OPTm
nr. 82

Singurătate și sex într-un decor kafkian

Mihai Ignat (născut în anul 1967, la Brașov) a absolvit studii de licență, masterat și doctorat în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, fiind actualmente conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov. Este poet și dramaturg. A debutat ca poet în anul 1995, atât în volumul colectiv Tablou de familie (alături de Sorin Gherghuț, Svetlana Cârstean, T.O. Bobe, Cezar Paul-Bădescu și Răzvan Rădulescu), cât și cu volumul de autor, Klein. Au urmat volumele de poezie: Eu (1999), Klein spune (2001), Poeme în doi (2003), kleinpoeme (2004), Cangrena e un animal de casă (2005), Klein spune Klain (2006), Klein reloaded (2014), Poate noaptea a și-nceput (2017), Frigul (2018). Ca dramaturg a publicat volumele de teatru: Patru cepe degerate, Crize (piesa omonimă a fost montată în anul 2004 la Radio BBC, Londra), Meserii și fundături, Black Sitcom, Patru piese într-un act, Fermoare, nasturi și capse, Toți privesc înainte și Ei sunt printre noi.

Cel mai recent volum al său este Forme de apus.

Citind da capo al fine acest nou volum de versuri am observat că este străbătut de două fire roșii (ce pot fi numite astfel atât în sens clasic, estetic, cât și în sens figurat, ce va vedea în curând de ce), și anume singurătatea și sexul; fire ce se întrepătrund, se împletesc, se războiesc, astfel încât este foarte greu de stabilit dacă între cele două cuvinte ar fi mai potrivită conjuncția coordonatoare „și” sau expresia argotică ce marchează antagonismul frapant, „versus”.

Tensiunea dintre cele două stări de lucru se simte încă din prima poezie, care surprinde într-o manieră pe de o parte subtilă pe de alta directă, drama singurătății în doi:

„umbra mea pe picioarel tale/ vine vine singurătatea/ și corpul meu sărută coaja lucrurilor/ se lipește de membrane și epiderme/ memoria toarce/ sclipind/ cerul e bolnav/ zeii zac scufundați în pământ și în ape/ leșuri ascunse/ țin în palme/ măruntaie de lumină/ totuși singurătatea vine singurătatea/ sînt foarte în tine”.

Singurătatea și sexul se reîntâlnesc ulterior și într-o altă ipostază insolită, de o parte și de cealaltă a liniei de demarcație dintre realitate și vis, linie traversată fulgerător și de o doză de fetișism:

„am pus capul pe pernă/ sub pernă erau chiloțeii ei roșii/ urma un somn pe cinste/ sau măcar un film sub pleoape/ cu trupul eu colorat frumos de soare/ în rolul principal/ și în rolul secundar/ și în rolul episodic/ și în toate celelalte roluri/ mai puțin în rolul sexului meu/ care intra în ea/ fericit că a găsit paradisul”.

Nu este trecută cu vederea nici întâlnirea, sau mai curând despărțirea, dintre singurătate și pornografie:

„ce șoc pe actrița porno/ căreia i se spune că urmează să joace în filme/ categoria „grannies”/ (...)/ te trezești cu tine/ mănânci cu tine/ mergi cu tine/ scuipi cu tine/ ai coșmaruri cu tine/ râzi cu tine/ te scarpini cu tine/ refuzi să te rogi, tot cu tine/ minți cu tine/ iar cineva încearcă să expectoreze”; cum nu rămâne netrecut la index nici sexul pasional, generator de „amnezie” totală: „ea este corpul/ de sub mine/ restul nu mi-l pot aminti”.

Însă, înainte de a vă fi făcut cumva să credeți că Mihai Ignat exagerează cumva cu explorarea și exploatarea sexualității, fie și făcându-o prin prisma raportului de forțe în care se situează față de tema profund anguasantă a singurătății, aș vrea să atrag atenția asupra faptului că totul nu este altceva decât o critică acerbă adresată societății în care trăim, „condusă” după falsele principii ale libertinajului, ale laxismului moral, ale egoismului. Este, dacă vreți, un fel de elegie cântată omului care nu se poate debarasa de singurătatea sa, care îi vine mănușă tocmai pentru că este un echipament de camuflaj pentru a se pierde în mulțime, într-o lume pe care nu mă sfiesc să o numesc, riscând un clișeu, kafkiană, și aceasta pentru că însuși poetul induce această comparație într-una din poeziile sale:

„o lume sinistră/ cu copii răpiți și bocete/ o lume închisă/ în sertare/ de pe buze picură salivă/ cuvintele mișună/ prin țevi suple de cupru/ și orice călătorie te jefuiește/ de tine/ cîntec negru/ și gîndaci cît/ Gregor Samsa”.

De altfel, absurdul lumii în care trăim și pe care Mihai Ignat îl surprinde în versurile sale, spre a-l blama, este exprimat foarte explicit și prin intermediul discursului poetic, definit atât printr-un debit considerabil de cuvinte din sfera invectivelor, cât și printr-o dinamică a ideilor și a imaginilor adeseori halucianantă, greu de urmărit, greu de prins în chingile logicii.

Mihai Ignat se dovedește un poet cu picioarele bine înfipte în solul realității, preocupat sincer de abisul existențial ce se crapă sub noi cu fiecare pas greșit, înțelegând că rolul său este acela de a trage un semnal de alarmă și se achită cu brio de acest rol, uzând cu pricepere și măiestrie de toate armele cu care se poate înarma un poet atunci când își propune să fie militant: ironie, sarcasm, cinism, fraze tăioase și cuvinte menite să dinamiteze conformismul celor ce preferă să se complacă în decorul kafkian mai sus ilustrat.

Forme de apus de Mihai Ignat, Editura Tracus Arte, 2020

Romeo Aurelian ILIE

Scrie poezie, cronică de carte, eseuri literare și teologice în diverse reviste culturale, începând din anul 2008. A colaborat la Poesis Internațional, Convorbiri literare, Timpul, Tribuna, Urmuz, Revista Nouă, Actualitatea literară și Dilema Veche și la diverse platforme on-line. Este autorul volumului de poezie Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutu (2018) și scrie cu regularitate pe blogul personal: Cronicile RAI.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Cine aude azi de Shenzhen, se gândește nu doar la hub-ul tehnologic ultra-avansat, ci și la Dafen, cuib straniu al artelor și al exploatării crunte, suburbie unde mai multe generații de meșteri trudesc zi și noapte să copieze capodopere ale picturii pe care patronii lor le vând, apoi, la prețuri derizorii în lumea largă. Proza Andreei Ghiță îmbină caligraficul extrem-oriental și estetismul european, amintind de voltele unui Yasushi Inoue. Totul împachetat într-o intrigă polițistă discretă, care funcționează, în final, și ca parabolă a artei.

Ștefan FIRICĂ

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Roberto MERLO

LITERA

 

 

Un trailer fain, primit de la Andrei Boncea: The Protégé (produs de Lionsgate Movies), film cu substanță narativă și suspans - în premieră pentru revista OPTm.

 

 

CĂRȚI NOI

 

O carte premiată

Traducere de Oana BOȘCA MĂLIN și Cristina GOGIANU

Romanul lui Sandro Veronesi este o carte despre eroismul cotidian, scrisă cu talent și inteligență epică.

„Magistral: un cabinet de curiozități plin cu mici minunății.“

Ian McEwan

 

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA

 

 

Curtea-Veche

 

Mihail Sișkin la elefantFest, în dialog cu Mihaela Dedeoglu. Trad. Antoaneta Olteanu

 

 

O carte teoretică despre fragilitatea teoriilor

Institutul European

LITERA

 

 

Copyright © optmotive.ro