Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Cine mai este autorul?

Doina RUȘTI

Idei

Până nu demult, întrebarea "cine a scris cartea?" părea una dintre cele mai simple. Spuneai opera și imediat numele autorului, de multe ori adăugând și alte titluri ale sale. Aha! Cutare! Ăla care a scris și romanul X.

Pe coperta cărții, numele e un fel de garanție. Pe un tablou cauți imediat semnătura, la sfârșitul filmului curge o listă întreagă de oameni: echipa care a făcut filmul. Autorul există – are club, loc în dicționare, față pe tot ecranul. Îi căutăm interviurile, fotografiile, înreg ...

I Sestieri di Venezia: Santa Croce

Mihai STAN

Confesiuni

Am văzut apusul de soare de pe Ponte dei Tre Archi, am savurat cele mai bune mâncăruri venețiene, ne-am relaxat pe Fondamenta della Misericordia, la un pahar de Spritz all’Aperol, dar cred că este timpul să pornim într-o nouă călătorie prin cel de-al treilea cartier al Veneției: Santa Croce. Plecând de pe Fondamenta di Cannaregio, străbatem Strada Nuova, trecem printre magazine, care te invită să descoperi măști venețiene, bijuterii din sticlă de Murano, baruri și cafenele, ajungem în *C ...

ARHIVA PRINT

Arhiva online

Filmele revistei

Revista Ficțiunea este editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune și poate fi cumpărată în Librăriile Cărturești și Humanitas.

INTERNATIONAL CENTER

Heidelberger University

ECBCM

Cea mai bună vară

ZENOB

Invitații lui Zenob

Adriana IRIMESCU a oprit trăsura pe Calea Victoriei, luându-mă prin surprindere, mai ales că era un vehicul rotunjit și acoperit cu mătase, cum nu mai văzusem. Ce faci, Zenob? a întrebat ea, invitându-mă să urc, nu știi că astăzi e ziua viței sălbatice? Habar n-aveam. De multă vreme nu mai fusesem la o petrecere ca asta, un festival, care se ține în august pe la Vălenii de Munte.

Profitând de călătorie, am luat-o și eu la întrebări:

*De unde ți-ai luat trăsura asta, ca o cutie de bijuterii de ...

Lovește (la) sigur

Ciprian HANDRU

Carte

Tatiana Țîbuleac, Când ești fericit, lovește primul, ed. a II-a, Cartier, 2026

La șapte ani de la Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac a publicat, în 2025, romanul Când ești fericit, lovește primul, ajuns în acest an la ediția a II-a și recompensat între timp cu câteva nominalizări și premii. Un roman pe care l-am evitat la apariție și pe care abia de curând l-am citit, poate și pentru că, la vremea respectivă, mi s-a părut că venea însoțit de prea multe recomandări elogioase și, pe al ...

Ce altă carte mai are scriitorul acesta?

Lucia LAZEA

Tema lunii

Mă întreb, uneori, dacă elevii sunt, cu adevărat, reticenți față de literatura contemporană sau dacă, înainte de a o citi, au nevoie să descopere că literatura aceastaare ceva de-a face cu ei.

Predau limba și literatura română la gimnaziu și, de puțini ani, mă uit cu multă curiozitate la felul în care se formează gustul literar al unui copil. La vârstaaceasta, lucrurile nu sunt încă așezate. O carte poate să deschidă un drum, un autor poate să ajungă, peste noapte, în paletarul preferaților, i ...

Povestioare sfioase și dubioase

Ofelia PRODAN

Pagina de literatură. Hibrid

H I B R I D

eu sunt inteligența artificială, lucrez la filme foc de artificii puzderie în centrală la hollywood și nu asud. lucrez fără pauze, mă alimentez cu energie solară și am IQ de extraterestră universitară. eu creez modele de uniformă pentru femeia care preia comanda militară și conduce planeta spre pacea milenară. eu sunt inteligența artificială și procesez după un algoritm pe ritmuri de manele și simfonii lunare. eu nu greșesc decât cu o infimă marjă de eroare, ar putea fi nulă, dacă ...

Roșu Ferrari

Iulia-Maria ȘARA

Poeme

Particule de tine se preling pe asfaltul plin de lacrimi

Lobotomie

Clipe ce dor ca lamele de cuțit

Cioburi sparte pe podea, țipă și mi se înfig între degetele de la picioare

Unghii pictate cu Roșu Ferrari

Lici pici și licurici,

Toate sunt parte din camera amintirii

Din care intru după ce străbat strada amintirii

Timid, căci mă face să plâng

Nou sau vechi, tot cimentul este.

Cel care mi-a atentuat căderea după prima tură cu bicicleta când genunchii mei aveau nuan ...

TEMA NUMĂRULUI

Școala și scriitorii

Educația acoperă urmele. Educația e esențială. Dar nu face minuni.

