Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Scrisoarea din martie

Mihai FIRICĂ

Opinii

Era un început de martie în Brăila, în primăvara aceea neliniștită de după 1990, când îmi făceam stagiul militar într-o unitate de la marginea orașului. Viața cazonă avea o disciplină rigidă, aproape de epuizare fizică și psihică: trezirea înainte de lumină, pașii cadențați pe betonul găurit din curtea unității, comenzile scurte care mă tăiau ca aerul rece. Pentru mulți dintre noi, acele luni în uniformă nu erau doar o obligație a vremii, ci și o formă de inițiere - o intrare, uneori bruscă, în ...

Domnii literaturii române – personaje și scriitori

Teodora BALAN

Carte

Ioana Pârvulescu, Alfabetul domnilor: viața și aventurile bărbatului din cărți văzute prin ochii unei femei. Humanitas, 2025, 314p.

În Alfabetul domnilor al Ioanei Pârvulescu – continuare (și pereche) a volumului din 1999, Alfabetul doamnelor – regăsim atât un studiu tipologic al personajelor masculine, cât și un tablou al literaturii române și al spațiului literar și socio-cultural român din care fac parte scriitorii aleși spre discuție și personajele lor. Autoarea alege, în acest se ...

ARHIVA PRINT

Arhiva online

Filmele revistei

Revista Ficțiunea este editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune și poate fi cumpărată în Librăriile Cărturești și Humanitas.

Gaudeamus, 2025: Doina Ruști, Platanos.

Roxana Dumitrache: Mi-e dor de dialogul firesc și umanist

Ciprian HANDRU

Interviu

Dragă Roxana Dumitrache, ești doctor în științe politice, absolventă a London School of Economics and Political Science și a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA. Scrii constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educație și violență împotriva femeilor. Debutul editorial în proză s-a produs în 2019, cu volumul Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte, *care a câștigat premiul de debut Polirom. Publici proză scurtă și studii academice, colaborând cu public ...

Pantofii pe care îi visez...

Mihai STAN

Opinii

Fiecărui aventurier sau mai bine spus călător, pe lângă echipamentele obișnuite, care să-i asigure confortul, îi trebuie și o pereche de încălțări adecvate, care să-l poarte în lume. Încălțările pe care le visez sunt cele care mă duc înapoi în timp și mă poartă, ca într-o visare, prin cele mai frumoase orașe ale Italiei. Pantofii mei mă poartă la Veneția cu canalele ei minunate, străzile înguste pline de turiști, cu Carnavalul său plin de culoare, orașul sufletului meu, care te invită să descope ...

Desertul lui Bujor

Ana IONESEI

Noua literatură

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Bujor, feciorul boierului Stratulat, nu semăna cu nimeni din familia lui. Stratulat și Stratuleasa erau oameni așezați, gospodari, buni la suflet, darnici și binevoitori. Vecinii îi îndrăgeau, iar slugile așișderea. Sora lui Bujor, Calistița, nu împlinise decât șaisprezece primăveri, fiind deja curtată de un alai de flăcăi de neam mare, astfel că era limpede pentru toată lumea că boierului îi va fi tare greu să aleagă un ginere vrednic de o copilă atâ ...

Fumul mort, cartea-amiral

Andreea SEPI

Carte

Nebojša Jevrić, Fumul mort, colecția Balkan Express, Editura Datagroup, 2026

Dacă e martie, e Bookfest Timișoara. Iar dacă este Timișoara – spațiu prin excelență multicultural – atunci deschiderea către literaturile de dincolo de granița de vest și de sud ține de domeniul firescului, ba chiar al necesarului. Este și cazul colecției Balkan Express de la Editura Datagroup, ale cărei prime două volume urmează să fie lansate oficial între 19-22 martie la târgul internațional de carte Bookfest ...

Pantofii Elenei

Marius DICHIȘAN

Noua literatură

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Intră pe hol ținând într-o mână găleata și-n cealaltă mopul. Nu plecase toată lumea, se mai auzeau oameni tastând.

"Poate termin mai repede azi… s-ajung și prin piață", gândi Elena.

