (pierderea bagajelor, întârzieri la gară), cu impedimente în săli de conferințe, cu evadări din camere de hotel și conflicte violente cu opresori. Este consemnată, de exemplu, o scenă onirică în care Nabokov îl lovește cu capul de un perete pe un străin care flirta cu soția sa, Vera. În altă fișă, descrie un vis a cărui acțiune se petrece în biroul unui director de muzeu provincial. În timpul conversației, Nabokov începe să consume impasibil niște mostre de sol expuse pe masă, sub forma unor cărămizi. Se dovedește că muzeul era un sanatoriu și că scriitorul luase de fapt un tratament care îi putea fi fatal. În comentariul la acest vis, Nabokov înregistrează o primă confirmare a teoriei lui Dunne, notând că trei zile mai târziu a văzut un film similar la televizor, iar visul, jubilează Nabokov, poate fi interpretat ca o anticipare a filmului. Barabtarlo, vigilent, adnotează că Nabokov ignoră un detaliu la fel de spectaculos: visul seamănă cu propria povestire mistico-fictivă Vizită la muzeu, scrisă în 1938, construită pe un scenariu oniric. Comentariile ocazionale ale lui Barabtarlo sunt deosebit de utile în întreg volumul: se întâmplă adesea ca Nabokov însuși să nu sesizeze că visul este un duplicat al unor evenimente din viața sa sau o retrospectivă a unei creații ficționale, iar Barabtarlo identifică și completează lacunele.

Visele lui Nabokov sunt deopotrivă stranii și amuzante. În vortextul lumii onirice se amestecă o confruntare cu Pelé pe terenul de fotbal, amintiri despre Rusia, spaima obsesivă de a nu muri noaptea singur. Un vis bizar, „sfâșietor, dulce-amărui, îmbibat de tandrețe și deznădejde” emană „compasiunea autentică, dar nu lipsită de dorință” de a consola o femeie atractivă, dar nu foarte frumoasă, al cărei soț „crud și infidel” pare a fi chiar fiul său, Dmitri. Alte vise sunt despre spaime pământești (jena publică din cauza propriilor pantaloni pătați, obsesia protezelor dentare sparte), în contrapondere cu reflecții filosofico-lirice („O lumină zbuciumată, în care se amestecă soarta și farsa”, „Cosmosul cu toate galaxiile sale este o picătură albastră în cavitatea palmei mele”). În altă consemnare, la un ceai cu prietenii este prezent Lev Tolstoi, „tolănit într-un șezlong, foarte bătrân, părând bolnav & transpirat”. În vis, Tolstoi comentează despre Nabokov: „Nu-mi place «Lolita» lui, dar cât de bine descrie peisajele rusești!”, iar Nabokov adnotează în jurnal: „O prostie!”. Captivante sunt și visele cu conținut abstract-fatidic, cum ar fi vizualizarea a două pete aurii, rotunde, neclare, care gravitează în jur sau a unor spirale ciudate, pe care Nabokov le corelează în comentarii cu preocuparea sa pentru spațiu-timp și cu romanul Ada sau ardoarea. Pentru toate aceste viziuni spectrale, Nabokov încearcă să găsească un ecou în viața și opera sa.

În partea intitulată Arta visatului, Barabtarlo corelează vise din opera de ficțiune a lui Nabokov, deci inventate, și le grupează pe categorii. Este o secțiune impresionantă a cărții, care dovedește profesionalismul antologatorului, cunoscător de înaltă clasă al creațiilor lui Nabokov. Barabtarlo suplimentează și nuanțează clasificarea viselor propusă de Nabokov însuși și o pune într-o concordanță profundă cu creații ficționale. Delimitează vise profesionale, prevestitoare, false previziuni, amintiri îndepărtate, recurente, cu mesaj necunoscut, cu impresii de peste zi, cu note de realism oniric, precognitive, erotice, telescopate, despre „viața ca vis”, despre insomnie și relația paternală.  

Împreună, dar distanțați în timp, Nabokov și Barabtarlo identifică un sens profetic în unele dintre visele înregistrate, deși pentru cititor demersul poate părea parțial neconvingător. Experimentul reușește să explice mai curând cât de des și în ce măsură și-a folosit Nabokov visele pentru a proiecta conceptul de Timp în scrierile sale și ce loc ocupă strategiile temporale în arta narațiunii. Barabtarlo susține că ficțiunea lui Nabokov de după experiment (trei romane publicate și unul neterminat în momentul morții) diferă de creațiile precedente tocmai prin exploatarea dimensiunii timpului, a cărui modelare a luat forme insolite: „În toate aceste romane, Nabokov pare să testeze ideea lui Dunne că Timpul nu este un inexorabil râu ireversibil, heraclitic, în care nu se poate intra de două ori și așa mai departe; mai degrabă, este un curent electric alternativ care pulsează în ambele direcții”.

