Daniel Cătălin Năstase s-a născut la Chișinău, în 1999. În prezent, este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere a Universității din București. Recent a obținut Marele Premiu (secțiunea studenți de la facultăți cu profil filologic) la Concursul de poezie 408, organizat de Asociația Studenților de la Litere (ASLUB).

cel mai frumos oraș din lume

când eram mic

mama mi-a lipit o hartă imensă pe perete

și mi-a zis daniel acum vei vedea lumea mai mare

eu vedeam doar cel mai frumos oraș din lume

la parterul hrușciovcii în care stăteam locuia Leoșa cu maică-sa

sub scări

se credeau vrăjitori

vara când jucam fotbal prăfuiți pe glezne și cu tricourile lipite de noi

cu o minge ieftină din silicon

Leoșa venea și ne cerea câte-o pasă

apoi lovea mingea cât putea de tare

și ajungea sus-sus-sus sfera devenea punct

apoi se izbea de pietrișul stadionului

de parcă era hiroshima sau – știu și eu – cernobîl în jurul nostru

cernobîl în cel mai frumos oraș din lume

uneori Leoșa ne speria

alteori ne înjura

după ce ajungea lucid

avea ochi vinovați de cățeluș

ca ochii puilor pe care mama lui Leoșa îi îngropa în zăpadă

ca nu cumva să crească și să apară o haită de câini

în cel mai frumos oraș din lume

iarna avea muci și zăpadă în barbă

atunci ne era greață de Leoșa și nu ne jucam cu el

câteodată se îmbăta (dar nu îndeajuns de tare ca să ne înjure sau să adoarmă pe vreo bancă

din cel mai frumos oraș din lume)

și ne povestea despre cum a jucat poker cu dostoievski despre cum l-a cules din gară pe tolstoi și l-a îngropat în câmp despre cum a făcut cunoștință cu țarul nicolae despre cum a jucat șah cu lenin despre cum a omorât familia țarului nicolae despre cum a ieșit la bere cu woland și beghemot despre cum a omorât naziști în ww2 despre cum a fost cel mai bun prieten al lui stalin despre cum n-a acceptat să-l asasineze despre cum a fost dat afară din partid despre cum a ajuns în moldavia în surghiun ca pușkin despre cum rușii ne vor salva de separatiștii români despre cum ar vrea s-o omoare pe mă-sa cu perna dar o iubește prea tare despre cum ar vrea să trăiască cel puțin o mie de ani

toamna făceam munți din frunze și plonjam în ei

Leoșa a zis că ne-arată el o schemă și a sărit de la etajul trei

etajul cu seringi prezervative și linguri topite

eu n-am văzut faruri vitrine fotografii 

în cel mai frumos oraș din lume

iar primăvara Leoșa aștepta ploile de vară

între ușile blocului cu o pungă de plastic în mână

ne amuzam copios

vorba ușilor - all the children are insane

în cel mai frumos oraș din lume

sigur – brutalismul chișinăului e chiar mișto

sigur – le place occidentalilor

bineînțeles – e gri și e trist și e nostalgic și e melancolic

sigur – e foarte frumos

sigur – are șarmul ăla postsovietic

cum să nu fie privit prin spectru tarkovskian

și – în general – chișinău e planeta solaris

Leoșa n-a trăit o mie de ani

s-a întins pe-o bancă și a dormit acolo vreo cinci zile

ce mi-aș dori

o lume

în care t. s. eliot ar fi ascultat goodbye blue sky

și abia apoi ar fi scris the waste land

în care să am șansa să aud vocea egală înghețată

a lui alan rickman recitând prufrock

în care să mă plimb cu budila-express

și să stau la senzații cu ilustratorul

aș dori să-l sumonez, ca într-un joc video,

pe il miglior fabbro în sufragerie

să-l cert și să-l scuip și să-l bat cu pumnii și cu picioarele pentru radio roma

apoi să cad în genunchi și să-i mulțumesc pentru restul

aș mai vrea să se inventeze o realitate virtuală

în care să discut în pace și liniște cu ulise sonia marmeladova didona mia wallace să-l consolez pe henry și să plâng cu el sau să beau cu leopold bloom și să înțeleg infanta într-o numerotare indecisă pân’ la trei

să merg cu valeria într-o pădure mlăștinoasă

unde ne-am ascunde într-o scorbură și am trăi și am muri

și ne-am despărți de alte mii de ori

mi-ar plăcea să crească în jurul nostru câte

o salvie

o levănțică

o iasomie

un trandafir

mi-aș dori o lume în care să nu mai imit

una în care aș putea

nestingherit

să vorbesc cu cuvintele mele

și – nu în ultimul rând – mi-aș dori

ca negrii care lucrează pe plantațiile din coasta de fildeș

să mănânce ciocolata pe care-o produc

nu așa cum am văzut eu pe youtube

în rest, asta-i the best of all possible worlds

în care

so far, I’m a nobody

It could last for some time

In the present stage of my life,

I’m still taking, not giving

I’m still acquiring values

I want freedom in the broad sense…

o seamă de personaje secundare

sunt cei care își doresc o formă sau alta de libertate 

dar și cei care nu caută decât să-și lege existența de ceva

mergând orbiți mai departe, spre seara întinsă pe cer

ca un pacient cloroformizat pe un pat de spital,

fără să bage de seamă că în persană (sau nu mai știu în ce limbă ciudată)

există un cuvânt pentru senzația pe care o ai 

atunci când privești lumina prin crengile copacilor - vara

taximetriștii și copiii zugravii și activiștii inginerii și văduvele 

conductorii și șoferii de cursă lungă poeții și prozatorii

stănescienii și ivănescienii marxiștii și ortodocșii

alături de postumaniști conservatori și conspiraționiști

parcă toți ar vrea, într-un final, să-și îmbrace pantalonii albi, rulați

și să se plimbe pe-o plajă de prin suburbiile orașului

simțindu-se importanți

nu! nu sunt un inventator și nici n-am intenționat să fiu

sunt doar un imitator, suficient de ok

să mimez un oarecare progres