Premiul Ficțiunea "Cel mai bun final de operă"

Bine-cunoscut consumatorilor de science-fiction, Alexandru Lamba ne apare de data asta într-o altă postură, mutându-și flerul ficțional pe nisipurile mișcătoare ale thrillerului psihologic.

Un discret ecou camusian străbate subteranele romanului Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte, purtându-ne prin labirintul escatologic al unui personaj din middle class-ul românesc: Horia, fost luptător de kickboxing în studenție, angajat al unei corporații, viitor tată, viitoare relicvă umană.

Într-o zi, ideea morții i se strecoară în minte și, posedată contemplativ de această fascinație, întreaga sa realitate interioară începe să-și seteze ceasul după noua obsesie, infiltrându-i-se în relațiile cu ceilalți. Moartea misterioasă a pisicii Biancăi, "fata de la HR", devine subliminalul colaps ființial ce declanșează o reacție în lanț, aruncându-l pe Horia într-o spirală a violenței. Sechelele copilăriei renasc și capătă consistența înșelătoare a unei narcoze.

Alexandru Lamba asamblează mecanismele unei psihologii complexe, care se acumulează piesă cu piesă într-un puzzle cumplit. Dotat cu o capacitate animalică de adaptare, Horia acceptă dramele pe care le provoacă (sau în care este atras) cu seninătatea virtualității, adoptând de multe ori o distanțare procedurală de criminolog acolo unde alții ar fi cuprinși de cea mai neagră disperare. Violența acționează în cazul său ca un bruiaj escapist în fluxul vieții, însă fără derapaje psihotice, ci marcată de-o permanentă stupoare. Fiecare situație conflictuală îl exportă într-un sine-surogat, mereu altul, într-un ciclu amăgitor, de-a dreptul luciferic, de noi începuturi. Este aproape întotdeauna omul nepotrivit la locul nepotrivit. Aici îl găsim provocând involuntar un dezastru în viața lui Janko, un sârb bântuit de ororile și vendetele fostei Iugoslavii, care stă ascuns în România, dincoace îl găsim într-o operațiune amoroasă de salvare a unei prostituate. Și nu este nimic forțat pe lanțul cauzalităților, viața e chiar așa! Cât privește momentele de descătușare, acestea sunt veritabile demonstrații de autoscopie, iar Alexandru Lamba dă dovadă de-o rigurozitate nord-americană, à la Paul Auster, în amorsarea lor scenică, oferindu-ne sesiuni spectaculoase de method writing. Treptat, pe măsură ce lucrurile o iau razna (Horia săvârșește o crimă și totul în jurul lui se destramă), acțiunea balansează spre un soi de anti-bildungsroman.

Ce soluție stilistică și ce tehnică literară a găsit Alexandru Lamba pentru toate acestea? O narațiune la persoana I montată în regim neorealist, la care se cuplează un suspans neonoir fără cusur, elaborat prin tehnica show, don’t tell. Ingenios structurat, romanul este împărțit în nouă capitole, dintre care șapte corespund câte unui păcat, fiecare cu propria gradație a răului: invidia, lenea, furia, mândria, iubirea de arginți, lăcomia pântecelui și desfrâul. Totodată, fiecare capitol poate fi privit și ca o "vamă a văzduhului" în variantă pământească ("vămile văzduhului" din textele patristice). Această departajare strategică a capitolelor are darul de-a menține în flux tensionat imprevizibilul întâmplărilor și înregistrează ca un seismograf mutațiile interioare ale personajului principal, echilibrând excelent în tramă războiul nevăzut din mintea acestuia și rețeaua exterioară a consecințelor. Nu veți întâlni niciun exces analitic în acest dispozitiv de introspecție, nicio lălăială de egoproză, nicio figură de stil nelalocul ei în curgerea concisă și liniară a frazelor. Fiecare fragment este atent șlefuit și atent dozat astfel încât suspansul să nu treneze mai mult decât e necesar. Veți observa, de asemenea, în epicul lui Alexandru Lamba și-o impresionantă naturalețe cinematografică; bunăoară, în scenele de sparring, când Horia îl snopește în bătaie pe Călin, colegul de muncă.

Tandru și glacial, intens și întunecat, matur și provocator, Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte este romanul-țipăt al unei căderi în gol.

​

Alexandru Lamba – Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte, LITERA, BPC, 2022