OPTm
nr. 82

Cărți băgate în seamă

Luna august este un interval temporal în care profităm cu toții de pe urma verii: savurăm zilele călduroase, paharul cu limonadă, ne ascundem sub borurile pălăriilor de paie. Pe scurt, ne bucurăm sincer, iar dacă purtăm prin genți câte o carte, fericirea este cu atât mai mare la o terasă, la rădăcina unui copac, la munte sau la mare. Fiecare unde se simte în largul său. Tocmai de aceea, v-am pregătit câteva noutăți editoriale pentru a vă pune pe gânduri cam ce volume ați putea lua cu Dumneavoastră oriunde ați ștrengări, fiind conștienți în același timp de tot ceea ce vă aprinde spiritul. 

Prima carte de astăzi se intitulează Le dernier été en ville, semnată de Gianfranco Calligarich. Mi-a atras atenția, întrucât a fost publicată în 1973, însă anul acesta a ieșit din linie la premiul Fitzgerald, iar Editura Gallimard a publicat-o în limba franceză. Este o carte cu energii solare, mediteraneene. În Roma, la finele anilor ’60, Leo Gazzarra o întâlnește din timp în timp pe Arianna, cea care ar putea să îl dezmeticească din golul existențial prin care rătăcește. Leo trăiește de pe o zi pe alta, amețit de alcool și nu cere nimic de la viață, chiar dacă îi caută uneori un anumit sens.

Trecem într-o regiune puțin mai întunecată, dar care necesită gândire logică și perspicacitate. Lightseekers îi aparține lui Femi Kayobe, scriitor specializat în psihologia clinică. Romanul său apare pe fondul social al continentului african și se dorește a fi o incursiune în realitățile acestui colț de lume. Distins cu premiul Little, Brown/UEA Crime Fiction, volumul are ca punct de plecare cazul unui tip de tortură din Nigeria, iar Philip Taiwo trebuie să investigheze un  astfel de caz în ciuda faptului că nu este detectiv, ci un universitar care se ocupă de investigații în domeniul psihologiei. Autorul mărturisește că inițial nu a scris această narațiune pentru a fi publicată, însă studenții săi l-au încurajat să înainteze cu acest proiect.

Continuăm cu un titlu care ne cam zguduie puțin și ne provoacă în același timp. Editura Gallimard a editat Le passeur de Stéphanie Coste, un roman care trasează nefericirea migranților din perspectiva omului care le permite sau nu să își părăsească țara, respectiv Libia. Seyoum îl cheamă pe acesta și el este cel care îi privește pe năpăstuiți ca pe o mină de aur. Cartea a fost bine primită de către cititori, aceștia oferind recenzii favorabile și cele cinci stele (Babelio.com și FNAC ecommerce France), asta însemnând că scriitoarea și-a îndeplinit scopul și a reușit să-i convingă de autenticitatea și veridicitatea faptelor expuse în carte.

Plus că a primit și un premiu. 

Pentru că mai există și azi femei care luptă pentru drepturile lor, iată o carte inspirată dintr-un eveniment aparținând istoriei Statelor Unite ale Americii, Protestul Sufragetelor din anul 1913, în care femeile își cereau dreptul de a vota. Ele au mărșăluit din New York până în Washington, cu ocazia învestirii președintelui Woodrow Wilson, care era împotriva acestor tendințe feministe. Eroinele romanului The Women’s March de Jennifer Chiaverini sunt Alice Paul, proaspăt revenită din Marea Britanie și slăbită din pricina închisorii, Maud Malone, librăreasă și avocat, și Ida B. Wells-Barnett, jurnalistă și activistă pentru drepturile civile. Aceste trei femei nu uită nici de drepturile persoanelor de culoare, astfel că sunt incluse la marș și femeile afro-americane. 

Cu siguranță fiecare dintre noi are o bijuterie din aur, a cărei eleganță nu se poate compara cu a niciunuia dintre metale. Privilegiat printre acestea, aurul deține și el semnificații oculte și spirituale. S-ar putea ca Editura Chêne să ne dea câteva direcții referitor la acest aspect prin intermediul albumului de artă Or. De Toutânkhamon au baiser de Klim, semnat Hayley-Jane Edwards-Dujardin, ce cuprinde cele mai importante piese de artă la crearea cărora s-a folosit aurul: masca lui Agamemnon, mozaicul bizantin, podoabele culturii aztece, portretele lui Rembrandt sunt numai o mică parte dintre ele.

Diana Alexandra DRAGOMAN

Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Oradea, specializarea română-franceză, Diana studiază în prezent Literatura română - Relevanțe europene, program de masterat al aceleiași facultăți. Îi place să cunoască poveștile pe care cărțile i le pot spune și crede că literatura ne ajută să înțelegem mai bine ițele istoriei.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Andrei Bulboacă are un imaginar filmic și un spirit critic, proza sa înscriindu-se în linia satiricului tradițional, cu toate componentele lui, de la caricatură, la subsolurile sapiențiale, de la portretul ilustrativ tematic la descrierile minuțios create.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Audiobook gratuit

Recomandat de Andrew Singer & Trafika Europe

CĂRȚI de august

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu Șerban

Cronică

 

Cinci ecranizări proaspăt intrate în cinematografele europene 

Berlin Alexanderplatz, după romanul omonim al lui Alfred Döblin 

Passion Simple, după romanul omonim al lui Annie Ernaux 

Drive My Car, după romanul Bărbați fără femei de Haruki Murakami

Earwig and the Witch (animație), după volumul omonim al Dianei Wynne Jones 

Dogtanian and the Three Muskehounds (animație), după Cei trei muschetari de Alexandre Dumas.

Semnalate de

Diana Alexandra Dragoman 

Școala Ardeleană, 2021

Dispariții misterioase, scriitor de top

Curtea-Veche, 2021

 

Scriitori la plajă

Univers, f.a

PAVCON, 2021

Școli reparate de Asociația BookLand

Copyright © optmotive.ro