Revistă print și online

Dispariția cuvintelor și a lumii

Sunt oarecum familiar cu tematica lui Cosmin Perța din romane și în Dispariția am fost plăcut surprins să revăd ceața lui celebră din Arșița, de data asta metamorfozată. Dincolo de stil și imaginar, motivul ceții este oarecum patentat la Cosmin și mi se pare un autor fascinant pe nișa dintre real și fantastic. Dar nu fantasticul greoi, cu elemente supranaturale duse în extrem, ci un fantastic domol, domesticit. La el ceața nu diluează viață, ci viață în sine depinde de fenomenul meteorologic. Când apare ceața ceva se întâmplă.

Iar în ziua când am achiziționat Dispariția m-am și pus pe lecturat. Normal că nu am lăsat-o din mână până la final și remarc complexitatea scriiturii pe spații înguste. În 144 de pagini autorul reușește să construiască o lume cu multe personaje, cu intrări și ieșiri din scenă abrupte și cu imagini ce rămân. Lumea din Dispariția e un spațiu evanescent, în care oamenii se fac nevăzuți, dar în urma cărora rămân lucrurile. Iar lucrurile sunt încărcate energetic. Odată furate, ele își activează aura protectoare și distrug falsul proprietar. Satul Peștera reprezintă lumea arhaică, spațiul sacru în care nu ai voie să miști ceva pentru a nu distruge perfecțiunea. Și chiar dacă despre această lume oamenii vorbesc că ar fi fost un sat de oameni păcatoși pe care Dumnezeu i-a ars de pe fața pământului sau din contră că au dispărut tocmai datorită credinței lor și au fost ridicați la cer, locul ăsta are ceva ascuns. E un portal între lumi. Cu fabrica de săpun cumpărată și apoi vândută din cauza devalorizării banului, prin miturile din jurul ei, prin apariția ceței sub formă de fum negru și așa mai departe. Dispariția este în esență întoarcerea la spațiul rural, unde orașul își pierde sensul, unde liniștea așază omul, unde animalele roiesc în jurul casei și prispa e locul de privit cerul.

Ce este schimbat la tabloul scriiturii lui Cosmin este tocmai introducerea tematicii societății din prezent în contrast cu lumea străbună. Orientări sexuale diferite venite pe linia metropolei, gesturi și gânduri întoarse la epoca lui Nea Nicu, temeri de penibilitatea în fața colegilor de muncă și un efort susținut în jurnalismul de calitate, sunt doar câteva elemente ce se amestecă în glodul satului. Iar lumea se schimbă, așa cum și lumea originară a făcut-o. Oamenii nu știu ce se întâmplă și tu, cititorul, ești fascinat să afli. Și ce e frustrant, că avem parte și de așa ceva, e că la un moment dat numărul de pagini se subțiază înspre final și tu rămâi acolo, vrei mai mult și aștepți mai mult.

Sunt subiectiv și egoist cu ceea ce voi spune mai departe, dar aș fi avut nevoie de mai mult. E o poveste care se construiește pagină cu pagină și când îți dai seama că mai sunt puține te panichezi. Heei, dar ce e aici? Mai vreau! Însă și acest artificiu este bine gândit, căci la început vezi lumea satului cu timpul ei întins, molcom, iar la final totul o ia razna. Și te trezești spunând că nu e drept. Așa m-am simțit și eu.

Dar e plăcut să vrei mai mult. Înseamnă că scriitorul și-a atins scopul. A creat o stare în tine și te-a mișcat din lumea ta, aruncându-te într-un spațiu nefamiliar, dar pe care, pe alocuri, ți-l dorești, ca Bianca, unul dintre protagoniști.

Iar satul devine salvarea, când realitatea orașului distruge ultima urmă de credință și speranță.

Dorian DRON

Prozator, cu un master în creative writing la Litere, a publicat romanele Scara (AB4), 2018 și Amintirile unui spălător auto (2020). Este prezent în publicațiile literare și este autorul site-ului blogullor.ro