Un poet pus pe șotii

Grigore Șoitu e un poet tare pus pe șotii. Doar dacă aruncăm o privire peste câteva dintre titlurile cărților pe care le-a scris sau le-a antologat, constatăm că face parte dintr-o specie aparte de scriitori: Poemarți, o antologie marțolie; Melcoveste, o poveste și nu prea; Poeme de stânga; SPAM. Mare mi-e mirarea și regretul că l-am descoperit abia odată cu volumul După-amiaza unui câine (Paralela 45, 2018).

Mai degrabă mizantrop decât comod, dușman al marketingului agresiv practicat de alți autori, Grigore Șoitu nu vrea să își facă vreun renume, ci să își reverse absolut toată energia creativă în textele pe care le scrie. Din autodescrierea biografică de pe copertă aflăm că este implicat în viața literaturii, atât de implicat încât a atras animozitățile necesare ca să fie exclus în anul 2016 din Uniunea Scriitorilor. Lucru deloc de mirare dacă citim (printre) ultimele rânduri ale poemului omonim. Oare titlul cărții sugerează pe undeva statutul său de underdog din literatura română? Să vedem:

„la zece ani eram alecsandri/ scriam poeme ecologice/ (iarba, umbra, râul).// la treisprezece eram eminescu,/ frate cu vița de vie, cu lacul tăbăcărie,/ când săream gardul și le spărgeam dinții paznicilor beți,/ pentru un ciorchine de strugure.// la paisprezece eram nichita stănescu,/ visam c-o să inventez un poem telepatic,/ pe care o să-l intoneze-n gând oamenii muncii/ și fotbaliștii ratați, care dormeau cu capul pe tejgheaua de la cireșica.// la cincisprezece eram geo dumitrescu,/ îmi striveam coaiele de șaua unei cursiere,/ împrumutată de la cel mai bun prieten,/ și pedalam, pedalam fericit/ prin diminețile sărate din tomis nord.// la șaisprezece ani (ce rușine!)/ am rătăcit o perioadă de timp/ sub numele de topârceanu.// blaga n-am vrut să fiu/ și nu știu de ce.// la șaisprezece ani/ am fost, pentru o săptămână, bacovia,/ în spitalul pentru boli infecțioase/ din constanța/ când aveam pojar.// la optsprezece ani am început să fiu cărtărescu,/ mendebilul care nu povestește nimic,/ dar scrie cele mai triste poeme de amor,/ pentru soldații din UM 0407./ ei le ambalează în plicuri,/ parfumate în prealabil cu lavandă fină,/ și le expediază celor mai frumoase femei.// între nouăsprezece și douăzeci și doi/ am fost prea mulți într-unul/ (de aia urăsc tramvaiul 26!)./ trei m-au chinuit de moarte:/ mazilescu, ivănescu, popescu.// la douăzeci și cinci de ani eram deja geo bogza,/ îmi plăcea s-o fac pe stabilopozi,/ în portul tomis/ (pe vremea aia/ nu aveam câini ciobănești!)./ la treizeci de ani am ajuns fratele ianuș,/ dar n-am rezistat prea mult,/ într-o noapte m-am topit.// la patruzeci/ am ars cărțile de poezie/ și am îmbrăcat un tricou negru/ pe care am scris cu litere galbene/ tricou cu manolescu/ (ca un rocker dezamăgit de la metallica),/ iar dedesubt am brodat o cruciuliță roz.”

După cum observăm, poemele lui Grigore Șoitu sunt livrești nu doar în sensul că fac trimiteri la alți scriitori, ci corespondează efectiv cu ei, dintr-o dorință evidentă de comunicare și conexiune umană. Deși face nenumărate trimiteri la autori contemporani, probabil mulți dintre ei prieteni, poezia lui nu cade pradă tentației unui sistem închis de servilism textual (așa cum practică mai nou anumiți poeți care își ridică osanale intertextuale într-un circuit numai al lor unde sunt complet intangibili, nepăsători la orice stimul critic exterior, agresivi față de orice scriitură din afara cercului lor), ci din contră, își exprimă extrem de fățiș și în cheie ironică simpatia sau lipsa ei. Uneori mai înțeapă, mai trage de urechi, mai mângâie cu peria de sârmă, dojenește, chiar le caută cu înverșunare și amuzament călcâiul lui Ahile, punctele vulnerabile din viețile și operele lor, după cum putem constata și savura în epopeicul poem dedicații:

te-ai gândit să scrii dedicații?/ da, răzvan țupa,/ prima va fi cu tine/ în biblioteca metropolitană:/ citești un vers,/ îți aranjezi frumos ciorapii,/ un vers, pantalonii,/ un vers, cămașa,/ un vers, chiloții,/ un recrut care așteaptă/ vizita medicală,/ iar medicul a uitat să vină,/ o sală-ntreagă se holba la penisul tău,/ „și e atât de mică”, s-a auzit vocea/ de copil a poetului adrian suciu,/ „puteam să-ți fiu mamă”, a urlat femeia din primul rând,/ care a deschis umbrela și a închis ochii,/ atunci ar fi trebuit să urinezi/ pe ea,/ ar fi fost cel mai bun poem al tău,/ mai bun decât o ploaie de vară,/ mai bun decât un număr chippendales/ cu poeți (ai fi intrat în rolul lui john stagliano,/ iar în celelalte roluri: iulian tănase,/ dan coman, andrei dosa),/ mai bun decât batonul dulce,/ din care mușc cu poftă,/ în timp ce citesc despre un accident rutier/ în care-au murit șaptesprezece persoane./ nu credeam să-nvăț a trăi vreodată/ pururi tânăr înfășurat în facebook!/ nu-l brusca pe cărtărescu, pentru pixelii lui,/ pe manolescu, pentru minionii lui,/ pe liiceanu, pentru gurile lui știrbe,/ mai bine-i aruncăm într-un roman de tudor ganea,/ la tatuăm cârlige pe spate/ și-i trimitem să pescuiască guvizi./ pe dan perșa l-aș condamna la cinci ani/ în solaris,/ să-i trăiască viața lui gibarian,/ iar când moare s-o ia de la-nceput./ eu m-aș ascunde în insula misterioasă,/ aș transforma peștera într-un penthouse,/ cu hublouri heliomate, aer condiționat,/ combine frigorifice, televizoare inteligente,/ pavat cu cea mai neagră gresie porțelanată/ străluminată de ledurile multicolore/ ale unei fântâni de ciocolată,/ în care ai pluti ca un căluț de mare,/ oh, ai fi atât de fericit/ încât ai dansa în ascensorul meu panoramic,/ pe vocea suavă a poetei akua naru/ (…)/ prin hublou/ văd goeleta speranța/ și pe octavian soviany condamnat/ să joace rolul lui pierre vaillant,/ asta-nseamnă că va fi viu în/ radu tudoran,/ așa cum noi vom fi vii aici,/ dar mort în altă parte./ călătorim dintr-o carte în alta,/ așa cum călătorea echipa lui cobb/ în inception,/ urcăm și în același timp coborâm/ scara de hârtie velină,/ și-i salvăm pe cei mai buni:/ pe sorin dinco, condamnat pe nedrept/ la zece ani de zadarnică e arta fugii,/ (…)/ pe mircea țuglea, condamnat la doi ani/ de muncă silnică în emilia/ se povestește singură,/ pentru că l-a pus pe poetul național/ să joace păsări nebune,/ și pe dan mihuț, condamnat la șase luni/ în viața lui kostas venetis,/ pentru c-a plimbat vaca prin bucurești./ doar pe radu aldulescu l-aș lăsa să-și petreacă restul vieții în amantul colivăresei,/ un roman în care-aș vrea să locuiesc/ și eu./ (…)”.

Chiar și atunci când nu se referă strict la confrații săi literați și trece la alte figuri publice mult mai demne de arătat cu degetul și perfect integrabile în acest exercițiu poetic al parodierii și al absurdului ludic, Grigore Șoitu nu se poate dezice de Mircea Cărtărescu, pentru care în mod cert are un dinte și o fascinație criminal literară. Oare prozatorului de cursă lungă, nominalizat la premiul Nobel, să îi fie adresată dedicația de la începutul volumului („pentru Mirce, care doarme ușor”)? La fel de posibil poate fi vorba de Mircea Țuglea din Grupul de la Constanța, din care mai fac parte și Sorin Dinco, Ileana Bâja, Mugur Grosu, George Vasilievici, Dan Mihuț, Marius Pârlogea și Gili Mocanu. Asta ca notă explicativă pentru poemul de mai sus. Revenind la dedicație, un posibil răspuns/ indiciu îl găsim în poemul ce vreau (lista de dorințe):

„să fac sex de șapte ori pe zi/ (fără deosebire de rasă, religie,/ orientare politică)./ să detonez o bombă în casa poporului./ să fiu vegan ca d. m. c./ să-i invit pe dragnea & tăriceanu la un dragunov,/ în care am păstrat câteva cartușe./ să prind fluturi într-un roman de yo man./ să fiu primul român care călătorește pe marte/ într-un butoi de bere./ să conduc o navă de pirați somalezi./ să-l văd pe mircea cărtărescu/ cu aripi de pluș, în jesus christ superstar./ să plantez politicieni în parcul tineretului./ să înot în apele pure din noua zeelandă./ să mint./ să mor sufocat de o pernă de pluș./ departe de țeava rece a revolverului./ să nu mai folosesc vreodată cuvinte/ (poemele să fie ca visele/ pe care nu mi le amintesc).”