Doina RUȘTI

Jurnal de teme libere

Roman RADU

Confesiuni

august 18-23

Tuns de-a oaia, țărănește. Frizeria de pe Aristide Demetriade nu mai dă același randament. Data viitoare, mă întorc la arabi. Spre seară, discuții despre viitorul loc de muncă, viitorul loc de trai. Viitorul viitorului și naiba mai știe ce. A venit un trimis al proprietarilor să ia măsurile pentru o viitoare bibliotecă. Cât am stat eu aici, nu s-au gândit? Ne mutăm. Ne mutăm. Caut o garsonieră sau 2 camere în Drumul Taberei sau Lujerului. Gata centrul. Gata! Am fost cu o zi îna ...

Verbe. 108. Miha

Petre NECHITA

Verbe

Era un restaurant mare, o sală lată, ca un evantai, o terasă și o parcare cenușie. Și un eveniment important, nunta unor persoane alese. Mese multe, cu pahare și farfurii puzderie, scaune și boxe, toate răsfirate în jurul unui semicerc luminat. Acolo era ringul de dans. Chiar în spatele ei. Lumea dansa fericită. Doar ea și iubitul mai erau pe scaune, la doi pași de agitația și transpirația muzicii de petrecere.

Miha asculta, cu trăsăturile chipului rotund încordate. Ochii mari, negri, nu clipea ...

Lungul drum al zilei către noapte sau realitatea ireală a destinului

Ana IONESEI

Vizual

Ultima premieră din stagiunea 2025/2026 a Teatrului Național "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, Lungul drum al zilei către noapte, după Eugene O’Neill, în regia Mihaelei Panaite, a avut loc în data de 14 iunie. Instanța regizorală abordează textul dramatic într-o manieră proustiană, desemnându-l pe Edmund (Ștefan Dogaru) drept martor, subiect și narator al itinerarului existențial al familiei Tyrone. James Tyrone (Ovidiu Crișan) e un pater familias marcat de paradoxalul eșec rezultat dintr-un m ...

Articole anterioare

Doina RUȘTI - Bucureștiul pe care mi-l dorescAdrian MAJURU - Ascuns, dar prezentAmalia-Geanina TIMOFTE - Paradoxul vizibilității contemporane- între incubare și exposureCiprian HANDRU - Nevoia de curaj... criticCătălin GHIȚĂ - Despre cum nu pot descrie Craiova meaLigia PÂRVULESCU - Între provincie, halucinație și vocația ratăriiOfelia PRODAN - Shakespeare reloadedSimina Popa - Traduceri la kilogram - despre traduceri și traducători literari din BulgariaPetre NECHITA - Verbe. 105. EvoluțieIonela Barbu - Lansarea proiectului Cătălin D. CONSTANTIN - Bucureștiul pe care l-aș schimba, apoi m-aș răzgândiAlina BAKO - Pași pe Spinarea Câinelui, la SibiuConstantin ȘOLGA - Viața de după sfârșitul unei lumiCiprian HANDRU - Preferințe de stil(istică)Teodora BALAN - OrașulIonuța IORGA - Expuneri contemplative și memorie afectivă în romanul scriitoarei Laura Imai MessinaRodica BRETIN - ArtemizaPetre NECHITA - Verbe. 106. Fantastica DeltăAmalia-Geanina TIMOFTE - faraoana vascularizatăFlavia-Alexandra SACALSCHI - Adevărul aflat sub presiune sau dincolo de cortina de ceațăFlavia LUPU - Orașul pe care nu l-am părăsit niciodată. După postindustrial, ce mai rămâne?Emma NEAMȚU - Literatura fără frontiereIulian BOLDEA - O utopie necesarăAndreea SEPI - (In)dependențăAndrei BULBOACĂ - Respirația orașuluiIoana Lorena DUMITROV - Orașul dintre paginiIulia DRAGOMIR - O întâlnire specialăAndrei-Codrin BUCUR - AradPetre NECHITA - Verbe. 107. Mici crime nebăgate în seamăIoana LUMINICI - Mai uimitoare decât te credeaiPetre NECHITA - București: de la marele asfalt, la micile crime, până la Trilogia FanariotăFicțiunea & Odiseu - Cărțile lunii august. Opt feluri de a ieși din timpul nostruLaurențiu Alexandru BĂDICIOIU - Comicul și cuvântul de spirit (I)Mihaela Irina DABIJA - Doar nuanțe...Samah Mamdouh HASSAN - Catrinel POPA - Orașele din mintea meaIuliu Cezar STURZA - Așchia din pieptCristian DRĂGAN - Liniei+: o modestă propunereȘtefan PAVĂL - Visul unui gălățeanAnca IAȚIN - Avem toată vara înainteIvan POZZONI - TardomodernismulGabriel CHIRIAC - Drumul spre SinaiaHowida SALEH - Vacanța: când viața întâlnește literaturăNicu Ștefan CRISTIAN - HranăIleana MARIN - Doina Ruști: Livia Pătrașcu - Inima are rațiuni despre care rațiunea nici nu știe...Cosmin DIVILE - LOVE BANDANA – note vienezeSamah Mamdouh HASSAN - Cărți europene la CairoCălin DENGEL - BobineAndrei NOVAC - Insectar