A fost odată ca niciodată. A fost o femeie care avea un singur fiu. Într-o zi, mama i-a spus feciorului: Copile dragă, ce-ai zice dacă am tăia unul dintre boii noștri, am coace pâine și am chema la ospăț pe toată lumea din satul nostru? Vine primăvara.[1] Dumnezeu este mare și o să ne dea un alt bou. La iarnă o să fim noi oaspeți la unul și la altul dintre săteni.

Feciorul i-a răspuns: Eu nu am nimic de zis, dar dacă în primăvară Dumnezeu nu ne dă un alt bou în loc, să știi că o să te pun pe tine în jug la muncă.

Mama i-a răspuns: De acord...

Atunci au tăiat unul dintre cei doi boi pe care îi aveau și au făcut un mare ospăț la care au chemat toți oamenii din sat. Au mâncat toți cât au putut până s-au săturat, iar la plecare le-au spus: Să vă dea Dumnezeu mai mult!

Au trecut trei, patru zile. Vedeau că nu îi invită nimeni la masă. A venit și primăvara și Dumnezeu nu le-a trimis boul dorit. Într-un final, feciorul și-a luat mama și a pus-o în jug alături de celălalt bou.

Au trecut trei, patru zile și au văzut cum vin spre ei doi bărbați. Când s-au apropiat, unul dintre ei le-a spus așa: Măi băiete, ce faci aici? Cum ai pus sărmana femeie la jug în locul boului?

Feciorul i-a răspuns: Dar tu cine ești de mă întrebi pe mine ce fac și cum fac?

Bărbatul i-a spus: Eu sunt padișahul, iar acesta este vizirul meu. În turma mea de vite am un taur tare neascultător. Dă-i drumul femeii, mergi și ia taurul și pune-l în jug în locul ei.

Tânărul s-a bucurat și a plecat direct la văcarul padișahului căruia i-a cerut să-i dea acel taur, căci însuși padișahul a poruncit astfel.

Văcarul i-a spus atunci: Măi băiete, vezi-ți de treaba ta! Taurul acela nu e ce crezi tu. Te nenorocește.

Feciorul a continuat: Acum nu mai e treaba și grija ta. Arată-mi taurul cu pricina.

Văcarul i-a descris taurul și l-a trimis să-l caute. Feciorul a intrat în cireadă și l-a găsit, dar când a vrut să pună mâna pe el, taurul a și dat să-l împungă. Repede, feciorul l-a prins bine de coarne și l-a îngenunchiat. Apoi l-a luat și la pus la jug lângă celălalt bou.

În ziua următoare, padișahul iarăși a trecut pe acolo. A văzut cum tânărul a îmblânzit taurul și cum acesta trage acum cuminte la jug. Atunci padișahul i-a spus: Mâine vino la palat și-ți voi da o măsură[2] de grâu de sămânță.

A doua zi, când flăcăul a mers la palat cu samarul pe umăr, oștenii de pază nu l-au lăsat să intre. Tânărul nu s-a lăsat dus, iar cearta iscată astfel a ajuns la urechile padișahului, care l-a chemat înăuntru.

Padișahul avea o fată foarte frumoasă, dar tare leneșă. A înghesuit-o într-un sac și i-a dat sacul feciorului. Apoi l-a trimis la treburile lui. Feciorul a dus sacul acasă, iar când l-a desfăcut, a văzut că înăuntru este fata padișahului. Și-a chemat repede mama și i-a spus: Mamă, vino repede și uită-te! În loc de grâu, padișahul mi-a dat fata lui.

Apoi a lăsat fata acolo și a plecat la muncă. Spre seară, când s-a întors, a văzut că fata nu se mișcase din loc. Au trecut tot așa trei, patru zile. Fata era gata-gata să moară de foame. Nimeni nu-i dăduse nimic de mâncare. În ziua următoare, când s-a întors de la muncă, băiatul și-a întrebat mama: Mamă, cine are dreptul să mănânce pâine?

Mama i-a răspuns: Oricine muncește.

Feciorul a întrebat-o iarăși: Mamă, fata padișahului tot nu a muncit nimic?

Mama i-a răspuns: Ba da. A măturat în jurul ei.

Flăcăul a spus: Dă-i o bucată de pâine cât palma.

Fetei îi era atât de foame, că a apucat bucata și a mâncat-o numaidecât. În ziua următoare fata s-a ridicat și a măturat toată casa. Spre seară, când s-a întors feciorul de la câmp, și-a întrebat mama: Mamă, cine are dreptul să mănânce pâine?

Mama i-a răspuns: Oricine muncește.

Flăcăul iarăși a întrebat-o: Mamă, fata padișahului astăzi ce a muncit?

Mama i-a răspuns: A măturat toată casa.

Tânărul i-a spus atunci: Atunci spune-i să vină să mănânce.

Fata a venit și a mâncat pe săturate. De atunci înainte, a terminat cu lenea.

Într-o zi, flăcăul a plecat la câmp, iar fata stătea acasă și torcea lână când a auzit bătăi în poartă. A mers să deschidă. Erau padișahul și vizirul lui. Fata le-a spus: Tată, eu îl cunosc bine pe acest fecior. Nici o bucată de pâine goală n-o să vă dea să mâncați, dacă nu faceți nimic.

Padișahul a întrebat-o: Ce să facem?

Fata le-a pus în față fiecăruia câte un fuior de lână, s-o toarcă până vine feciorul.

Padișahul și vizirul s-au pus pe tors lâna până când a venit tânărul. A spus: Padișahule, să fie cu noroc pasul tău! Bine ai venit!

Padișahul a spus: Băiete dragă, am venit să-ți propun să te însori cu fata mea. Accepți?

Ce să vă mai bat la cap, feciorul s-a însurat cu fata padișahului. Șapte zile și șapte nopți a ținut nunta și petrecerea. Apoi padișahul și vizirul au plecat la palat și la treburile lor. Fata și băiatul, acum nevastă și soț, și-au început viața bună și dulce.

(Poveste culeasă de Samad Behranghi. Tradusă din limba persană de Mihai Cernătescu)

[1] Venirea primăverii este cea mai mare sărbătoare a iranienilor. Renașterea naturii și a vieții aduce, măcar parțial, terminarea lipsurilor și greutăților iernii.

[2] O măsură, cantitate care umple cele două buzunare ale samarului.