OPTm
nr. 100/13

Insuportabila feminitate a... femeii

Ca într-un dialog bahtian, textele cuprinse în antologia coagulată sub imaginarul lui Marius Conkan, In the mood for love. Antologia prozei erotice feminine din România, propun o dioramă literară a iubirii aflate la răspântia dintre sexualitatea plutonică – sub învelișurile căreia tresaltă tenebrele erotice, absolutizante, izvorâte dintr-o irupere aproape inconștientă a ceea ce Sigmund Freud numea obiect sexual – și reverul său, sexualitatea neptunică, cea care vine să scoată la lumină paradoxul, echivocul și senzorialul cât se poate de mundan al iubirii. Plecând de la aceste acorduri semantice, vom vorbi despre câteva texte aparținând unor autoare de mare rafinament estetic, precum urmează (în ordinea pur alfabetică stabilită și de antologatorul acestei selecții, Marius Conkan): Ana Barton, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Liliana Corobca, Ana Donțu, Laura T. Ilea, Alina Nelega, Cristina Nemerovschi, Veronica D. Niculescu, Dora Pavel, Nora Pavel, Alina Pavelescu, Marta Petreu, Andreea Răsuceanu. Deși această defilare nominală a autoarelor generează, implicit, și ideea de pluralitate a viziunilor, textele au, totuși, câteva elemente comune, care se reunesc sub ceea ce unii, de pildă Roland Barthes, au numit Le plaisir du texte. Cu alte cuvinte, fragmentele încapsulate în antologie devin, de la o primă lectură, savuroase, incitante și pline de... pulsiuni erotice.

Imaginarul libidinal al textelor este pus în valoare printr-un registru stilistic predominant abraziv, dur, lipsit poate sau așezat chiar în opoziție cu atributul asociat aproape simultan cu ideea de femeie – fragilitatea –. De multă vreme, o știm bine, limbajul s-a democratizat, și-a intrat în drepturile depline ale maturității sale noematice, nu se mai ascunde în spatele cortinei eufemistice sau sub metafora lexicului bine încheiat la nasturi, a cărui funcție de reprezentare nu trebuia să depășească bariera unui subliminal bon sens emanat de un eventual bon viri. Nu. Apropiindu-ne fără inhibiții stilistice de căldura textelor, vom constata că sexualitatea plutonică care, în parametri moderni, se desfășoară miniatural în spațiul dintre claviculă și ureche, așa cum se întâmplă cu protagoniștii din Râșnița cu păun a Anei Barton, devine fundalul unei re-nașteri simbolice a bărbatului care își schimbă consistența propriei intimități: „Una, simt că îmi cresc alte membre lângă tine, că mi se umple gura de dinți, că mi se-nmulțesc degetele și mi se-nmoaie unghiile. Una, tu nu ești om, tu n-ai cum să fii doar om, mă lichefiez lângă tine, simt cum curg și nu mi-e frică încotro.". Textul Anei Barton este dovada că suflul modernității transformă cadrul pastoral din bucolica lui Longos, Daphnis and Chloe, într-un spațiu în care erotizarea apare ca efect secundar al mirosului de cafea proaspăt râșnită amestecat cu mirajul creat de prezența evanescentă a păunului.

De cealaltă parte, același lexic coborât parcă din viața reală, spumegând de amărăciune și, din păcate, cu o mare aderență la realitatea zilelor noastre, acompaniază imaginarul abrutizat din Un an în Paradis (trei fragmente), text semnat de Liliana Corobca. Protagonista acestuia, Sonia, o biată studentă care nu a avut norocul de a obține unul dintre locurile bugetate de la facultate, intră în contact cu Pavel, un aparent binefăcător care îi promite un viitor mai bun, cu avantaje financiare considerabile, toate acestea fiind niște false paravane, desigur, ale unei intenții mizere, finalizată într-o manieră barbară: „Se lovesc, se bat, nimeni nu intervine. Pavel îi trage o palmă și o dezbracă în cele din urmă, mai bine zis îi rupe o jumătate de rochie. Sonia întinde mâna, ajunge la căldare și o răstoarnă peste ei." Atingerile care schingiuiesc, instinctele dăunătoare și imaginea binefăcătorului devenit călău sunt câteva repere care descriu un alt univers domestic, aflat într-o suspectă normalitate familială. Unchiul Ihti din Păpușa Charlie a Anei Donțu apare, după un număr consistent de pagini în care este evidențiat rolul său de tutore, de dascăl al nepoatei sale, în postura agresorului mascat care săvârșește fapte de o imoralitate grosieră. Ceea ce frapează este profunda naturalețe afișată în momentul săvârșirii acestor tușeuri, chiar în fața mamei copilei, victimă a unei ignoranțe maladive: „[...] nu bănuia trecerea aia domoală a degetelor lui pe marginea dantelată a lenjeriei."

Vizualizarea actului sexual din perspectivă exploratorie sau ca experiență cumulativă, întâlnită în perioada adolescentină, reprezintă alte două avataruri pe care și le poate asuma scrisul erotic feminin. Primul caz, cel al explorării sexuale, este prezentat în Femeile occidentale n-au onoare, fragment extras din romanul Laurei T. Ilea, Les femmes occidentales n\'ont pas d\'honneur, în care se conturează profilul unui cuplu aflat în etapa de încercări în arena gimnasticii erotice. Aici, mai precis și fără perdea reconfortantă, este vorba despre căutarea și găsirea unei a treia persoane care să confere posibilitatea unui ménage à trois, considerat o ultimă aventură formatoare înainte de a pune bazele inconfundabilului și clișeicului cuib matrimonial/familial: „I-am spus în schimb că voiam să experimentez totul, absolut totul cu Amran, înainte de a trăi împreună și a avea copii. Voiam să cunosc totul cu el. Să-i arăt totul. Cât pentru o viață." Nevoia unei ultime experimentări sexuale înainte de momentul ultim, deopotrivă constrângător și iminent, justifică apetitul pentru fetișizare. Al doilea caz, cel al experienței erotice adolescentine, apare ilustrat în Teniși de Drăgășani, textul Norei Pavel al cărui titlu cât se poate de prozaic scoate la iveală ceea ce considerăm încadrabil în sfera sexualității neptunice despre care am vorbit la începutul acestui articol și pe care l-am asociat cu termeni precum senzorial, mundan, echivoc. Ioana, protagonista fragmentului, este portretizată, sub auspiciile vulnerabilității adolescentine, alături de Petru, un bărbat cu mult mai în vârstă, pe care l-a cunoscut în cadrul TIFF. Prin simpla enumerare a unor situații, cititorul textului de față își va da seama ce s-a întâmplat între cei doi după această primă întrevedere: alcool, cameră de hotel, capricii, instincte sexuale. Această experiență erotizantă nu este, însă, în cazul Ioanei, una singulară, ci este dublată de un exercițiu similar pe care protagonista îl săvârșește alături de o fostă iubire din liceu, Andu, reîntâlnit par hasard în locul care pare a fi matca orașului de provincie al protagonistei – aflată sub semnul anonimatului accentuat de denumirea deloc pretențioasă, Somewhere. Senzația pe care mi-o furnizează acest tip de iubire frugală, instabilă, fluidizată de propria natură nestatornică, este aceea a unui ready-made avangardist în fața căruia nu știi ce postură să adopți, de laudă sau blam, de admirație sau respingere.

Două paradigme scripturale care se deosebesc atât la nivelul imaginarului, cât și în ceea ce privește regimul funciar predilect al desfășurării Erosului – neptunic, respectiv plutonic – se prefigurează în textele propuse de Alina Nelega, nevăzută, medeea, respectiv Veronica D. Niculescu, Ziua când te-am primit. Dincolo de concepția generală asupra femeii, conform căreia silueta mentală feminină este un soi de scrin în care se adună numai portjartiere siclam, dantelării paseiste sau foiletoane în mare vogă, în textele propuse în antologie se creează un adevărat habitus feminin, în terminologia lui Pierre Bourdieu, care face posibilă desfacerea identității feminine în două. Într-o primă instanță, femeia apare în ipostaza „obiectului simbolic", femininul rămânând în continuare, pe linia conceptuală a lui Bourdieu, mai degrabă proiecția celorlalți, suma opiniilor externe cu privire la ceea ce ar trebui să însemne feminitatea. Din acest clișeu derivă cea de-a doua extensie generată de conceptul de habitus, și anume distanțarea pe care o resimte femeia între „corpul real", corpul care nu rămâne veșnic tânăr și neatins de undele vieții, și „corpul ideal", cel imaginat de societate. Aceste amendamente de ordin teoretic apar încarnate livresc și în textele menționate la începutul acestui paragraf, texte în care transpare falia dintre viziunea idealizantă asupra femeii sau a mariajului și realitatea amară.

În nevăzută, medeea, democratizarea limbajului izbește asemenea aisbergului care, la un prim contact, pare doar un dinte de lapte al oceanului, uitat acolo de milenii, dar care, de fapt, în tot acest timp, și-a fortificat din răsputeri rădăcinile, toată țesătură nervoasă. La fel stau lucrurile și în textul Alinei Nelega, în care, în spatele unor lexeme aparent banale, scoase direct lumea cea-de-toate-zilele, se radiografiază o realitate cât se poate de dură, o lume irecuperabilă, care pare că tocmai a încheiat pactul faustian al pieirii imediate: „Femeia trebuie să se reproducă, să aibă măcar doi-trei copii, așa spunea bunica – și atunci poate, numai poate că scapi de sentimentul ăsta oribil de vinovăție că n-ai copii, dar copiii nu sunt nimic altceva decât pedeapsa lui Dumnezeu pentru gândul că n-ai vrut să-i ai." Apăsarea existenței mizere capătă amploare din ce în ce mai învolburată, înconjurată de haloul sentimentului de disperare: „S-a terminat pâinea și cafeaua, măcar lapte să cumpere, iese târând câte un copil de-o aripă, se urcă în Fordul ăla de dinainte de potop, că Skoda nouă e la el să plimbe toate curvele, copiii zbiară și se trag de păr, așa se bucură ei, merg la Kaufland și o să le ia ouă Kinder, altfel toată lumea o să se uite la ea urât, că-și molestează copiii, bieții îngerași." O, și cât de bine se potrivește tonalitatea textului acestei autoare cu oricare dintre tablourile care înfățișează maternitatea văzută prin prisma pensulei Paulei Modersohn-Becker!

Trecând peste acest capriciu plastic, cealaltă proză pe care am menționat-o la începutul paragrafului anterior este cea semnată de Veronica D. Niculescu. Scriitoarea ne propune un text aproape liric din marginea suavității cu care este scris și care ilustrează, mai degrabă, valențele unui discurs literar scris nu doar cu mâna, ci și cu trupul unei femei care mai păstrează acel je ne sais quoi feminin, romantic în care fuzionează ideal eroticul și misterul: „Vreau să scriu o poveste în care nimeni să nu ne ghicească. Nici măcar tu să nu știi, când și dacă o să ajungi să citești, unde ești tu și unde sunt eu, dacă ești tu și dacă sunt eu." Și în textul Martei Petreu, Ziua funigeilor, lirica sentimentală a mărturisirilor protagonistei păstrează aceeași linie melodică a ariilor mozartiene: „De fapt, după pictură, Roman a fost realitatea cea mai interesantă pe care am întâlnit-o în viață."

Eroticul apare și sub forma sa ritualică, corpul transformându-se din învelișul carnal al organelor în templul sacru al Devenirii, printr-un procedeu alchimic. Textul Ruxandrei Cesereanu corporalizează o astfel de ipostază a Erosului, puternic marcată de accentele autobiografice care conferă o mai mare savoare hermeneutică secvențelor tantrice. Se pare că aceeași vârstă imprevizibilă a adolescenței despre care pomeneam adineaori este și aici motorul unei dorințe care depășește, totuși, impulsurile novice, involuntare ale tinerilor de cincisprezece, șaisprezece ani și anume, respectarea unui anumit ritual pregătitor al actului Suprem – Atingerea. Adică atingerea ultimă, atingerea care vine să confirme finalizarea unui ciclu în care corpul se transformă, metaforic vorbind, din vizitator în gazdă: „eram dispusă să fac orice fel de pungășire corporală doar ca să simt mai mult și mai intens, eram hotărâtă chiar să devin un fel de infractoare epidermică doar ca să mă asigur de persistența plăcerii, corpul meu voia să fie decorticat, aștepta un fel de măcelar senzual care să cunoască tehnica descuamării pe îndelete [...]." Aș pune într-un dialog literar textul Ruxandrei Cesereanu, Atingerea, cu un altul, la fel de spumos sub raport stilistic, dar care amintește cumva de mirajul copilului aflat la vârsta la care deschide porți inaccesibile adulților doar cu ajutorul curiozității fantastice, curiozitate care transformă Orice în Tot. Este vorba despre fragmentele inserate în această antologie, aparținând Magdei Cârneci: Povești de amor, Coda, A treia prezență. Imaginarul din aceste trei texte este asemănător cu cel al poetului ieșean Emil Brumaru, similitudinile fiind, desigur, observabile sub lupa aceleiași viziuni carnivore din care se desprinde o relație aparte a autorului cu textul său. Descoperim și aici înrămarea basmică, privirea-care-ființează, importanța colosală pe care o capătă acea petite histoire din care este compusă viața de zi cu zi, la fel de importantă sau poate chiar mai semnificativă decât sora sa, la grande histoire, care cuprinde esența, dar nu esențialul. Așa încep Poveștile de amor: „A fost odată un împărat și o împărăteasă. Ei trăiau într-o grotă minusculă și erau soră și frate. Grota aceea era în inima ta. Din carne. Îmbrățișarea lor senzuală scotea numai sunete înalte și scîntei scurte, fără urmare. Amorul fizic nu le dădea decît imagini, visuri, vedenii." Imaginarul inefabil al acestui pasaj care deschide basmul miniatural al Magdei Cârneci care, în fapt, este o reluare a basmului cules de Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, își are corespondentul într-un alt regn, cel al plantelor (la fel de îndrăgostit și antropomorfizat) din Balada crinilor care și-au scris frumos, scrisă de Emil Brumaru, în care povestea de dragoste dintre cei doi crini pare să aibă același manque – imposibilitatea unei experiențe amoroase complete: „Trăia într-un oraș din miazăzi/Un crin înzăpezit în datorii/Care primea, scrise pe pluș cu lapte,/Scrisori de la alt crin, din miazănoapte;/Oh, pentru cruda lor corespondență/Aveau cea mai naivă diligență!/Ei își tăiau cu zimții de la timbre/Miresmele-ntre dânșii să le schimbe,/ Dar crinul ce trăia în miazăzi,/Fiind înzăpezit în datorii,/Îi răspundea din ce în ce mai rar/Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar./Apoi tăcu de tot. O rouă grea/Strivi parfumul amândurora."

Neptunic sau plutonic, inefabil sau mundan, ritualic sau experimental, eroticul este surprins în toate aceste valențe pe cât de incitante, pe atât de revelatoare și dezvelitoare. Viziunea femeilor care au impregnat această antologie cu diferitele lor zodii scripturale și imaginative țese răspunsul la posibile întrebări de genul Cum văd femeile actul erotic? sau Care sunt limitele imaginarului feminin? Sper ca propunerea de dicțiune erotică pe care am transpus-o în aceste pagini dedicate imaginarului feminin să deschidă, parafrazându-l pe Kundera, apetitul pentru insuportabila feminitate a... femeii.

Smărăndița-Elena VASILACHI

Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, urmează Masterul de Hermeneutică Literară din cadrul aceleiași universități. Interesată de sfera oratoriei, a politicii, a esteticii și a literaturii clasice, a susținut teza de licență intitulată Oratoria junimistă. Între literatură și politică. A scris articole în diverse reviste de anvergură culturală, cea mai recentă realizare fiind publicarea unui studiu despre imaginarul ioanidian în volumul colectiv Psihologii, locuiri, arhitecturi în proza românească de ieri și de azi.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 7⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Scrisă în joacă, pe un colț de masă, la una dintre terasele toamnei bucureștene, povestirea Ligiei Pârvulescu nu amintește cu nimic de uluitorul ei roman, Translucid. Este o fantezie, un mic moft pe care mi l-a făcut mie. O meditație epică, de după-amiază, care dă totuși măsura imaginarului ei. O povestire în registru fantastic, pe o temă neobișnuită, cu final neașteptat. Fără contaminări, fără aroganță.

Doina RUȘTI

OPTm

FILMELE REVISTEI

 

Scriitorii despre cărțile lor

ALLEX TRUȘCĂ

TOPUL SĂPTĂMÂNII

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Premiul „Lucian Blaga“ al Academiei Române, Secțiunea Filologie și literatură. Felicitări, Ștefan Firică!

ART, 2021

Cartea poate fi comandată la Editura Istros. Adresă de contact: sediu@muzeulbrailei.ro 

Argonaut, 2021

Nemira, 2021

Litera, 2021: citeste un frag

Vellant, 2021

Polirom, 2021

Univers, 2021

Copyright © optmotive.ro