Ferrante: Adulții îți interzic să minți

„Timpul adolescenței mele e lent, alcătuit din mari mase compacte de culoare gri și neașteptate culmi de culoare verde sau roșie sau violet. Masele compacte nu au ore, zile, luni, ani, iar anotimpurile sunt incerte, e cald și frig, plouă și e soare. Nici protuberanțele nu au un timp sigur, culoarea contează mai mult decât orice datare. Nuanța însăși, de altfel, pe care o capătă anumite emoții, are o durată irelevantă, cine scrie știe.”

Pentru asemenea fragmente am reușit să mă mobilizez să duc mai departe prima mea experiență cu scrierile Elenei Ferrante. Pentru ele și pentru faptul că este prima carte pe care o citesc din nou-lansata colecție Anansi. World fiction de la Pandora M, coordonată de nimeni altul decât Bogdan Alexandru Stănescu, cel care a îngrijit vreme de aproape un deceniu și jumătate probabil cea mai solidă colecție de literatură generală de la noi, Biblioteca Polirom.

Și cum încă nu citisem Tetralogia Napolitană a Elenei Ferrante, și cum toată lumea o lăuda, și cum și serialul de pe HBO a ajuns deja la două sezoane, am zis să încep exact cu Viața mincinoasă a adulților, deși aș fi putut începe, foarte bine, cu oricare dintre cele șase titluri apărute până acum.

Giovanna, Nella și Andrea. Vittoria. Mariano, Costanza, Angela, Ida. Margherita, Antonio, Corrado și Giuliana. Și Enzo. Plus Rosario și Roberto. Acestea sunt personajele care alcătuiesc această poveste ce are loc în Napoli, pe care eu unul mi-l închipuiam un loc plin de soare și cu străduțe în pantă, în care nici italienii get-beget nu înțeleg dialectul locuitorilor de-aici, dar în care, în povestea imaginată de misterioasa Ferrante, plouă mai tot timpul și totul pare lipsit de culoare și de strălucire. Probabil și pentru a accentua cât de mohorâte par zilele protagonistei, ale cărei gânduri, idei și fapte construiesc această carte.

Giovanna are treisprezece ani și se simte iubită de cei doi părinți intelectuali, Nella și Andrea. Pentru tatăl ei, ea este luna de pe cer și lumina zilelor în care el muncește de dimineața până seara. El este cel care-i înveselește viața cu glumele și laudele lui permanente, el este cel care oferă un sens vieții. Până într-o seară, când fata trage cu urechea la discuția părinților ei și își aude tatăl spunând că fata lui a început să semene la chip cu mătușa Vittoria. Despre mătușa nenumită fata știe foarte puține lucruri, pentru că sora tatălui ei e un subiect tabu în casa lor. Motivul? E o scorpie de femeie și răutatea întruchipată, chipul încarnat al răului suprem și al meschinăriei în toată puterea cuvântului, o femeie renegată de Andrea și, deci, un subiect interzis în casa lor.

Dar cum tocmai curiozitatea este calitatea principală a copiilor, Giovanna, a cărei lume începe acum să se destrame, trezindu-se trântită de pe piedestalul pe care-o cocoțase tatăl ei și o ținuse acolo încă din ziua în care se născuse, decide să ia legătura cu mătușa cea arogantă și rea, în fapt o biată menajeră cu limba spurcată și aspirații nu mai înalte decât genunchiul broaștei. Mai întâi pe ascuns, apoi, dat fiind că părinții ei nu erau genul care să facă educație cu forța și să reteze aripile copiilor când aceștia hotărăsc că a sosit momentul să-și ia zborul, fățiș, mergând la ea în vizită tot mai des și aflându-i povestea. Sau partea ei de poveste. Sau versiunea ei asupra poveștii.

Treburile sunt teribil de încurcate, o idilă interzisă cu un polițist acum mort, om căsătorit și cu trei copii, de fapt o a doua familie pentru Vittoria, mătușa Giovannei, care duce un soi de viață perversă (nu în sensul lasciv al cuvântului, nu vă gândiți la prostii) alături de familia iubitului defunct, iese acum la iveală, iar lumea Giovannei pare că începe să alunece încet la vale, lucru ce culminează printr-o dezvăluire șocantă, o altă seamă de idile interzise desfășurându-se chiar sub privirile naive ale fetei care abia acum descoperă că tocmai cei în care avea cea mai multă încredere mint de îngheață apele, se-ascund, înșală, păcălesc, se eschivează, se sustrag de la îndatoriri și pozează, în fața lumii, în cei mai corecți oameni din lume.

„...Ce se întâmpla, în fine, în lumea adulților, în mintea unor persoane foarte raționale, în corpurile lor pline de cunoaștere? Cum ajungeau să fie precum animalele în care puteai să ai cel mai puțin încredere, mai rău decât reptilele?”

Și nu e de mirare, deci, că și Giovanna începe să mintă fără să clipească, să lipsească de la școală, rămâne repetentă, își jignește prietenele alături de care trăise o viață întreagă, începe să le spună pe nume părinților, încearcă să se scufunde în promiscuitate, să umble cu băieți, să experimenteze, să se îndrăgostească de un băiat mai mare cu zece ani și logodit cu Giuliana, protejata mătușii Vittoria, ba chiar să o și ia drept model pe această făptură care pare că se hrănește cu necazurile celorlalți și plăcerea ei cea mai mare e să-i facă și pe ceilalți să sufere la fel de mult pe cât a suferit ea după ce i-a murit amantul.

