Revistă print și online

Final fericit

să te așezi pe obstacolele dintre noi

aici toate mor înainte de a se naște

fericirea între mine și tine

n-are loc la lumina zilei

o pastă grețoasă

se-ntinde ca untul

a ajuns în ultimul hal

lasă-i să creadă ce vor și vino mai aproape

mergem la piață,

mâncăm o ciorbă de lobodă

și ne facem rumeni în obraji


Despre munți

m-au bucurat exagerările

și am râs,

dar râsul de suprafață

doare mai târziu

logica noastră era imediată

n-a mai rămas nimic din mozaicul acelui munte,

care își întindea spinarea la picioarele noastre


Întrebare

pentru ce îți trebuie mereu povești

ca să crezi în a fost odată

în eternul sâmbure de adevăr

și tot ce se țese în jurul lui?

stai în prezent

ca într-un balansoar

și lasă-te pe spate în urma ta

din când în când


*

tăcerea nu e liniște

îmi iau timp să-mi amintesc de noi

încerc să-mi ordonez gândurile

așa cum ne-așeza învățătoarea în curtea școlii: doi câte doi

careul meu o ia razna

gândurile se proptesc de pereți

tăcerea nu e liniște

e strigăt storcit pe ziduri

în jur e-atâta aer și-atâta utopie

*


trecut-prezent

în iubire nu se cântă,

nu se strigă,

dar se tace

nopțile atârnă de un elastic

ce nu se mai strânge

și drumul spre dimineți e tot mai departe

Mihaela STANCIU

Doctor în filologie. A fost asistent universitar la Departamentul de Limbi Străine și Comunicare al Universității Tehnice de Construcții București. În prezent este muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române. A publicat volumele Hortensia Papadat‑Bengescu în oglinda prozei de tinerețe (2015); Noțiuni de limbaj tehnic pe înțelesul străinilor (2016); Azi cînt jazz (2016) și Vremea semnelor de carte (2019). Membră a Uniunii Scriitorilor din România.