Mai avea câțiva bani împăturiți în portofel. De ajuns pentru niște cartofi și doi cârnați Trandafir, cât să facă o mâncărică aromată.

Din biroul din capăt ieși Ioana cu telefonul la ureche, râzând înfundat. Mergea drept, cu capul sus, de parcă holul era un covor roșu în ...

TEMA NUMĂRULUI

Pantofii din visul meu

"Primăvara aceasta nu visez pantofi noi. Îi visez pe ai mei, purtați mai departe. Pentru că fiecare pereche pictată e, de fapt, o hartă: Tbilisi, Svaneti, Tușeti, Segovia, Istanbul. Iar eu nu fac decât să merg, atent sau mai puțin atent, pe desenul lor."

Cătălin D. CONSTANTIN

Cartea de memorii a lui Arundhati Roy

Emma NEAMȚU

Carte

Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea, trad. Alexandra Coliban, Humanitas, 2026

Apărută în original în septembrie 2025, la Hamish Hamilton, Scribner, cartea de memorii a lui Arundhati Roy, Mother Mary Comes to Me, se află în curs de publicare (februarie 2026) în limba română la Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei, traducător Alexandra Coliban, cu titlul Refugiul meu, furtuna mea.

Dincolo de a fi o simplă autobiografie, cartea lui Arundhati Roy este radiografia relației p ...

Lebăda neagră

Monica ALEXANDRU

Noua literatură

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Anya Gabrowitz coborî din taxi și, în fața scărilor ca de tribunal ale teatrului Universității Centrale din Michigan, luă brațul fiului ei. Mai mult din politețe, pentru că urca treptele ușor și suplu, cu silueta ei subțire într-un tandem grațios cu legănarea brațului de care atârna poșeta mică de piele, prinsă într-un lanț auriu. Compleul de culoarea bleu a florilor de nu-mă-uita, deschis la jachetă, lăsa la vedere bluza de mătase în imprimeu persan ...

coadă la xerox

Amalia-Geanina TIMOFTE

Noua literatură

ultima

ultima gumă de mestecat din pachet este

principiul motric al adevărului

blocat în ambalaj

trag de mine în tine pe cauciuc sub plajă peste ondină

amant cu tatuaj 22:21

mașina de spălat curăță cu palpitații cureaua

de metal în elixir

zgârie pereții cuvei

sunetul e puls în flacără te implor

spală-mă cu curele și săpun lisergic

dans la bară pe catenele adn-ului

și sper să primești virgula de la finalul mesajului

ereditate ocluzată cu loțiune ...

Pantofii de bal

Monica Liana RADU

Noua literatură

Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Îmi veneau perfect. Îi încălțam pe ascuns, una dintre marile bucurii ale copilăriei și eram sigură că mai frumoși nu există. Nu îi văzusem niciodată în picioarele ei micuțe, și uneori îmi venea greu să cred că erau ai ei. Deschideam cu grijă cutia de carton, îi priveam câteva secunde și le șopteam. Ce mai faceți? Le mângâiam pielea fină cu vârful degetelor, iar ei oftau de bucurie că sunt atinși din nou, tălpile fremătau de nerăbdare. Prima dată i-am ...

Zburătorii

Doina RUȘTI

Pantofii din mintea mea sunt în primul rând cei din romanul Paturi oculte, numeroșii pantofi adunați într-o cameră a copilăriei. Cum spun pantofi, cum îmi apare în minte camera, luminată prin storuri de bambus, văd umbrele unor roșcovi. Și mai ales, prind consistență pantofii unici, zburătorii ...

O simfonie a destinului

Iulia MICU SIMUȚ

Gabriela Adameșteanu, Meserii nerecomandate femeilor, Polirom, 2025

La intersecția dintre tumultul amintirilor personale și frământările istoriei, Meserii nerecomandate femeilor (2025), cea de-a doua carte de memorialistică a Gabrielei Adameșteanu, (după Anii romantici - 2014), lumineaz ...

