(Poveste dedicată lui Nea Ticu, acolo sus, în ceruri)

A fost o dată ca niciodată. În zilele acelea de demult erau doi oameni de-o vârstă, unul era hamal, iar celălalt era ghicitor. Ghicitorul era bogat și nu mai avea nevoie de nimic pe lume, în timp ce hamalul era sărac lipit pământului. Dar ghicitorul avea o nevastă urâtă și rea care își bătea și chinuia slugile din casă, în timp ce nevasta hamalului era și foarte frumoasă și bună la suflet.

Într-o zi în care nevasta hamalului plecase la baia publică să se spele, s-a hotărât și nevasta ghicitorului să meargă să facă baie. Acolo a văzut-o pe nevasta hamalului, iar frumusețea ei i-a înveninat inima; de invidie, le-a poruncit slugilor să o ia la bătaie și să o dea afară din baia publică. Nevasta hamalului tare s-a supărat și cum i-a venit bărbatul acasă, pe seară, fără să-i spună ce s-a întâmplat la baia publică, i-a spus așa: Bărbate, te rog ceva foarte mult.

Hamalul i-a răspuns: Spune.

Nevasta a continuat: De mâine renunți la meseria de hamal și te apuci de altceva.

Bărbatul la orice se aștepta, numai la asta nu. I-a răspuns: Dragă nevastă, asta e meseria mea, asta știu să fac. De câțiva ani buni numai asta fac, ce vrei să fac acum?

Nevasta a continuat: Ți-am găsit eu o meserie pe care să o faci!

Bărbatul a și întrebat-o: Ce meserie?

Femeia i-a răspuns: Tu trebuie să mergi și să ghicești oamenilor.

Mirat, soțul i-a răspuns: Nu se poate una ca asta. Eu nu știu nici să scriu și nici să citesc. Ghicitul nu e treabă ușoară, trebuie să faci școală, să știi științele și vorbele alese; toate astea mie îmi lipsesc. Nu pot să fac una ca asta.

Foarte enervată, nevasta i-a spus așa: Ori accepți ce-ți spun, ori chiar acum mergem la cadiu[1] și nu mai sunt nevasta ta.

Bărbatul i-a spus femeii: Femeie, coboară de pe măgarul diavolului[2] că mă faci de rușine. Hai să zicem că aș vrea să fiu ghicitor. Pentru asta am nevoie de cărți, de bobi, de oase vrăjite. De unde să le iau pe astea toate? Nici nu mai spun că ar trebui și să știu ce să fac cu ele.

Femeia nu s-a lăsat: Orice vrei și de orice ai nevoie îți fac eu rost; tu numai lucrează cu nădejde în Dumnezeu. Dacă nu, hai să mergem la cadiu.

Fără scăpare, bărbatul a acceptat tot ce spusese nevasta. Ea a mers și i-a adus cărți de ghicit și bobi și oase vrăjite. În dimineața următoare l-a îmbrăcat cu o pelerină largă, cum erau îmbrăcați ghicitorii, i-a pus în mână o legătură de mătănii și l-a împins pe poartă afară, în stradă. În loc de ranița cu care știa să-și câștige pâinea, bărbatul avea acum pe umeri o pelerină străină, de ghicitor. Tremura de frică și și-a spus în sinea lui: Doamne, numai în tine mi-e nădejdea.

A mers câțiva pași mai departe, până la capătul uliței și s-a oprit. De rușine, avea capul plecat cu bărbia sprijinită pe piept; sacul cu uneltele de ghicitor îl pusese în fața lui, iar mărgelele mătăniilor le răsucea în mâini; printre buze murmura ceva numai de el știut. Chiar atunci a trecut pe acolo un bărbat care-și căuta catârul pierdut cu tot cu desagi. L-a văzut pe ghicitor, a venit la el, i-a dat binețe și i-a spus: Ghicitor înțelept, mi-am pierdut catârul și oricât l-am căutat, n-am dat de el. Dacă-mi spui unde este și-l voi găsi acolo, am să te răsplătesc generos.

Ghicitorului îi venea să intre în pământ de rușine. I-a răspuns omului, luându-se mai degrabă pe el însuși în râs decât pe străin: Mergi până la prăvălia erboristului și cumperi un pumn de leacuri bune pentru poftă de muncă. Le înghiți chiar acolo, iar apoi pornești degrabă pe cutare uliță și vei vedea șapte case părăsite în drumul tău. O să te treacă și atunci să intri în cea de-a șaptea casă părăsită, să te învârți de trei ori în jurul tău și să-ți faci nevoia chiar acolo. O să-ți găsești și catârul, cu desagi cu tot!

Omul acela i-a spus «La revedere!» și a pornit numaidecât; a împlinit întocmai toate câte îi spusese ghicitorul și a ajuns la casa părăsită. S-a rotit în jurul lui de trei ori, și-a făcut nevoia și s-a așezat. Abia atunci și-a văzut catârul într-un colț, cu samarul alunecat, gata să-i cadă din spinare. Tare mult s-a bucurat și și-a spus: Tare priceput e ghicitorul ăsta! Și-a luat catârul și a plecat spre locul unde îl lăsase pe ghicitor.

De partea cealaltă, ghicitorul se gândea că l-a trimis bine, după năut negru[3] și a scăpat de el. N-o să-l mai vadă curând! Când l-a văzut venind în fugă spre el, și-a spus: A venit iute înapoi să mă tragă la răspundere pentru minciunile spuse.

Îi venea să intre în pământ, ca apa, de rușine. Și-a ridicat capul plecat în piept numai când l-a auzit pe străin strigându-i bucuros: Bravo ție, ghicitor înțelept! Am mers după vorbele tale și am găsit catârul. Cu tot cu desagii lui. Cum de-ai știut?

Ghicitorul i-a răspuns: Uite așa! Dacă n-aș fi știut, n-aș fi spus!

A luat bani frumoși de la străin și a plecat acasă. Nevasta l-a întrebat numaidecât ce treabă a făcut, iar el i-a povestit toată întâmplarea cu măgarul pierdut. Dar tot era supărat pentru înșelătoria făcută. I-a spus așa nevestei: Astăzi a mers minciuna, dar mâine ce o să fac?

Nevasta i-a răspuns: O să te descurci și mâine. Dumnezeu e mare, ai încredere în el.

În ziua următoare a mers iarăși în același loc. Întâmplarea a făcut ca în acea zi, dintr-un colier al prințesei, să se piardă o piatră prețioasă atât de scumpă că nici preț nu avea. Se bănuia că una dintre slugi furase piatra, dar nu se putea dovedi. Slugile erau multe, iar piatra prețioasă nu se găsea. În toate felurile încercaseră să găsească piatra. Fusese chemat chiar și ghicitorul acela a cărui nevastă pusese slugile să o bată și să o alunge din baia publică pe nevasta proaspătului ghicitor. Degeaba. Nici alți ghicitori nu reușiseră mai mult decât el.

Întâmplarea a ajuns și la urechile omului care își găsise catârul pierdut după vorbele ghicitorului. A spus în gura mare oricui avea timp să-l asculte: Eu cunosc pe cineva, un ghicitor priceput, care dacă merge la palatul prințesei o să găsească piatra prețioasă.

Din om în om, vorbele lui au ajuns la urechile padișahului,[4]care a poruncit să fie chemat acel om și i-a spus așa: Ai spus că tu cunoști un om care poate găsi piatra.

Bărbatul i-a răspuns: Sănătos să fii stăpâne al credincioșilor! Da, cunosc.

Du-te și adu-l aici chiar acum, i-a poruncit padișahul, iar omul a pornit degrabă.

A venit la ghicitorul nostru și i-a spus: Fata padișahului are o mare problemă, iar tu poți să o rezolvi.

Ghicitorul i-a răspuns: Ce problemă?

Bărbatul i-a povestit pierderea pietrei prețioase și porunca padișahului. Ghicitorul i-a spus: În cazul acesta, eu nu pot face nimic.

Dar străinul nu s-a dat bătut și a continuat: Eu i-am promis padișahului că tu vei găsi piatra. Dacă nu mergem la el, o să poruncească să ne taie capetele la amândoi.

Oricât a insistat ghicitorul, străinul nu a renunțat. Mai mult l-a împins de la spate decât a mers pe picioarele lui și astfel, împreună, au ajuns la palatul prințesei. Chiar atunci strânseseră toate slugile în curtea palatului, iar sluga care furase piatra prețioasă stătea chiar ultima din rând.

Ghicitorul regreta amarnic toată povestea cu schimbarea meseriei; stătea cu capul plecat și aștepta pedeapsa regelui pentru minciunile spuse. Dintr-o dată a simțit că se sufocă, și-a ridicat capul și a strănutat puternic, întâmplător chiar către ultima slugă din rând. Sluga a crezut că în vreun fel neștiut ghicitorul i-a descoperit înșelătoria și a început să tremure la gândul pedepsei regale. Și-a spus: Ghicitorul ăsta m-a descoperit cumva.

Atunci ghicitorului i-a venit o idee, și-a ridicat capul și a spus: Faceți loc să pot să-mi fac vrăjile și să ghicesc din cărțile vechi.

Ghicitorul se gândea să facă să rămână singur cumva și să se strecoare nevăzut, să scape cu viață. Sluga vinovată, când a văzut că ghicitorul a rămas singur, s-a apropiat de el și i-a șoptit: Ghicitorule înțelept, cum ai priceput tu că eu am luat piatra, de cum ai venit ai și arătat cu capul spre mine?

Ghicitorul i-a răspuns: Dacă n-aș fi știut, n-aș mai fi bătut drumul până aici. Ia spune, ce-ai făcut cu piatra?

Sluga i-a răspuns: Așa! N-am făcut nimic cu piatra, am ascuns-o.

Atunci ghicitorul i-a spus: Ascultă și dacă faci întocmai ce-ți spun, scapi cu capul pe umeri. Dă fuga și pune piatra într-un cocoloș de pâine și aruncă-l gâscanului acela mare să-l înghită. Bagă de seamă să nu înghită alt gâscan cocoloșul. Eu o să ies în față și o să spun că gâscanul acela a înghițit piatra și treci nevinovat.

Sluga a făcut întocmai, iar ghicitorul a ieșit în fața regelui și curtenilor și le-a spus că acel gâscan înghițise piatra prețioasă. Numaidecât au pus mâna pe gâscan, i-au tăiat gâtul, iar din burta lui au scos piatra cu pricina. L-au răsplătit din belșug pe ghicitor. A ajuns la mare cinste în fața padișahului care îl ținea aproape, ba chiar uneori îl lua cu el la vânătoare.

Într-o asemenea zi, padișahul a pornit cu întreg alaiul curții regale la vânătoare. Regele călărea în frunte pe un cal scump și toți ceilalți se înșirau în urma lui. Cum călărea regele, o lăcustă i-a zburat chiar prin fața ochilor trecând dintr-o parte în cealaltă a drumului; apoi încă o dată înapoi. A treia oară padișahul a întins fulgerător mâna și a prins lăcusta în pumn. S-a întors, l-a strigat pe ghicitor să se apropie și l-a întrebat: Ia spune ghicitorule, ce țin eu în pumn?

Ghicitorul privea și el ca și ceilalți, lung, spre pumnul padișahului. A simțit un gol în stomac. Nu știa ce să răspundă. Și-a spus cu obidă, cu glas șoptit, mai mult lui decât celorlalți: Ei lăcustă mică, sari tu o dată, sari de două ori, dar a treia oară tot cazi prinsă.[5]

Padișahul l-a auzit și a strigat în fața tuturor: Nemaipomenit! Bravo ghicitor iscusit! Cum ai priceput că am o lăcustă în pumn?

Ghicitorul i-a răspuns: Da, stăpâne al credincioșilor. Dacă n-aș fi știut, n-aș fi zis. Cu îngăduința lui Dumnezeu, știu eu chiar mai multe decât atât!

A crescut și mai mult în ochii regelui. Credea acum cu tărie în priceperea ghicitorului.

Alaiul a mers până a ajuns la o fântână, iar padișahul a poruncit să descalece acolo să se odihnească. Ghicitorul s-a așezat și el, mai la o parte. A căzut pe gânduri, regretând minciunile spuse. Își amintea de tinerețe, de copilăria lui, atunci când se juca în casa părintească și dădea din mâini scuturând leagănul. Fără să-și dea seama de ceilalți, a început să dea din mâini cum împingea leagănul în copilărie. Padișahul l-a văzut și l-a întrebat: Ghicitor iscusit, ce faci acolo?

I-a răspuns: Stăpân al credincioșilor să fii sănătos. Acum ghicesc și văd în globul de cristal că la șapte pași spre Mecca[6] de la această fântână, dacă pășești, stai pe șapte comori bogate. Dacă săpăm acolo, dezgropăm comorile și șapte generații după noi vor trăi din bogăția lor.

La porunca padișahului au săpat acolo și au dezgropat șapte comori bogate. Cel mai mirat era chiar ghicitorul care vedea că minciunile lui se transformă în realitate una după alta. Padișahul l-a acoperit cu aur și pietre prețioase, iar multe altele le-a împărțit altora din suita lui. Apoi s-a întors spre ghicitor și l-a întrebat: Nu mai am niciun dubiu cu privire la iscusința ta. Tu vezi și trecutul și viitorul. Te mai întreb un lucru și anume câți ani mai am de trăit?

Ghicitorul s-a gândit puțin și i-a răspuns: Stăpân al credincioșilor să fii sănătos și să știi că vei muri la patruzeci de zile după moartea mea.

De la auzul acestor vorbe și până la moartea lui, padișahul a avut grijă de ghicitor ca de lumina ochilor lui și nu a lăsat pe nimeni să-i facă nici cel mai mic rău.

Poveste spusă în ianuarie 1970 de Mahmud Bachar, țesător de covoare în vârstă de douăzeci de ani, din satul Aran din regiunea Cașan. Culeasă de Seyed Abolghasem Anjavi Shirazi. Tradusă din limba persană de Mihai Cernătescu.

[1] Cadiul era judecătorul medieval al musulmanilor.

[2] A urca pe măgarul diavolului, expresie în limba persană. A insista în mod absurd pentru o intenție greșită.

[3] A trimite după năut negru, expresie în limba persană. A trimite pe cineva după ceva imposibil de găsit.

[4] Cuvintele șah, padișah, rege, monarh și sultan sunt echivalente în cultura persană.

[5] Proverb folosit frecvent printre persani din vechime și până astăzi. Echivalează cu proverbul românesc «Ulciorul nu merge de multe ori la apă».

[6] Oraș în Arabia Saudită, unde a trăit profetul Mohammad, fondatorul religiei islamice.