Revistă print și online

Claudiu SFIRSCHI-LĂUDAT: Parfumuri și înțelepți

În urmă cu câteva săptămâni m-a prins ploaia pe Calea Victoriei. Noroc că m-a ajuns din urmă Claudiu, ascuns într-o pelerină enormă, ca un clopot de mușama. Ce faci, Zenob, m-a întrebat el, iar ți-ai uitat umbrela? Cu toate că turna cu găleata și mă așteptam să mă lase sub pelerină, Claudiu a scos de undeva o armonică incredibil de mică, iar peste toată Calea Victoriei au început să plutească flori de răsură, albe, neatinse de ploaie. De roze e beată grădina, cânta el, Cu tot ce se află‐mprejur; E beat și cerescul azur Și zâzâie, beată, albina. Strada era pustie, albită de florile care nu mai conteneau să cadă din cer și-n scurtă vreme a apărut soarele. Vezi, Zenob, m-a dăscălit, Claudiu, pe un ton filozofic, când îți uiți umbrela, e bine să ai asupra ta o armonică.

1. Cu cine te plimbai vara trecută pe la tavernele din Peloponez? Niște prieteni comuni relatau despre o întâlnire spectaculoasă.

Probabil eram cu Hadrian. Când ies, îmi place să mă întâlnesc cu el, cel puțin în lumea rafinată a ideilor. Nu mă refer la împăratul Hadrian din istorie, ci la personajul lui Marguerite Yourcenar (Memoriile lui Hadrian). Îl consider cel mai profund personaj de ficțiune, pare să aibă în spate viețile tuturor oamenilor pe care i-a întâlnit. Îmi imaginez că are răspuns pentru orice. În momentele cruciale îl și visez. Prin urmare, precis eram cu el, nu atât cât să-i ascult cuvintele, ci pentru a mă plimba prin labirintul lui, un teritoriu vast, în care găsești orice-ți trece prin minte, iar când crezi că te-ai rătăcit, apare un servitor al zeului Rusor, care te ajută să ieși.

2. Se știe că-ți plac parfumurile, ți-ai construit și-un imperiu, de altfel - Osme. Ce sunt parfumurile pentru tine?

Îmi plac parfumurile Patriciei Nicolai, strănepoata lui Guerlain. Sunt esențe aflate într-un echilibru incredibil. În parfumurile ei se întâlnesc extremele lumii, dându-ți sentimentul că stăpânești totul. Mie, parfumul zilnic, căruia nu-i voi trăda numele, îmi dă siguranță, încredere. Dacă aș uita să mă dau cu el, ar fi ca și cum aș ieși dezbrăcat pe stradă. Dar parfumul înseamnă mai mult, mă interesează antropologic, iar formația de filozof mă duce inevitabil în zona scotocirilor ontologice. Într-un roman, apărut pe la începutul anilor 2000, - e vorba despre Musc de Percy Kemp, personajul, Monsieur Eme, folosește un parfum rar, care în contact cu pielea lui emană o ceață narcotică, exercitând în jur fascinație. Femeile îl adoră, timpul nu mai are importanță pentru el. Până în ziua în care parfumul se rebranduiește, firma schimbând puțin rețeta, lucru fatal, pentru că această schimbare, deși infimă, îl face să simtă apăsările bătrâneții. Mi se pare extrem de interesantă povestea, pentru că ceea ce lipsește din vechea rețetă este moscul natural, înlocuit cu cel sintetic. Între Monsieur Eme și esența Naturii se produce un hiatus, iar consecințele îi schimbă și lui situarea în univers. Un parfum e o legătură, până la urmă, exprimă o dispoziție spirituală, adunând aspirații, vise, plăceri. Dintre parfumurile cunoscute, Eau sauvage, de la Dior, mi se pare o capodoperă.

3. Cum a fost întâlnirea cu Mavrocordat?

Fanariotă. Într-o seară mi-a bătut în geam: Claudiu ești pregătit, m-a întrebat el. În momentul ăla habar n-aveam cine e, nici măcar după figură nu-l știam. De-abia când am primit propunerea să-i traduc cartea, am început să mă interesez și să-l caut, dar parcă intrase în pământ, nu mai dădea niciun semn. Abia după ce-am terminat de tradus Răgazurile lui Filotheos, splendida lui carte, m-a vizitat iarăși. Purta un anteriu cu motive florale, din care răzbăteau până la mine valuri de aromate de crini. A zâmbit și-a dispărut printre mobile, ca o umbră lungită pe zid. Nu l-am mai văzut de atunci.

ZENOB

Zenob face parte din grupul "Perucile verzi".

în același număr