Sandro Veronesi, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori italieni contemporani, s-a născut în 1959, la Florența, fiind absolvent de arhitectură. Romanele sale s-au bucurat de-a lungul timpului de o bună receptare, atât din partea publicului, cât și din aceea a criticii, unele dintre acestea fiind recompensate cu diferite premii literare, dintre care, cel mai important este premiul Strega, pe care Veronesi l-a primit de două ori, prima oară în anul 2006, pentru romanul Haos calm, iar a doua oară, în 2020, pentru cel mai recent roman al său, Colibri, apărut în 2019. Despre acesta din urmă vom vorbi în cele ce urmează.

Romanul Colibri, spune istoria lui Marco Carrera, de profesie oftalmolog, un om căruia i s-ar potrivit mănușă "definiția" tragediei proferată de Friedrich von Schiller: "Prin fixitatea destinului, omul devine tragic". De altfel, pentru el, fixitatea are și un alt înțeles, ilustrat de minune într-una dintre cele două "legende" din spatele poreclei sale, "Colibri" (cealaltă având legătură cu faptul că în copilărie fusese foarte mic de statură), anume aceea care spune că, ceea ce este cu adevărat specific la un colibri este capacitatea sa surprinzătoare, aproape supranaturală de a rămâne mereu pe loc, având de altfel nevoie de un efort considerabil, șaptezeci de bătăi de aripi pe secundă pentru a rămâne în locul în care se află, făcând să pară astfel că oprește timpul în loc pentru sine, în timp ce întreaga lume din jurul său își continuă viața, trecerea, devenirea. Cam în acest fel, "nemișcat" și-a trăit viața Marco Carrera, o viață a cărei constantă a fost durerea, suferința și moartea.

https://www.youtube.com/watch?v=DWmf9lTajas

Oana Boșca Mălin despre Colibri de Sandro Veronesi

După o copilărie aparent fericită, în sânul familiei sale aparent unite, formată din tatăl, Probo, de profesie inginer, mama, Letizia, arhitect, și cei doi frați ai săi, Irene și Giacomo, în care singura problemă părea să fie statura sa nefirească, și după o adolescență tumultoasă, marcată de sport, competiții, jocuri de noroc și prietenia cu Duccio Chilleri, zis și Nenumitul, un tânăr de vârsta lui în jurul căruia se crease o legendă de "piază rea", viața lui Marco Carrera a intrat în "bucla tragediilor", prima dintre acestea fiind moartea, sau mai bine spus sinuciderea surorii sale, Irene, survenită în urma unei lungi depresii de care nu se sinchisise nimeni din familie, deși era o problemă evidentă. Au urmat, căsătoria cu Marina, cu care va avea o fiică, Adele, care le-a pus viețile pe jar în prima parte a copilăriei sale cu o problemă de natură psihiatrică, infantilă, divorțul scandalos de aceasta, ruptura de fratele său, Giacomo, care alege să se stabilească în California, îmbolnăvirea ambilor părinți, moartea mamei, apoi a tătălui, căruia a trebuit să îi administreze cu propria mână o doză letală de potasiu pentru a-i îndeplini dorința de a fi eutanasiat, continuă cu alte evenimente in crescendo, până apoi, lovitura supremă - pe care vă las s-o citiți.

Marco își dedică o parte din viață lui Miraijin, nepoata sa, ducându-și sisific viața, spre binele celorlați.

Dar poate adevărata tragedie din viața lui Marco Carrera, cea care și-a câștigat acest titlu tocmai prin constanța sa, a fost iubirea platonică, de o viață, pentru Luisa Lattes, fata de care s-a îndrăgostit la nouăsprezece ani, pe când ea avea numai treisprezece, dar cu care nu a reușit niciodată să lege o relație propriu-zisă, deși au fost ocazii bune pentru a face acest pas, fiind amândoi liberi să își unească destinele. Ceea ce a făcut imposibilă această utopică unire, se pare că a fost contradicția flagrantă dintre "nemișcarea" lui și neputința ei de a se opri dintr-o fugă nebună, cel mai probabil de sine însăși.

Romanul Colibri este de o complexitate uluitoare și de o profunzime sfâșietoare. Construindu-l sub forma unui puzzle sau a unei cronici anacronice de familie, Sandro Veronesi a ilustrat în paginile acestuia, într-o manieră hiper-realistă, o viață aparent obișnuită, un destin ce ar fi putut fi (sau ar putea fi) la fel de bine al fiecăruia dintre noi. Ceea ce este cu adevărat impresionant la maniera sa narativă este, pe de o parte, acuratețea cu care a decupat piesele de puzzle, cu care le-a amestecat, făcând totuși ca la final să se așeze toate, ca de la sine; iar pe de altă parte, măiestria cu care reușește să salveze fiecare "episod" de la dezastrul de a cădea în plasa patetismului, deși drama și tragedia se regăsesc în fiecare pagină, străbătând romanul de la un capăt la celălalt, sau mai curând brăzdând romanul de la un capăt la celălalt. Cum reușește această performanță? Prin dozarea optimă și strecurarea la tot pasul a unor factori meniți să neutralizeze melodrama și anume: cinismul, ironia, tendința de a da cu tifla destinului, umorul sănătos, fuga de melancolie, precum și o atitudine anti-fatalistă pe care Sandro Veronesi reușește să o imprime personajului său, Marco Carrera, nelăsând niciun moment impresia că se simte cu adevărat damnat; nu se victimizează, nu se plânge, ci avansează cu acribie pe Via Crucis, cu fiecare cruce pe care o are de purtat, având două percepte de viață: un citat al filosofului olandez, Arnold Geulincx (1624-1669) - "Ubi nihil vels, ibi nihil velis/ Când nu poți nimic, nu trebuie să îți dorești nimic" - și un altul al lui Samuel Beckett: "Nu pot să continui. Voi continua."

De altfel, o contribuție substanțială la reușita acestui roman o au și interferențele culturale, acesta fiind garnisit din belșug cu referințe din domeniul psihologiei și al psihanalizei, al medicinei, al religiei și spiritualității - al misticii creștine, iudaice și hinduse -, cu subtile referiri la simbolismul, istorie, literatură și muzică. Nu lipsește nici sportul și nici lumea virtuală. Desigur, apar și observații de modă culturală, cum ar fi postumanismul.

Pentru mine, romanul Colibri a fost și probabil va rămâne o perioadă unul dintre cele mai bune romane citite în ultima vreme, fiind de departe cea mai profundă lecție de viață împachetată livresc, expusă cu eleganță.

Aștept cu nerăbdare și ecranizarea aflată deja în lucru, sub bagheta regizorală a Francescăi Archibugi.

Colibri de Sandro Veronesi, Editura Litera, 2021