Este greu de zis dacă scriitorul a văzut viitorul în visele sale. Mai interesant mi se pare modul în care Nabokov a donat o parte din visele sale unor personaje. De exemplu, din schițele viselor consemnate în experiment, conform observațiilor lui Barabtarlo, s-a născut ideea celui de-al patrulea capitol din romanul Ada sau ardoarea. Visele lui Nabokov, cu aspectul unor intrigi concentrate, vorbesc despre timpul nu numai reversibil, ci și infinit, care devine supratemă, cum explică și editorul: „De-a lungul întregii sale vieți conștiente, Nabokov a reflectat asupra principalei dimensiuni pe care se bazează existența omenească, Timpul. […] Toate romanele lui Nabokov sunt magistral de cronopoetice”.

Camelia DINU

Camelia Dinu este conferențiar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Este interesată de literaturile slave comparate. Este autoarea cărților Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze (2011) și Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse (2019).

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Noua Literatură

Andrei ZBÎRNEA, poet cu deja câteva volume publicate, m-a uimit inițial prin mobilitate, regăsindu-l în varii grupuri literare. Abia după aceea l-am citit, recent, și m-a încântat prin observația atentă și prin selecția detaliului, ceea ce-l anunță ca prozator. Poeme scurte, niște clipuri, în fapt, care alcătuiesc un autoportret din decupaje, montate epic, detașat, cu acel confort care-i permite să mediteze asupra moștenirii familiale sau chiar să facă paranteze. Plus un tip de emoție intelectuală, asistată, cu mici pauze extravagante. Și-a mai fost un vers, care m-a făcut să-l trec pe Andrei pe lista mea de lecturi:

mă numesc Gook am aproape 34 de ani și voi ajunge (la un moment dat) în bergen

Prin urmare, rubrica Noua literatură (vz mai jos) are parte azi de poezie. Doar o canapea ne mai lipsește, iar Andrei, anticipând, a și adus niște fotolii, pentru noul lui atelier: Grand Slam Poetic. Cine scrie poezie trebuie neapărat să-i facă o vizită.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Noua povestiri

de J.D.Salinger

Recomandată de

Dorotheea PETRE

Anticariat nou

NOUTĂȚI

Mircea CĂRTĂRESCU

favorit la Premiul Nobel pentru literatură

Începe Festivalul de Teatru de la Sibiu

ediția 2020

O carte consistentă, semnată de

Bogdan Tănase

În numărul acesta semnează

Vești bune: ne pregătim din nou de

G O P O

Recomandări OPTm

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Patricio Pron –* Mâine vom avea alte nume* - premiul Alfaguara 2019 pentru roman – are în centru un cuplu: ea e arhitectă și nu prea știe ce vrea, el scrie eseuri și știe că nu vrea să fie singur. Cartea nu e doar despre soarta relațiilor în epoca aplicațiilor și a rețelelor sociale, ci și despre un moment în istorie și despre cețoasa confuzie într-un secol neurotic, spune scriitorul, născut în Argentina (1975) și stabilit la Madrid. In 2010 revista Granta l-a ales printre cei mai buni 22 de scriitori tineri de limbă spaniolă.

Patricio Pron -* Mañana tendremos otros nombres*, Alfaguara, 2019; 304 pg.

Alexandra NICULESCU

Oricum am lua-o, istoricul este dependent de privire și de o mică dictatură a ochiului, căci modul în care privim lumea revendică și închiderea ei  într-o cronologie anume. Și, totuși, nu cronologia este cea care dictează privirea autorului atunci când alege să analizeze cum se conturează figura lui Nicolae Iorga în arhivele poliției Vechiului Regat, anatomia cotidianului în jurnalul și corespondența lui Franz Kafka, evreul în stenogramele ședințelor PCR sau perioada stalinistă în reprezentările foștilor colaboratori ai lui Gheorghiu-Dej. Mai degrabă dorința de a descifra un imaginar social, în care unei interogații de tipul „cine sunt eu?” nu-i poate fi adăugat decât un singur răspuns: „toate poveștile celorlalți”.

Andi Mihalache - Codificări culturale, inflexiuni sociale, colecția „Anima Mundi”, Editura Argonaut / Mega, Cluj-Napoca, 2020, 271 pg.

Cristina BOGDAN

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Anul BEETHOVEN

Iulia PANĂ ne îndeamnă să citim la malul mării

Edituri mici, cărți importante

Editura Paralela 45

Cărți de succes

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Pe SCENA 5, la Iași un spectacolul-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

IN CURÂND

Copyright © optmotive.ro

Echipa