Reforme și programe: către o școală a viitorului

Dragoș Andrei PREUTESCU

Interviu în oglindă

Două profesoare de top s-au întâlnit cu Dragoș Andrei Preutescu, la Biblioteca Academiei din Iași, pentru o discuție despre școală: Claudia Sava, doctor în filologie, este profesoară la Colegiul Național "Mihai Eminescu" Iași, iar Cristiana Călin, de asemenea, doctor în ...

Cântec de martie

Enrique NOGUERAS VALDIVIESO

Când primăvara se apropie zgomotoasă

și timpul nou își răspândește alene dulceața,

îmbibată de nostalgia zăpezii,

atunci mă întreb când te voi revedea.

Și când păducelul alb se fălește cu albul lui

și ramurile pădurii își recapătă verdele,

iar păsările stăruie în la ...

Amintire difuză (fragment dintr-un roman în lucru)

Ligia PÂRVULESCU

Alba află repede că cineva întreba de ea prin oraș. Vestea venise de la unul dintre peruanii din pază. "Se dă scriitor", spusese omul, umflându-și pieptul sub cămașa pătată de transpirație.

Sergiu opri aici povestea și se întrebă dacă voia să scrie romanul din acel unghi. În trecut, stiloul Andree ...

Înăuntrul pantofilor de satin, amintirea

Elena PURUȘNIUC

Trecutul rămâne o dimensiune temporală fascinantă nu doar pentru noi, ci și pentru personajele noastre din literatura universală. Până și în spațiul intrinsec al ficțiunii regăsim modalități de cristalizare a unui moment, astfel încât să păcălim timpul prezent cu fiorii asociați unui eveniment impo ...

Verbe. 91. Răcoarea

Petre NECHITA

Vocea de la radio se scurge prin difuzoarele prăfuite ale mașinii.

-... surse medicale pun numărul ridicat de sinucideri pe seama unei depresii cauzate de căldura prelungită, tot mai greu de suportat. În anotimpul cald, care durează nouă luni din an, sinuciderile sunt o realitate zilnică...

Șofer ...

Comorile ascunse din inima Transilvaniei

Paul-Daniel GOLBAN

Expoziția "Comori ascunse. Istoria Transilvaniei în obiecte“ organizată de Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca a avut vernisajul la 15 ianuarie 2026, fiind organizată cu prilejul celebrării Unirii Principatelor Române (1859) și reunind obiecte din toate perioadele istorice al ...

Abuzarea scenei sau demistificarea teatrului și a publicului

Ana IONESEI

În data de 13 februarie, anul curent, în Reactor de creație și experiment s-a jucat pentru a treia oară la Cluj spectacolul găzduit Abuzarea scenei de Sivan Ben Yishai, cu o regie semnată de Alexandru Ceban, Ioana Dajbog și Andrei Han. Realizat în cadrul Facultății de Teatru și Film a Universită ...

Elegie întunecată

Cosmin RETEGAN

Povestire finalistă a concursului de proză scurtă polițistă Bega Noir (un proiect literar gândit de Geo Moisi și Anca Iațin, implementat prin Asociația Liber).

*

I

Andrei Corbu stătea pe treptele betonate de pe malul Begăi, cu mâinile vârâte adânc în buzunarele paltonului, privind absent cum ...

Țeapă, Țeapă, Țeapă, serial audio. Sub acoperire în lumea fraudelor online:

Anca Truțeskov

Cum sunt construite escrocheriile online și de ce funcționează atât de bine? Trei ani. O investigație. Zeci de conversații cu victime și chiar cu escroci adevărați. Un serial audio-documentar, unic în România, explică mecanismele manipulării din spatele promisiunilor de câștig rapid.

"Țeapă ...

I-am încălțat la Tbilisi

Cătălin D. CONSTANTIN

Există oameni care își cumpără pantofi. Eu îi întâlnesc. Apar la capătul unui drum, după un vernisaj, într-un târg improvizat, într-o intersecție de destin.

Pe ai mei i-am găsit la Tbilisi, într-o seară cu lumină caldă, când tocmai închisesem o expoziție și aerul mirosea a vin și a praf de piatră v ...

Mă gândesc la pantofi care să joace în filme

Domnica CÎRCIUMARU

În primăvara asta visez la niște pantofi cu șireturile ușor de desfăcut. Mi-aduc aminte de o dimineață din liceu, când am intrat la ora de literatură universală, s-o ascult pe Doina Ruști vorbind despre personaje care sfidează convențiile. Țin minte cum mi se târau șireturile pe hol și nu le-am leg ...

Daniel Nica: Fericirea înseamnă să ieși în afara ta, fără să uiți de tine

Ciprian HANDRU

Dragă Daniel Nica, pentru început, aș vrea să te întreb: cum a început 2026 pentru tine? Ce ți-ai propus pentru acest an?

Pentru mine, 2026 a început cum au început și alți ani. M-a prins mahmur. Nu-i vorba de o mahmureală post-bahică, în siajul petrecerilor de Crăciun și Revelion. Ci – ca să ră ...

Când literatura întâlnește geografia. Și viceversa

Marius NICA

Alina Bako, Cartografii ficționale: perspective asupra prozei românești, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025

Domeniul geoliteraturii este unul rar întâlnit în studiile de specialitate și, cu atât mai mult, devine o provocare pentru criticul care își asumă un demers științific în această ...

Poezia prin ochii adolescenților: "uman" sau "AI"?

Alina ROINIȚĂ

Cât de tare ne frapează faptul că textele produse de inteligența artificială (en. AI) pot provoca emoții puternice cititorilor? Dar dacă aflăm că acești cititori sunt adolescenți de liceu, elevi de clasa a XII-a? Și, mai ales, dacă textele care îi sensibilizează sunt chiar poetice, în speță poezii g ...

Vulturul american

Adrian LESENCIUC

În clasa a șasea am visat să fug. Peste vară ai mei mergeau la fân, iar moșia noastră era destul de mare, deși comuniștii ne confiscaseră o bucată imensă de pământ care a devenit pășunea satului.

- Străbunicul meu a avut un munte, mi-a zis într-o zi tata. A fost bogat. Dar l-a împărțit la copii, ...

Opt proze melancolice și duioase

Adrian-Florin DUȚĂ

Iulian Bocai, Revărsatul zorilor, Editura Trei, 2025

Vezi și cronica semnată de Ciprian Handru.

Mi-am început anul, printre altele, cu volumul de proză scurtă al lui Iulian Bocai și n-aveam nicio idee în ce mă bag: opt proze melancolice și duioase, "despre iubire și deziluzie". Toate ni-l ...

Ghioceii de alamă

Maria ERZIAN

Soarele juca vesel pe un cer senin, senin, în mahalaua de lângă Gara de Nord, copiii abia de veniseră de la școală și câte unii umblau pe strada prăfuită alergând veseli. Ina, pe numele ei real Natalie, tocmai ce ajunsese de la școală însoțită de o vecină și, pentru că mama nu ieșise din bucătărie, ...

Verbe. 90. Tabăra

Petre NECHITA

Noul Regim a chibzuit cu atenție măsurile necesare pentru eliminarea discordiei din țară. Și mințile înțelepte au identificat problema. Devianții. Homosexualii și lesbienele. Cei împotriva naturii!

Campania de adunare a acestor elemente dușmănoase folosise la început rețelele de socializare. Apoi t ...

Anchetarea Cazului Samca

Andrei BULBOACĂ

Promovat ca primul true crime thriller românesc, Cazul Samca a avut premiera pe marile ecrane din România începând cu data de 20 februarie. Cu regia semnată de Horia Cucută și George ve Gänæaard și avându-i în distribuție, printre alții, pe Dana Marineci, Răzvan Ilie, Emilian Oprea, Alin Florea și S ...

Timpul care nu iartă

Mihaela-Monica CIOBANU

Nimeni nu știa exact când apăruse atelierul bătrânului Anton în cartier, pe o stradă atât de îngustă încât nu puteau trece două persoane una pe lângă cealaltă fără să se atingă. Unii spuneau că atelierul exista încă dinainte ca orașul să fi existat. Alții jurau că îl văzuseră într-o zi dispărând, ap ...

Vrei să nu fii soția mea?

Edith NEGULICI

Autor, scenarist de seriale de comedie TV și actor cu experiență în café-teatru și one-man show-uri, Yanik Vabre strălucește pe numeroase scene pariziene. A scris și interpretat patru one-man show-uri, remarcându-se totodată în spectacolele "Ma vie de chandelle" de Fabrice Melquiot și "Au bout de la ...

Ultimul martor

Ioana FLOCA

Povestire finalistă a concursului de proză scurtă polițistă Bega Noir, categoria liceeni (un proiect literar gândit de Geo Moisi și Anca Iațin, implementat prin Asociația Liber)

*

Capitolul I – Trenul de la ora 03:27

Eric Dima era sigur de un singur lucru: nu dormise. Problema era că nu-și ...

Articole anterioare

Claudia COSTIN - Reprezentări ale iubirii în mitofolclorul românescDoina RUȘTI - Fericirea e mereu la timpul viitorAdriana IRIMESCU - Matei Lucaci-Grunberg: HELLO, CEAUȘESCU! este un spectacol care mă reprezintăAlexandra Graure - Ultima FereastrăMarius NICA - ZoomVlad ȘTEFONI - (Sticl)oasePetre NECHITA - Verbe. 86. Flori de zdrențePaul-Daniel GOLBAN - Minicronică de film: Albastru Pelikan (2023)Costina SPÎNU - CugetBorislav VELIMIROVICI - Dincolo de CenturăAdriana IRIMESCU - Stil NiaGabriela TOMA - Ziua Lecturii, la MNLRDoina RUȘTI - Un spectacol pentru copii, care îi bucură și pe adulți: InvizibiliiEmma NEAMȚU - Între lumiGeorge MOTROC - Varujan Vosganian: Nimic nu se scrie ușorȘtefan Vida MARINESCU - pe fundal vopsit ziareAndrei VELEA - CITIM despre divorț. O sală neîncăpătoare la ȚEAVĂPetre NECHITA - Verbe. 87. Poveste zaharisităCristina Sfinteș - În mansardă nu mai cade prafulTeodora Matei - IuniaCiprian HANDRU - O docu-ficțiune istorică plină de... fricăCiprian HANDRU - Întâlnire cu lăutariiDoina RUȘTI - Rebengiuc 93Doina RUȘTI - Zeul iubirii, la româniAdrian MAJURU - Locuia câteva străzi mai departePéter Demény - Numai iubirea, doar iubireaIrina POPA - InvizibilWalther A. PRAGER - Despre viață și moarteMarius NICA - ZoomMarin Marian-Bălașa - Netul ca viață și viața ca noiPetre NECHITA - Verbe. 88. DorRodica BRETIN - Ultima poveste din O mie și una de nopțiBondrea Alisa și Merk Patrick - Un eveniment neașteptat…Narcisa ȘTIUCĂ - Ce-am făcut cu Dragobetele?!Dragoș Andrei PREUTESCU - Educabilitatea: de ce este important să îi acordăm atenție?Ciprian HANDRU - Adriana Irimescu: Mă documentez și scriu la scenariiDavid TOPALĂ - De Natura CthulumFevronia NOVAC - Dacă Proust nu îți schimbă viața, citește-l pe Alain de Botton!Larisa MARIN - Am ales să îl iert pe tataLucian MERIȘCA și Cristian HRISCU - SFERA din Las VegasIoana Lorena DUMITROV - Identitate de rezervăCristian MOLDOVAN - Să nu se creadă că suntem săraci!Petre NECHITA - Verbe. 89. Domnu’ ViliAmr ABOULATTA - Regina la răscrucea istorieiRuxandra-Ioana ȘERBAN - Sub acoperișul care ascultăCiprian HANDRU - Promisiunea romanuluiCristina NEGREANU - Iarna în care Eliot a dispărutDoina RUȘTI - Steaua singurătățiiSorin IAGĂRU-DINA - ,,Eram eminent, era iminentăˮ. Zece ani cu SolenoidCiprian HANDRU - Adrian Lesenciuc: Modelele există, sunt tăcute