Revistă print și online

Lista scurtă a International Dublin Literary Award

Au fost anunțate cărțile nominalizate la International Dublin Literary Award (Premiul Literar Internațional Dublin), aflat la ediția cu numărul 29. Sponsorizat de consiliul municipal al orașului Dublin și fondat în 1996, acesta este cel mai substanțial premiu anual acordat unei lucrări de ficțiune publicată în limba engleză, valorând 100.000 de euro. În cazul în care cartea câștigătoare este tradusă dintr-o altă limbă, autorul primește 75.000 de euro, iar traducătorul 25.000 de euro. Caracterul unic al acestui premiu constă în faptul că nominalizările sunt făcute de bibliotecari și cititori din întreaga lume.

La ediția de anul acesta, au fost nominalizate șase cărți.

Iată cum sunt prezentate pe:

https://dublinliteraryaward.ie/

Haven de Emma Donoghue este un roman plasat în Irlanda secolului al VII-lea. Artt, preot și cărturar, însoțit de doi călugări, pleacă în căutarea unui loc izolat în care să întemeieze o mănăstire. Călăuziți de credința lor, cei trei ajung pe o insulă pustie, unde supraviețuirea capătă noi semnificații.

If I Survive You de Jonathan Escoffery este povestea unui cuplu, Topper și Sanya, care lasă în urmă orașul Kingston, în care violența face legea, și ajung în Miami, dar America anilor ’70 este departe de a fi un loc al tuturor posibilităților. Cei doi trăiesc la marginea societății și încearcă din răsputeri să-și clădească o nouă viață.

Old God’s Time de Sebastian Barry îl are în centru pe Tom Kettle, polițist pensionat, a cărui liniște este spulberată de doi foști colegi care îi cer ajutorul pentru a rezolva un caz vechi, profund tulburător.

Praiseworthy de Alexis Wright este un roman cu acțiunea plasată în Australia. Pe fondul schimbărilor climatice, întreg teritoriul este acoperit de ceață. Un vizionar alienat mintal crede că soluția crizei sunt măgarii, soția sa își găsește alinarea în dansul fluturilor, în vreme ce unul dintre fiii lor se sinucide.

Solenoid de Mircea Cărtărescu este o carte adânc ancorată în realitatea anilor ’70-’80 și conține însemnări ale vieții de zi cu zi, dar și explorări ale unor cronologii alternative. Povestea se bazează pe experiența de profesor de liceu a autorului.

The Sleeping Car Porter de Suzette Mayr relatează întâmplările din viața lui Baxter, afro-american. Este anul 1929, iar el călătorește cu trenul în care lucrează ca hamal. Atunci când trenul rămâne izolat din cauza unei defecțiuni, secretele pasagerilor încep să iasă la iveală, iar el este pus în fața unor situații neașteptate.   

Câștigătorul va fi anunțat în data de 23 mai.

 

Miruna VASILIȚĂ

Miruna Vasiliță (n. 1986) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, apoi a urmat cursurile Masteratului de Traduceri și Terminologii Specializate din cadrul aceleiași universități. Traducătoare și editoare. La finalul anului 2019 a debutat cu volumul de proză scurtă Femeia cu mască, apărut la Editura Eikon.