După-amiaza unui câine este o carte savuroasă și irezistibilă – în ciuda teribilismelor nemascate (nu știu dacă e cea mai inspirată expresie în plină eră covid) de pe alocuri, încărcată de referințe și subtilități, ascunse printre rânduri și paranteze. O carte din care îți vine să citești și să citezi în nesaț. O carte „cu dedicație”.

Andrei MOCUȚA

Doctor în Filologie, poet, prozator, Andrei (n. 1985) s-a remarcat în special prin volumele de proză, între care amintim Povestiri din adânci tinerețe (2006), Porcilator (2009), Sercan (2012). A publicat, de asemenea, versuri, eseu, monografii, traduceri. Premiul pentru Proză al USR (Filiala Arad) - în 2007, 2011, 2013. „Premiul publicului” la Turnirul de poezie al USR de la Balcic în 2015. Afilieri: USR, PEN

NOUA LITERATURĂ

Tudor RUNCANU scrie proză fantastică, năucitoare, cu personaje neobișnuite, în construcția cărora fantezia și originalitatea sunt principalele calități. Scrie poetic, pictural, accentuând ambiguitatea, ca metodă epică, la fiecare secvență, treptat, încât de la întâmplarea banală ești tras pe nesimțite în miezul atroce al ficțiunii de atmosferă. Vreau să vă spun că e un scriitor talentat.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pan Wolodyjowski

de Henryk Sienkiewicz

Recomandată de Florin SAIU

Vacanțe: Râul Ropotamo din Bulgaria, în curgerea lui spre Marea Neagră.

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

NOUTĂȚI

CROWDFUNDING: Barem identitar. Prejudecăți colective, realități personale

de Adina Marincea, Andreea Găzdaru, Antonella Lerca Duda, Barbu Mateescu, Cristian Iftode, Elena Stancu, Fatma Yilmaz, Ioan Maxim, Ioana Burtea, Ioana Pelehatăi, Ioanida Costache și Raj-Alexandru Udrea

BLACK BUTTON

și-am să-l apuc de urechi

și-am să-l sărut pe gură

și-are să mă-nghită
ca pe iona

ca pe macucul stors de mir

Vitalie VOVC

BURSE PENTRU SCRIITORI

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară dedicate autorilor români cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu. Proiectul pune la dispoziția autorilor români patru burse în valoare de 1000 de euro fiecare și patru rezidențe de creație timp de o lună.

Mai multe aici

Xenia Negrea și Cătălin Ghiță, la lansarea cărții Florin Mugur și poetica exasperării, semnată de Xenia Negrea. Cărturești, Craiova, 2018.

O librărie plutitoare și un librar care prescrie cărți, ca pe remedii de boală

L I T E R A

„Ce altceva este o hartă pentru un călător dacă nu o dispunere enciclopedică a primejdiilor?"

Liviu G. STAN

Beatriz Luengo (n. Madrid, 1982) – El despertar de las musas (Trezirea muzelor)

Beatriz este o cunoscută cântăreață din Madrid, dar aici își încearcă mâna la scris: alege scene imaginare în care prezintă douăsprezece muze al căror potențial nu s-a putut împlini sau n-a fost recunoscut la momentul lui. Vorbește despre realitatea ei ca artistă și luptă pentru drepturile femeilor. Cu siguranță o să aibă fani și ca scriitoare.

Alexandra NICULESCU

Marcel Lupșe, un pictor cu un blog ca o galerie de artă.

În curând

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

Amintiri din vacanță: Râul Ropotamo din Bulgaria, în curgerea lui spre Marea Neagră.

Argentina și visul unei fete de-a juca fotbal. Un roman viu, o voce autentică.

RECOMANDAREA lui ANDREI ȘERBAN

ART

Conferința Internațională de Mitologie și Folclor, unul dintre cele mai selecte evenimente ale Universității din București, se va ține anul acesta online. Este organizată de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la ediția a VII-a.

Conferința este patronată de Conf. univ. dr. Maria-Luiza DUMITRU OANCEA, Prof. univ. dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof. univ. dr. habil. Ileana MIHĂILĂ, Conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra FRUNTELATĂ și Conf. univ. dr. Onorina BOTEZAT

Înscrieri​

mythology.folklore20\@gmail.com

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro