Despre iubire și moarte

Cine a savurat Parfumul lui Patrick Süskind (care a și fost ecranizat foarte neinspirat în 2006, regizorul reușind performanța să rateze toate sensurile profunde ale romanului) nu poate rămâne indiferent la celelalte scrieri ale acestui autor straniu, care, deși de un real succes, trăiește retras, cu grija de a nu lăsa vreun amănunt biografic (nici măcar o fotografie) să ajungă în mașina de tocat a notorietății publice. Mai mult, refuză premii după premii și interzice orice contact cu presa și televiziunea, fiind văzut de critica germană drept un „Diogene postmodern”.

După ce a apărut în limba română și celălalt roman al său, Porumbelul, tot la editura Humanitas a mai fost publicat și eseul Despre iubire și moarte. Schimbările derutante de stiluri și genuri literare (debutul l-a constituit o piesă de teatru care se joacă frenetic în Germania, apoi au urmat romanele și o serie de nuvele) trebuiau să-l poarte pe Süskind și spre eseu. Și cum iubirea și moartea se împletesc adeseori – chiar în Parfumul său –, tema aproape se impunea de la sine.

Într-un fel de introducere, Süskind încearcă să definească iubirea și mai ales să găsească rațiunile pentru care ea este atât de prezentă în filozofie, artă sau literatură. Și rațiunile le găsește, printre alții, tocmai la Platon, într-o afirmație a Diotimei din celebrul său dialog Banchetul. Astfel, Eros este „iubirea […] pentru zămislirea și nașterea întru frumos”. Pornind de la viziunea platoniciană, autorul încearcă să verifice, prin trei povestiri care-i folosesc drept exemple, în ce manieră această concepție despre iubire se materializează în diferitele tipuri sau în ceea ce numim, convențional, iubire. Poveștile sunt, evident, foarte diferite între ele: prima îi găsește pe doi tineri insolenți, abia ieșiți din adolescență, care fac sex oral la un semafor, în timp ce restul șoferilor claxonează nerăbdători; a doua povestire ne poartă într-un salon select, unde cei doi – un coregraf român (!) și o doamnă mai în vârstă, dar bogată, alcătuind un cuplu dubios, subiect de ironii în presă – nu se dezlipesc tot timpul unul de celălalt, izolându-se de restul invitaților; în fine, a treia, ni-l prezintă pe Thomas Mann, îndrăgostit de un chelner de la pensiunea unde stătea, fără a-i adresa nici un cuvânt, dar scriind în jurnal pagini extraordinare despre această „întâlnire”. Evident, doar cea de a treia povestire corespunde definiției platoniciene, prilej pentru Süskind de a mai face câteva considerații inteligente pe marginea esenței iubirii.

Cât despre relația cu moartea, „non-tema prin excelență” cum o numește autorul, Süskind se folosește de exemple dintre cele mai celebre: Salomeea lui Oscar Wilde, Werther al lui Goethe și Heinrich von Kleist, ca autor, dar mai ales ca propriu personaj. În fine, este analizat mitul orfic într-o comparație extrem de incitantă cu mitul christic. Orfeu și Isus sunt văzuți aici ca personaje și comparați atât ca atitudine existențială, cât și ca embleme a două tipuri radical diferite de a trata moartea. Astfel, după o analiză laborioasă, dar și inteligent-ironică, Süskind ajunge la concluzia că Orfeu este, în orice caz, mai uman tocmai prin iubirea pe care o poartă lui Euridice, pe când Isus, unde erosul nu apare, nu a fost, probabil, „decât un zeu”.

Dincolo de stilul rafinat, de ironia difuză și de punctele „scandaloase” ale acestui eseu, paralela Orfeu – Isus merită mai multă atenție, căci Süskind nu confruntă doar două personaje sau două atitudini, ci două paradigme, pe care, simplificând, am putea să le numim modernă și postmodernă. Prin toate atributele sale – prezența transcendentului, gravitatea discursului, teleologia prezentă permanent, idealizarea modelului și tendința către o perfecțiune abstractă etc. – Isus reprezintă paradigma modernității, pe când Orfeu, „cântărețul slab de suflet” (și citarea tocmai acestei sintagme din Platon care îl definește pe Orfeu nu credem că este întâmplătoare), aparține unei paradigme postmoderne prin toate calitățile sale „umane”: se supune legilor firii, mai ales morții, este altruist, cade pradă iubirii, nu are nici un proiect înalt de izbăvire a umanității, este mai „personal”, își cultivă propria grădină, discursul său nu își propune să convingă pe nimeni, cu atât mai puțin să ofere o lege morală sau o normă universală etc.

Opțiunea strivitoare pentru Orfeu și, implicit, pentru valorile pe care le descoperă în exemplul său, fac din Patrick Süskind nu doar un adept al postmodernismului, ci, într-un anumit fel, un militant care își îmbracă ideile (ca să nu zicem ideologia) în prețioasele și înșelătoarele veșminte ale mitologiei. Cu toate acestea, eseul Despre iubire și moarte rămâne nu doar o scriere deosebit de incitantă prin inteligența și îndrăzneala învăluită în ironie , ci și o mostră de rafinament al scriiturii.

Mihai ENE

Este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și scriitor (poezie, proză, eseistică și critică literară). Cărți: Trei viziuni ale orașului (pentru un film alb-negru), versuri (2004), Vălurile Salomeei. Literatura română și decadentismul european (studiu, 2011); Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral (studiu, 2018). Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

NOUA LITERATURĂ

Alina PAVELESCU, autoarea romanelor Moștenirea babei Stoltz și Sindromul Stavroghin, propune un fragment de proză confesivă, scrisă cu o sinceritate debordantă, care atrage imediat cititorul în cursă, fiindcă este vorba despre o capcană până la urmă: tonul direct, colocvial și cursiv, de la început, devine, pas cu pas, de un dramatism la limita suportabilului. Alina își țese meticulos și amenințător textul în jurul personajului său, Marta, așa cum un păianjen dă târcoale prăzii prinsă în pânză. Secvența finală, de un lirism șocant, încununează un text bine scris și un autor sigur pe mijloacele sale de exprimare.

Andrei MOCUȚA

CARTEA SĂPTĂMÂNII

O istorie a blestemului

de Dan Horia MAZILU

Recomandată de Cristina BOGDAN

T​ârgul Cărții

PREZENTĂRI & CRONICHETE

Juan Marsé –* Viaje al sur*

Viaje al sur va apărea în august și eu abia aștept s-o citesc pentru că sunt fan Marsé de când am citit Últimas tardes con Teresa -care a fost desemnată de publicul spaniol cea mai bună/iubită carte a lui Marsé. În Viajes al sur, scriitorul își alege ca punct de referință anul 1962, când călătorește prin Sevilla, Cádiz și Málaga, însoțit de doi prieteni. Voia să scrie o cronică de călătorie în care să insereze fotografii și idei pe care regimul franchist le-ar fi interzis. La timpul respectiv cartea nu a putut fi publicată și multă vreme s-a crezut chiar că manuscrisul a fost pierdut. O informație în plus pentru fani: cartea era semnată inițial cu pseudonimul Manolo Reyes (numele real al lui Pijoaparte). Este un jurnal de călătorii, un denunț politic, dar și un portret social și moral al Spaniei de atunci.

Alexandra NICULESCU

Joachim SCHNERF - La noapte

Un scurt roman care se deschide cu perspectiva pregӑtirilor pentru noaptea de Paște, pe care familia lui Salomon urmeazӑ s-o petreacӑ. Doar cӑ, în noaptea ce vine, dupӑ 50 de ani, Salomon nu o va mai avea alӑturi pe soția sa, decedatӑ rapid, din cauza unui cancer. De la primele fraze suntem prinși în povestea tulburӑtoare a unui cuplu de evrei care s-a iubit profund pânӑ în ultima clipӑ. Mai sunt și cele douӑ fete, Michelle și Denise, soții lor cât și cei  doi nepoți - copiii lui Michelle. Salomon este bunicul original, luând viața pozitiv, cu umor, ca unul care știe ce înseamnӑ sӑ fi scӑpat din lagӑrele de concentrare. Desigur ritualul sӑrbӑtorilor, cu legile și codul specific, imuabil (cititorii pot astfel afla semnificația unor gesturi și formulӑri) este însoțit de evocarea tuturor membrillor familiei a cӑror personalitate se contureazӑ gradual printre râsete și momente de subtilă tandrețe, mișcătoare, dezvӑluind un scriitor de mare sensibilitate. Joachim Schnerf, editor parizian în viața de toate zilele, are, la numai 33 de ani, siguranța unui autor încercat.

Editura Eikon, 2020

Florica Ciodaru-COURRIOL, traducătoarea cărții

AVANPREMIERĂ

„A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă."

mai mult

NOUTĂȚI

Trafica Europe, nr 18

ÎN NUMĂRUL ACESTA SEMNEAZĂ

„Orfeu a coborât în Infern ca să salveze o singură ființă și încă o ființă mult iubită, Cristos a coborât pentru toți oamenii, pentru toți cei care muriseră de la Adam încoace, milioane și milioane de necunoscuți și de necunoscute."

Mircea ELIADE - Nouăsprezece trandafiri

Concurs

Participarea la concurs se face prin completarea unui FORMULAR DE ÎNSCRIERE aici. 

Vă rugăm să citiți condițiile de participare în Regulamentul Oficial, pe blogul Arthur aici.

Editura Seneca, la Cărturești

ART

Recomandări OPTm

LITERA, la Cărturești

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro