Poate fi văzută pe strada Berthelot, cu o pălărie de pai, pășind categoric și vorbind cu cineva nevăzut. Odată m-am oprit să casc gura, eram curios ce spune, dacă vorbește la telefon. Uite, Zenob, mi-a spus ea, vino să-l cunoști pe Voltaire! Credeam că se referă la vreun patruped, căci pe strada aia e plin de mâțe, de îmblăniți cu papucei de argint, de motani, care dorm noaptea în Radio, iar ziua își flutură cozile pe Berthelot. Dar nu, de data aia, strada era pustie, doar câțiva covizi și țânțari pluteau visători de la un capăt la altul. Zenob se pricepe foarte bine la flori, m-a lăudat ea, cu toate că nu era deloc cazul, așa că, a continuat, m-am gândit c-o să-ți facă plăcere să ți-l prezint. Zâmbea larg, iar în fața ei nu era nimeni. Voiam să-mi iau rămas bun, să fac pași într-un mod elegant, când de undeva, din apropiere, am auzit o voce pițigăiată, genul care rade orice sunet din jur. Vorbea cu mine, într-o română curată, dar ca și cum ar fi fost spiritul lui Voltaire.

Din ziua aceea am început să mă văd mai des cu Anca, să iau parte la discuțiile ei cu cu diverse persoane, dintr-o lume subtilă. Nu e niciun mister, Zenob, mi-a spus ea, e vorba despre undele magnetice și-atât. Și-avea dreptate, am constatat-o cu timpul, multă lume din Radio conversează cu vocile rătăcite-n neant. Dar, spre deosebire de ele, Anca a deschis și un club, undeva, aproape de Păsarea, știți pădurea aia despre care a scris Eliade, iar uneori, mai ales în preajma zilei de Sânziene, ca acum, e plin de voci, care se aud până în cartierul Pantelimon.

Cărui personaj de ficțiuni i-ai lua interviu?

Cred că i-aș lua interviu lui Fred Vasilescu. Mi-ar plăcea să-l chem într-o emisiune, de exemplu, în La dispoziția dumneavoastră, de pe RRA, și să-l întreb despre viața cotidiană, despre lucrurile care nu se află în roman. Mi-aduc aminte că la una dintre primele întâlniri cu d-na T, o cină în garsoniera pe care ea i-o amenajase, pomenește despre brânzeturi franțuzești, fără însă să dezvolte, să intre în detalii, deși mie mi-ar fi plăcut să citesc mai mult. L-aș întreba despre restaurantele bucureștene, despre meniuri. Oare snobismul lui ar avea de suferit dacă ar merge cu d-na T la o cârciumă autohtonă? Cum ar reacționa?

Și mi-ar mai plăcea să-l intervievez și pe Titu Herdelea. Mi se pare cel mai aiurit personaj din literatura noastră clasică. Dar și pe Candide l-aș invita, să vorbim despre grădini, mai ales acum, de când m-am retras la țară, ca să-mi îngrijesc grădina, după sfatul lui Voltaire.

Există haine bărbătești pe care le-ai adoptat? Ți-ai cumpărat vreodată haine de la raionul pentru bărbați?

Îmi plac cămășile, am foarte multe, unele cu alură bărbătească, însă piesa mea preferată e tot o rochie, una albastră, cu guleraș și nasturi, pe care am purtat-o mult. Știi, genul pe care o poți descheia cât vrei. Dar ca să-ți răspund la întrebare, dragă Zenob, da, am avut un sacou bărbătesc. Fusese al tatălui meu, iar la vremea în care l-am remarcat, era deja o haină abandonată, nu-i mai venea bine. Mă aflam atunci prin liceu și se purtau sacourile bărbătești asortate la blugi. Așa am pus mâna pe haina asta, pe care am purtat-o mult pe urmă, și-n facultate. Avea ceva foarte ferm, mă simțeam apărată în ea. Haina asta și un pandativ - o pisică argintie - sunt piesele mele apotropaice.

Cum te-ai apucat de grădinărit și de radio-gătit?

Prin 2018 am avut o serie de emisiuni dedicate centenarului și la un moment dat voiam să fac un reportaj despre un stegar, mort la începutul Războiului de Întregire. Am plecat în Apuseni și i-am descoperit urmașii. Dar pe măsură ce vorbeam cu familia respectivă, am trecut fără să-mi dau seama la o discuție despre mâncare. Tihna acelui interviu ca și substanța lui mi-au făcut poftă de valorile naturale. La asta a contribuit și Vatra Luminoasă, emisiunea culinară la care colaborez, și cum a apărut și pandemia, am ajuns să-mi fac o grădină. Acum aștept roșiile, pe care le îngrijesc de luni bune.