Stilul este solid, proza este de calitate, deși îngreunată de nesfârșitele răsuciri de frază și ocazii în care Giovanna, în plin tumult al adolescenței și răvășită de evenimentele care s-au năpustit practic pe nepusă-masă peste ea, face lucruri cotrare firii ei de până atunci și le înșală tuturor așteptările. Aveam de multe ori senzația, când simțeam că nu se mai termină capitolele lungi de câte șaizeci de pagini, că citesc de fapt o poveste cu formă, dar fără fond. Că se întâmplă multe și că de fapt nu se întâmplă nimic. Că autoarea se pierde în idei sau că a ajuns să stăpânească la perfecțiune stilul, storcând din piatră seacă nestemate și izbutind să surprindă magistral trăirile și zbaterile sufletești ale unei adolescente căreia i se acordă de fapt mult prea multă importanță? Așa gândesc de fapt adolescenții, sau am uitat eu cum am fost în adolescență și nu mai reușesc să îmi aduc aminte ce simțeam pe-atunci sau cum aș fi reacționat dacă aș fi fost pus în aceleași situații ca Giovanna?

Așa e oare și Tetralogia Napolitană? Nu se întâmplă multe lucruri (bine, nu asta caută de fapt literatura bună, cultă, mai bine e să nu se întâmple nimic și nimicul acela să fie îmbrăcat în veșminte cât mai somptuoase, care să îți ia practic ochii de la poveste), dar lucrurile care totuși se întâmplă îmbracă forme cât mai sofisticate? Rămâne la latitudinea cititorilor să judece dacă e așa sau nu și a celor care au citit și celebra tetralogie să decidă dacă și acest nou roman se ridică la înălțimea precedentelor.

PS: finalul m-a dezamăgit crunt, cu toate că poate ar fi trebuit să mă aștept la câtă labilitate, nesiguranță și nehotărâre răzbat de pe fiecare pagină.

Elena Ferrante - Viața mincinoasă a adulților, Ed. Pandora M, 2020, colecția Anansi. World fiction, trad. Cerasela Barbone

Liviu SZÖKE

Traducător, cronicar de carte, influencer.

NOUA LITERATURĂ

Mihail VICTUS scrie proză cu suspans, cu personaje bine alcătuite, cu acțiune și mai ales cu final. Iar toate acestea poartă amprenta scriitorului, făcând din povestire o carte de vizită distinctă. Punctul forte îl constituie alcătuirea in crescendo a subiectului, odată cu acele detalii care dau narațiunii atmoseferă și substanță. Cu tramă polițistă, "Cenușă sub tălpi” are stil și inteligență epică, dar mai ales, lucru mai rar, pentru un scriitor tânăr - o construcție foarte convingătoare. Proză modernă, cerebrală, scrisă cu talent.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Despre trup

Anatomii, redute, fantasme

de Victor Ieronim Stoichiță

Recomandată de Bogdan TĂNASE

Humanitas

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

Catrinel POPA recomandă

https://culturaindirect.ro/category/literatura/

Cultura in direct, MNLR

CĂRȚI

Gonzalo Giner - La bruma verde

Romanul La bruma verde a obținut premiul Fernando Lara pentru roman chiar anul acesta. Succesul lui Giner a venit din 2008, odată cu El sanador de caballos. Noua carte e despre două femei: Bineka, adoptată de o familie de cimpanzei, și Lola, care călătorește în Congo să-și salveze prietena răpită. Este un thriller ecologist, în care cele două luptă împotriva corupției, și, în același timp, e o carte de dragoste în selva africană.

Alexandra NICULESCU

ÎN CURÂND

Fernando Aramburu – Utilidad de las desgracias y otros textos

Coming soon: apare în cinci zile. Ar părea că sunt vreun fan Aramburu, de-l recomand atâta, și, de fapt, poate sunt. Noua carte are doar 352 de pagini, deci la jumătatea Patriei și reunește articole de-ale scriitorului. Despre ce sunt? Să vedem: copilăria lui în San Sebastián, experiența ca profesor în Germania, ritualurile lui când se apucă de scris, plimbări și călătorii, ce l-a fascinat pe el la Camus (aici mă gândesc iar la Pamuk pentru că are și el pagini întregi dedicate aceluiași scriitor). E o carte cu multe detalii din cotidian, ca dragostea pentru păsări, veverițe și literatură.

Alexandra NICULESCU

În curând, la Hyperliteratura

RECOMANDĂRI OPTm

În umbra omului, la ART

ediția 2020, elefant.ro

FOTOGRAFII

de Bianca ZBARCEA

To One in Paradise

by Edgar Allan Poe

And all my days are trances,
And all my nightly dreams
Are where thy grey eye glances,
And where thy footstep gleams—
In what ethereal dances,
By what eternal streams.

Editura Arthur, noua siglă

Apariție editorială la Budapesta

Numărul 4/2020. Revista Szépirodalmi Figyelő apare fără întrerupere din 2002

In numărul curent, semnează

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro