Piața, loc simbolic al orașului (I)

Anul acesta, piețele europene au traversat o perioadă ciudată, fără precedent. Rostul piețelor, ca al tuturor spațiilor publice, e să fie pline de lume. În mod paradoxal, exact aceste spații au fost goale, au fost lipsite de lume, au fost lipsite de viață. Doar în mod accidental, oamenii au petrecut aici ceva mai mult timp. Cu poliție, cu armată, spațiile acestea și-au schimbat destinația, și-au pierdut rostul. Rostul piețelor e acela ca oamenii să stea, să staționeze. Să se bucure de timp. Să piardă aici timpul, să-l piardă de fapt câștigându-l. În timp ce rostul străzilor într-un oraș e acela de spații de trecere. „Mergeți înainte”, spun străzile! „Opriți-vă în loc”, spun piețele!

O piață se desfășoară pe mai multe nivele. Există un nivel istoric, unul arhitectonic, unul social, unul simbolic. Probabil și alte perspective sunt posibile. Pe mine m-a interesat cu precădere nivelul simbolic. El își construiește existența combinând, după legi ce-i sunt specifice, elemente ale primelor trei nivele. Eu am îndreptat, de aceea, asupra piețelor urbane o privire antropologică.

Pentru orașele europene, piața e locul cel mai important. Acolo duc arterele principale, acolo se află cele mai importante clădiri și statui monumentale. O piață de oraș european e un rezumat. Istoric, arhitectonic, cultural, social. Într-o piață de oraș se văd bine și deseori deodată toate straturile vieții omenești, ale vieții sociale. Piața orașului e, din acest punct de vedere, un spațiu privilegiat. Un palimpsest care vorbește, dacă știi să-l citești, despre istoria și viața așezării în epoci diferite.

Proiectul meu legat de piețele europene are la origine documentarea pentru o teză de doctorat. În arhitectură, deși eu sunt antropolog și editor de carte. Apoi, proiectul s-a ramificat. Am publicat o carte, am organizat ateliere și conferințe pe această temă și o expoziție care a călătorit până acum în zece țări. Am propus prin această expoziție o schimbare a perspectivei asupra piețelor din orașele Europei. Declarația poate părea îndrăzneață, dar formularea trebuie înțeleasă în primul rând în chiar sensul propriu al cuvintelor. Fotografii ale piețelor, pe care le-am realizat cu o dronă profesionistă, redau o perspectivă aeriană asupra piețelor dintr-o serie de orașe istorice europene. Peste 100 la număr, deși cifra aceasta nu e relevantă în sine. Piețe celebre din orașe cunoscute, de la marginile geografice ale Europei, Lisabona și Istanbul, au fost puse în expoziție alături de piețe anonime, dar nu mai puțin interesante, precum cele ale așezărilor de piatră din munții Pindului din Grecia.

Privirea de sus e, aproape fără excepție, spectaculoasă. Dacă primele fotografii aeriene sunt realizate chiar din secolul al XIX-lea – Parisul e fotografiat din balon în 1858, deși imaginile nu s-au păstrat –, iar fotografiile din avion și elicopter se înmulțesc considerabil pe parcursul secolului XX, fotografia din dronă rămâne o tehnică de dată încă relativ recentă, dacă ne raportăm la ieșirea ei din zona militară și transformarea într-o tehnică accesibilă publicului larg. Spre deosebire de fotografia aeriană realizată anterior din elicopter, imaginea din dronă permite o perspectivă foarte apropiată, uneori la distanță de numai câțiva centimetri de crucea unei catedrale dintr-o piață și aceasta e o schimbare de perspectivă semnificativă.

S-a vorbit, în acest sens, de o „revoluție” în domeniul fotografiei, pentru că fotografia din dronă înseamnă exact acest lucru, schimbarea perspectivei. Perspectiva aeriană are însă și avantajul esențial că te face să înțelegi ceea ce, la pas prin piață, poți doar intui.

Și de aici, încercarea expoziției de a schimba, la figurat de data aceasta, perspectiva asupra piețelor. De a descoperi structura de profunzime. Drona e, din acest punct de vedere, un excelent instrument de lucru pentru analiza vizuală și antropologică.

Fotografia din dronă e ceea ce, în termeni tehnici, se cheamă vedere în zbor de rândunică, perspectivă à vol d’oiseau, în franceză, sau bird's-eye view, în engleză. E una dintre foarte puținele situații în care limbajul tehnic și cel plastic se suprapun atât de reușit. Privirea de sus e, aproape fără excepție, spectaculoasă. Perspectiva aeriană are însă și avantajul că te lasă să înțelegi ceea ce, la pas prin piață, cu greu intuiești. O structură spațială contrastivă, de profunzime. Și, de aici, încercarea expoziției de a schimba, la figurat de data aceasta, perspectiva asupra piețelor.

Povestea piețelor europene e legată printr-un fir istoric continuu de antichitatea greacă, unde apare plateia, apoi agora. Piața urbană e specifică Europei, pentru că o continuitate atât de lungă nu e prezentă pe celelalte continente, chiar dacă și acolo există piețe, unele chiar foarte mari.

Europa a inventat piața, a dezvoltat-o ca formă arhitectonică, pentru a o exporta în întreaga lume, cu precădere în perioada colonială.

La începuturi o simplă lărgire a drumului principal din polisurile grecești, piața capătă, cu timpul, funcții comunitare și religioase importante și, de aceea, începe să fie înfrumusețată.

De la greci, piața e preluată de arhitecții romani, unde forul e esențial în gândirea spațiului. După căderea Imperiului Roman, viața urbană își revine în Europa abia în preajma anului 900, când multe dintre burgurile medievale se dezvoltă deasupra vechilor așezări romane, păstrând planul și schema lor stradală, cu locul forului devenit piață centrală.

Orice oraș medieval, fotografiat în zbor de dronă, te lasă să vezi opoziția fundamentală dintre margine și centru, pentru că orașele medievale sunt înconjurate adesea de ziduri. Câteva păstrează intacte și astăzi aceste fortificații. Piața e un spațiu larg, opunându-se volumetric străzilor întotdeauna înguste și întortocheate ale orașelor. Aproape obligatoriu, în piața medievală se găsesc catedrala și o fântână. Pentru orașele mici, rolul fântânii e și funcțional. Pentru orașele mari, prezența ei acolo ține de tradiție și de ritual mai degrabă. Existența zidurilor a avut câteva consecințe importante pentru orașele din toată Europa occidentală. În primul rând, spațiul limitat a făcut ca, secole la rând, populația să fie constantă numeric în interiorul zidurilor. Când populația crește, e preferabilă întemeierea de orașe noi, în defavoarea lărgirii incintei fortificate, și de aceea Evul Mediu excelează în înființarea de așezări. Construcția începe foarte adesea cu centrul, cu piața, locul ei e fixat primul. O a doua consecință importantă a existenței zidurilor: centrul rămâne mereu același. Piața se găsește în aceste comunități în principiu suprapusă centrului geometric. Era și spațiul cel mai protejat. Acolo, inamicul ajungea cel mai târziu. Apoi, intrarea se făcea în orașe doar prin câteva porți. Automat, toate drumurile de intrare duc mai departe către piața centrală. Perspectiva aeriană arată că piața este punctul focal al orașului medieval. Zidurile marchează vizual, cât se poate de clar, raportul de opoziție al centrului cu periferia. De aici, o altă consecință de-a lungul evoluției urbane: când, în zorii modernității, zidurile sunt dărâmate, orașele acestea tind să se dezvolte nu liniar, ci concentric, adăugând o secvență de teren la o structură deja existentă, structură vizibilă încă la multe dintre orașele europene de astăzi.

În Renaștere, Europa moștenește orașele medievale. Pe acestea nu le mai iubește și le vrea cu totul diferite: în interiorul unor limite construite, Europa imaginează altfel de lumi urbane. Epoca nu e însă notorie pentru întemeierea de orașe reale, ci de orașe fictive.

După ce părea să dispară din oraș, piața s-a reîntors în secolul XX la vechile funcții, reinterpretate și aduse la zi. Devenite decenii bune parcări, piețele revin de ceva vreme la funcții pietonale. Din anii ’60 datează folosirea piețelor și a străzilor ca spațiu pentru forme alternative de artă.

[© 2018-2020, Editura Peter Pan Art. Proiectul expoziției a fost realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Text, imagine și voce: Cătălin D. Constantin

Editor video: Nicu Ilie

O producție: Editura Peter Pan ART pentru Institutul Cultural Român din Praga

Proiectul expoziției a fost co-finanțat de AFCN]

Cătălin D. CONSTANTIN

Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, specializat în antropologie și studii culturale, Cătălin a publicat și editat numeroase studii și cărți, printre care Orase in rezumat. Piete din Europa si istoriile lor (2017)

NUMĂR ANIVERSAR

Peste 300 de zile de la apariția revistei

Următorul număr: luni, 11 ianuarie 2021

Un 2021 fabulos, fericit, liber!

Urare din partea lui Adrian Silvan IONESCU, directorul Institutului de Istoria Artei, „George Oprescu” al Academiei Române, în stilul său specific: ilustrând istoria.

CĂRȚI din anul pandemiei

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

Bogdan Simion (Cobzarul) înainte de concert.

Cărți din anul pandemiei

Aurora Speranța CERNITU - Zefir.

Liviu SZOKE recomandă

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro