După două decenii, îmi amintesc încă aievea, de parcă s-ar fi întâmplat acum câteva minute, seara de 6 decembrie 2002. Copil de 8 ani fiind, mă bucuram în casa bunicilor mei de cadourile primite de Sf. Nicolae, fără a bănui că urma să mai primesc un dar. Un cadou care mă va călăuzi în viață, mă va fascina și îmi va ghida pașii spre tot ce înseamnă lumea artelor. Primisem un calculator de jucărie cu un radio, și bunicul meu fiind profesor, îmi plăcea să fac socoteli și să mă joc de-a predatul, mustrând elevii imaginari că foloseau și ei calculatoarele la calcule. Deh! Eu aveam voie, doar eram la catedră. Seara aveam un obicei să ne așezăm la televizor cu toții și să ne uităm ori la filme ori la emisiuni. Pentru că atunci aveai ce vedea la TV. Deși aveam din ce alege, am hotărât să ne uităm la un film pe Antena 1. Se difuza Titanic! Acela a fost momentul când am făcut prima oară cunoștință cu povestea pachebotului scufundat în 1912. La acel moment era prea mult pentru mine, așa că am renunțat pe la jumătatea peliculei, însă de atunci am început să fiu fascinat de lumea cinematografiei. Întrebam obsesiv cum s-a filmat, cum de au reușit oamenii aceia să stea în apele înghețate, cum s-au realizat toate scenele respective. În 2002 nu existau atâtea informații ca acum, iar unui puști cine ar fi stat să-i explice toate detaliile. Am început să mă uit la multe filme și să încep să descopăr singur secretele din spatele unor acte artistice. Și an după an, am rămas cu povestea Titanicului în suflet, fascinându-mă nu doar pelicula propriu-zisă, cât și povestea reală a vasului. Pentru că fiecare din cei 2200 de pasageri a avut o poveste. Și o viață!

Conform măsurătorilor de audiență realizate în 2002, la prima difuzare a Titanicului în regia lui James Cameron, s-au uitat aproximativ trei milioane de oameni, un nivel record raportat la debutul anilor 2000. Pe 10 aprilie 1998, pelicula se lansa în cinematografele din țară aducând aproximativ 1.300.000 de plătitori. La momentul respectiv, povestea începuse să facă furori prin toată lumea, aducând încasări ce spărgeau orice record de până atunci. Istoria de dragoste dintre Jack (Leonardo Di Caprio) și Rose (Kate Winslet), cu o coloană sonoră semnată de James Horner, și cu interpretarea magistrală a temei principale de către Celine Dion, au fost rețeta succesului. La nivel de final de ani ’90, ceea ce s-a reușit cu Titanic a revoluționat industria cinematografică, atât pentru atenția la detalii, cât și pentru modalitățile de filmare, de utilizare a efectelor speciale, și de complexitate a producției și post-producției. Acela a fost momentul care a renăscut povestea pachebotului în mentalul colectiv, fascinând generații întregi de oameni. La 25 de ani de la lansarea sa pe marile ecrane, Titanic revine în cinematografe într-un format remasterizat, pentru ca și cei ce au crescut cu pelicula la TV, DVD sau VHS să o poată vedea, așa cum trebuie, într-o sală cu ecran mare. Această relansare nu este chiar întâmplătoare, asta pentru că James Cameron și-a relansat în decembrie filmul Avatar 2, ce a doborât efectiv încasările, aducându-l din nou în lumina reflectoarelor. Dar dincolo de povestea de dragoste dintre cele două personaje, de ce povestea Titanicului suscită interes și acum, după aproape 111 de ani de la scufundare?

Scufundarea Titanicului nu a fost doar una dintre cele mai mari tragedii maritime pe timp de pace, ci a creat și un adevărat simbolism. De la gesturile pline de curaj ale lui Molly Brown până la poveștile celor mai bogați oameni ai planetei ce se aflau la clasa I, dintre care îi amintim pe Benjamin Guggenheim, soții Isidor și Ida Strauss sau cel mai bogat om al Americii de la vremea respectivă, John Jacob Astor IV, toți au contribuit la mitul vasului de nescufundat. Însăși dictonul acesta susținut de membrii echipajului că nici Dumnezeu nu ar putea scufunda vasul a dus la alimentarea mitului. Iar lecția pe care o învățăm este că, în fața naturii, omul este neputincios. În documentele anchetei și în numeroasele documentare ce au analizat evenimentele petrecute în noaptea de 14-15 aprilie 1912, putem observa că au fost o serie de factori și coincidențe, aparent minore, care au dus la tragedia finală. Clasele erau extrem de segregate, iar cei de la clasa a III-a au avut cele mai mici șanse de supraviețuire. Chiar dacă tehnologia de pe vas era de ultimă oră, iar normele de siguranță fuseseră testate dinainte, tot nu s-au instalat suficiente bărci de salvare și au fost ignorate anumite reglaje și finisări. Ușor, ușor, poveștile au început să iasă la iveală, iar o readucere în discuție a Titanicului a fost odată cu lansarea filmului A Night to Remember, regizat de către Roy Ward Baker în anul 1958. Trebuie să ținem cont și de faptul că până la descoperirea epavei de către Robert Ballard, în 1985, oamenii aveau impresia că totul este o poveste ficțională, o utopie, neavând ceva concret la care să se raporteze. Supraviețuitorii se stingeau din cauza vârstei, unii dintre ei refuzau să vorbească, prin urmare vasul de nescufundat, plin de bogății, era un izvor nesecat de povești și legende. De-a lungul istoriei, ni s-a demonstrat că poveștile fascinează oamenii, iar dacă acestea se mai termină și tragic, cu atât mai mult curiozitatea crește. Așadar, pelicula din 1997 nu a făcut decât să activeze și să dea forma unei povești care deja se dezvoltase, mai ales că începuseră să apară cărți, mărturii și chiar expediții. Laureat cu 11 premii Oscar și având și o poveste de dragoste în spate, cu doi actori tineri și cu atractivitate la public, nu este de mirare că Titanicul a început să fascineze din ce în ce mai mult, devenind unul dintre filmele clasice ale cinematografiei mondiale.

Cam aici reîncepe fenomenul cultural al filmului, mai ales că mulți au copilărit cu el, fiind unul dintre filmele clasice ce se reiau pe posturile de televiziune din întreaga lume, dar și cu relansări pe marele ecran. Deși tragedia a avut loc pe un alt continent, și România este legată oarecum de moștenirea culturală a Titanicului, chiar mai mult decât ne-am putea imagina. În primul rând, pe vasul Carpathia, cel ce a sosit primul în locul unde s-a scufundat Titanicul și a salvat numeroși oameni, se afla un fochist de origine română, născut la Brașov, pe numele său Rudolf Marosy. Conform celui mai complet site ce documentează poveștile supraviețuitorilor, Encyclopedia Titanica, Marosy s-ar fi stabilit după tragedie în America, murind acolo la 63 de ani. În volumul Românii și tragedia scufundării Titanicului se menționează că un marinar din Călărași ar fi fost pe Carpathia la momentul preluării pasagerilor de pe Titanic, însă această informație nu are o bază ce poate fi verificată. La fel se întâmplă și cu relatările unor cetățeni români aflați pe Titanic, unul dintre aceștia presupunându-se că ar fi fost dintr-un sat maramureșean, Oarța de Sus, însă din nou interviurile cu localnicii nu au o bază istorică, cel puțin raportate la arhivele oficiale. Există date oficiale referitoare la echipaj și pasageri, însă nu ar trebui să ne mire dacă la bordul său ar fi circulat și persoane clandestine, cel puțin pe la clasa a III-a. Pot să existe și confuzii din partea intervievaților, mai ales că mulți au o vârstă înaintată. O altă poveste ce s-a perindat prin mass-media ar fi fost cea a unor ajutori de fochiști, ce ar fi fost de origine transilvăneană, iar dintre ei doar un anume Jovaki Ferenc ar fi supraviețuit, conform declarației unei persoane din Gheorgheni intitulată Bencze Geza. Din nou, din cercetarea pe care am făcut-o în arhivele disponibile online, nu am găsit niciun astfel de nume, și nici măcar referințe cum că cineva ar fi provenit din zona respectivă, chiar și căutând după nume sau zona de proveniență ca fiind Imperiul Austro-Ungar.

Este adevărat că în urma unor anchete s-a descoperit că pe Titanic ar fi fost cu siguranță doi cetățeni de origine română. Când dăm căutare pe Encyclopedia Titanica cu numele țării, ne apare numele unui singur pasager supraviețuitor, în vârstă de 7 ani, pe numele său Meier Moor. Deși nu se știe locația exactă a nașterii, există cercetări care afirmă că s-ar fi născut în România, mai exact la Iași, făcând parte dintr-o familie de evrei. Copilul călătorea cu mama sa, Beilla Moor, ce inițial ar fi trebuit să se afle pe RMS Adriatic, însă pentru că echipajul era în grevă, biletele lor au fost schimbate cu tichete pe Titanic. Aceștia ar fi fost în barca de salvare numărul 14 și au supraviețuit amândoi naufragiului. Povestea este fascinantă, însă spațiul nu ne permite să o dezvoltăm, la fel cum sunt și poveștile tuturor celor de pe Titanic. Dar istoria oamenilor de origine română ce au contribuit la povestea transatlanticului nu se oprește aici. Chiar în anul scufundării, Mișu Roșescu, cunoscut ca Mimul Mișu (în engleză Mime Mișu), actor de pantomimă și regizor născut în Botoșani, realizează al doilea film de lungmetraj din lume despre Titanic, intitulat In Nacht Und Eis, cu o durată de 35 de minute. Prima peliculă realizată vreodată pe acest subiect s-a intitulat Saved From Titanic, în regia lui Étienne Arnaud, și a avut-o ca actriță principală pe Dorothy Gibson, o artistă cunoscută în respectiva vreme, care a supraviețuit naufragiului. Revenind la Mișu și filmul său, acesta se poate găsi extrem de ușor pe internet, în varianta integrală și remasterizată. Considerat pierdut până în anul 1998, acesta a fost descoperit în arhiva unui colecționar și redat astfel spațiului public. Conform volumului scris de către Stephen Bottomore, The Titanic and Silent Film, pelicula a întâmpinat dificultăți de producție datorită complexității, iar lansarea a trebuit să fie amânată, și nici nu s-a bucurat de un mare succes la public, deși echipa se aștepta ca filmul să fie pe placul oamenilor. Având în vedere condițiile și anul în care s-a filmat, povestea este extrem de bine pusă la punct și cu o mare acuratețe, dând spectatorilor senzația că a fost filmată chiar pe vas, deși pentru producție a trebuit să se utilizeze o machetă.

În anul 1900, la Craiova, se naște unul dintre cei mai prolifici regizori de la Hollywood, și anume Jean Negulesco, cel care o lansează pe Marilyn Monroe în anul 1953, cu pelicula How to Marry a Millionaire. Tot în acel an, regizează și Titanic, cu Clifton Webb, Barbara Stanwyck și Audrey Dalton în rolurile principale, peliculă ce va câștiga și un premiu Oscar pentru Cel mai bun Scenariu Original. Familia Sturges, în jurul căreia se desfășoară acțiunea peliculei, este ficțională, iar filmul s-a dovedit a avea destule inadvertențe istorice, fiind mai mult o relatare romanțată. Ce îl face special este felul în care este jucat, decorurile și efectele speciale care au fost ceva extraordinar pentru vremea respectivă, dar și povestea ce se axează din nou pe dramatismul familiilor. A Night to Remember, ce va apărea în 1958, este o peliculă mai degrabă istorică, ce se axează pe povestea vasului mai în detaliu, avantajul fiind că și supraviețuitorii au contribuit cu informații. Dacă ar fi să facem o comparație, producția lui Negulesco ar fi mai asemănătoare cu ceea ce a făcut James Cameron în 1997, ambii realizând de altfel producțiile sub egida Paramount Pictures. Din nou, să ținem cont de faptul că până în 1985, epava nu se descoperise, nu se preluase niciun fel de obiect de acolo, nu se studiase nimic, prin urmare producătorii se bazau doar pe relatări, de aici construindu-și scenariul. Avantajul pe care l-a avut James Cameron a fost acela că a văzut epava cu ochii săi, s-a implicat în expediții și a documentat lucrurile și din punct de vedere științific, nu doar istoric, regizorul continuându-și cercetările și după lansarea peliculei.

Ar mai fi multe de spus, însă deja ne-am întins destul de mult cu relatări, sper însă că aceste lucruri să vă deschidă curiozitatea, mai ales că unele pot părea noi pentru cititori. Am văzut deci cum și România a avut partea ei de contribuție la crearea acestui fenomen cultural, iar dacă am fi mers mai adânc în cercetare, cu siguranță am fi descoperit lucruri și mai fascinante. Cu ocazia aniversării de 25 de ani a filmului Titanic și a relansării acestuia în cinematografe, povestea adevărată a vasului va reveni din nou în atenție, pentru mai tinerele generații. Iar dacă v-a plăcut articolul, în aprilie, la comemorarea a 111 ani de la scufundare, vom reveni cu o documentare despre câteva obiecte care au fost descoperite pe epavă și poveștile lor. Va urma!