Revistă print și online

Martacul lui Abăluță

Constantin Abăluță pășește larg și apăsat ca de fiecare dată. Minivolumul de poezie PLOAIA PE LUME i-ar putea întrista pe admiratorii poetului doar prin densitatea sa.

Într-un interviu din 2020, Constantin Abăluță este întrebat de un cristian (care este și editorul volumului de față) dacă are vreun sfat pentru tinerii scriitori. La care poetul oferă o îndrumare de a studia gruparea artistică CoBrA (denumirea provine din combinarea inițialelor a trei capitale: Copenhaga, Bruxelles și Amsterdam), menționând una dintre caracteristicile mișcării, care, cred, l-a interesat cel mai mult: poezie + artă plastică. PLOAIA PE LUME este lucrarea a trei artiști: coperta (Paula Ribariu), desenele din colecția lui Alexandru Dohi (poetice și ele) și nu în ultimul rând CONSTANTIN ABĂLUȚĂ.

Constantin Abăluță poate fi clasificat cu toată încrederea în categoria poeților "vânjoși" datorită calității sale de a rezista luptei cu timpul și tendințelor contemporaneității. Opera sa constituie un număr consistent de titluri de la adevăratul său debut cu volumul Piatra, din 1968. Meritul poetului constă în calitatea sa de a "nu-și îndoi niciodată linia", poezia lui Abăluță nu iese din rama stilului, deși ajustează forma, conținutul rămâne mereu același. Eticheta de poet al banalului, îmbrățișată chiar de poet, n-ar trebui să lucreze ca un stop sign, dimpotrivă, paginile sale de poezie sunt asemănătoare cu un jurnal poetic – catalogul POETIC al mișcărilor mele zilnice. Însă Abăluță nu descrie un parcurs, împărțit în tipicul to-do list, ci își evaluează ziua retrăind momentul, gândul, fapta. Poezia este lipsită de personaje și nume, orice organism sau element este doar și numai pentru a memora sentimentul încercat.

Poezia PLOAIA PE LUME, care dă titlul volumului, pornește de la (cum să nu) versul lui Bacovia din Note de Toamnă. Elementul apei este prezent, persistent și, dacă-i pot spune așa, "udă" versul: ,,acum când scriu aceste fraze/ afară începe să plouă/ îmi scot ochelarii/ îi șterg cu piele de căprioară/ afară ploaia a stat/ […] pixul obosește/ ploaia vine la geam/ […] mă voi pierde și pe mine/ iar ploaia pe lume/ nu va mai avea nici un sens". Pe lângă umezeala care învăluie poezia, poetul schițează, (dacă-mi permiteți pedanteria) fresca bardului fără vlagă: "obișnuința de a scrie/ e mai rea ca malaria/ […] e noapte pentru călcâiele mele/ și ziuă pentru sfertul/ de plămân ce mi-a rămas". Chiar dacă poezia pare să dea tonul volumului, mai mult de conexiunea intimă cu amintirile autorului nu oferă, însă poeziile următoare, cât și cele care o precedă (VÂNT DE PRIMĂVARĂ, CĂLĂTORIE NELIMITATĂ, L’ETERNAL RETOUR), confirmă "mâna bătută" de poet a lui Constantin Abăluță.

Dintre toate poeziile volumului, doar în L’ETERNAL RETOUR stihia apei nu este dată-n vileag, ci este tehnic ascunsă. Poezia se diferă față de tematica colecției. Urmărește altă paradigmă de idei, este o poezie a recunoștinței, a reflecției adânci asupra lucrurilor fundamentale. Versurile contractă intensitatea și "pălesc" cu cele mai banale evocări. Care, cu multă tensiune, exprimă importanța lucrurilor simple și eronat considerate nesemnificative: "să mergi pe străzi înguste/ ca în copilărie/ sub pași pământ elastic/ bucuros de oaspeți/ […] e bine să fii copil/ și să ajungi până-n ziua de azi/ să muști din pâinea caldă/ să bei apă". Strofele sunt împlântate într-o profundă afecțiune pentru viu și obiect, pe care o va menține clipă după clipă. Asemenea tânărului Matthew din Portretul lui M, care, proaspăt absolvent, în discursul său de mulțumire, nu uită să includă și scaunele, și pereții, și băncile.

Modestia lui Constantin Abăluță hrănește versul. Ca Iacob Negruzzi, Abăluță nu e ahtiat după un succes literar imediat, preferă intimitatea și reținerea specifică stoicilor. Poetul este demult peste etapa de căutare a sinelui, înfățișează împăcarea cu artistul plin de rezerve ajuns la senectute, care, sporadic, se mai încearcă: "așteptam pe pragul ușii/ nici n-o închideam/ nici n-o deschideam".

Văd cum câmpul literar l-a neglijat pe Abăluță, puține cronici, puțină atenție. Însă cred că, la un moment dat, Abăluță, dintr-un poet necaptivant pentru tineri și exagerat de discret pentru mastodonții literari, va răzbate anume datorită venei sale și răbdării. Dacă nu-și va pierde încrederea, desigur: "anii pe care i-am lăsat în urmă/ sunt mulți ori puțini/ zorii sunt ușori pe mâinile mele/ și peștii prinși în râu miros/ a zile viitoare".

Volumul PLOAIA PE LUME (2020) este o lucrare parcimonioasă, dar clădită cu scrupulozitate.

I. R. Roman

Student la Litere, Universitatea din București, dezicându-se de numele strămoșilor a ales să debuteze cu pseudonimul 731. Scrie poezie și proză.