OPTm
nr. 93/6

Cărți băgate în seamă

Pentru numărul de azi mi-au atras atenția niște cărți pe care le aduc cu tot dragul în atenția voastră, întrucât acestea au drept reper amintirea, întoarcerea în trecut, regândirea vieții. În orice moment critic nu facem decât să ne reamintim; de sărbători ne simțim copiii de altădată; mereu avem tendința de a repeta istoria unor pățanii, glume spuse de rudele noastre. Ce deliciu e să aduci trecutul în prezent ca să poți cumva să grefezi un viitor, conectând aceste axe cronologice într-un prezent continuu savurat ca o madlenă... 

Reeditat în luna iunie de către Editura Le Livre de Poche, romanul lui Bernard Prou, L'ultime mystère de Paris, ne conduce printr-un Paris fascinant în care Léonard Courtillac merge pe urmele prieteniei din anii ’60 dintre tatăl său, trei elevi și pedagogul unui liceu, având la bază căutarea unei relicve și a unor documente de la începutul erei. Prietenia aceasta a început în Alger și s-a statornicit la Paris, unde aceștia au înființat un cerc de cercetări ale căror roade au fost depuse într-o criptă, sub cimitirul din Montparanasse. Iar asasinarea lui Michel Garousset, mentorul protagonistului, ridică acele semne de întrebare care întrețin conflictul romanului. 


Editura Fayard a publicat în luna martie Le tourbillon de la vie de Aurélie Valognes. Acest volum are drept nucleu încercarea unui bunic de a recupera și reface relația cu nepotul său, pe timpul unei veri. Cu acest prilej, bătrânul se întoarce în timp, iar nepotul îi vorbește despre idealurile și visele sale. Adeseori comică și sentimentală, povestea capătă accente grave, pentru că bunicul ascunde ceva. 


Și-o carte pentru cititorii boemi: Pictura abandonată. Pablo Picasso este părăsit de Françoise Gilot. Descompus, se retrage în orașlul Perpignan, în sudul Franței, în compania câtorva prieteni. Aici, își amintește de Paul Eluard și de Henri Matisse; se vorbește despre Stalin și despre partidul comunist. O întâlnește pe tânăra Jacqueline. Scriitorul Jean Cocteau e unul dintre puținii săi vizitatori. Dar forța romanului Le peintre abandonné stă în portretul pictorului trasat de către Dominique Fernandez și în faptul de a imortaliza povestea unui tablou care se găsește la Paris. 

Publicat inițial în 2019 și reeditat anul acesta de Livre de Poche, volumul a fost salutat de Le Figaro littéraire și de Ouest France, care au sesizat subtilitățile cărții.

Eva Bettan este o jurnalistă din Franța care se ocupă din anul 2008 de organizarea premiului Livre Inter. Prin urmare cartea ei a beneficitat de promovare maximă. Nu știu dacă aș citi-o, o pun aici mai mult ca să ne dăm seama cam ce se publică prin Franța. 

În luna mai a fost publicată prima ei carte, Le goût de nos mères (Gustul mamelor noastre) care a avut ca punct de plecare încercarea de a sistematiza și aduna toate rețetele pe care le știa mama ei. În Introducerea volumului, autoarea ne dezvăluie unul dintre scopurile acestei cărți, anume evocarea figurii materne prin intermediul mâncării gătite, ceea ce presupune existența unor tradiții familiale. Mai mult, ea a inclus aici și mărturiile altor persoane, apropiați și personalități pe care le-a cunoscut în calitate de jurnalist cultural.


Încheiem lista de azi cu Geneviève de Gaulle les yeux ouverts (Geneviève de Gaulle, cu ochii deschiși), un volum de memorii, cu ample referințe istorice, autoarea aleunecând de multe ori într-un stil romanesc.  Nepoată de frate a generalului Charles de Gaulle, Geneviève de Gaulle-Anthonioz intră în Rezistența Franceză la optsprezece ani, după ce pune mâna pe un stindard german, iar la douăzeci de ani este deportată în lagărul de concentrare pentru femei de la Ravensbrück. În urma acestei experiențe, își va dedica întreaga viață ajutorării celor aflați în nevoi. Le Livre de poche a republicat această carte anul acesta. 

 

Diana DRAGOMAN

Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Oradea, specializarea română-franceză, Diana studiază în prezent Literatura română - Relevanțe europene, program de masterat al aceleiași facultăți. Îi place să cunoască poveștile pe care cărțile i le pot spune și crede că literatura ne ajută să înțelegem mai bine ițele istoriei.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Andreea APOSTU are un discurs matur, reflexiv, cu un potențial imaginativ fulgurant, suprarealist pe alocuri.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Cristina BOGDAN

 

CĂRȚI

Recomandată de

Ovidiu ȘERBAN

 

 

 

Eveniment la Muzeul Literaturii: TREISPREZECE

 

Școala Ardeleană

 

Anglia, anii 40, servicii secrete

ART

 

Nemira

 

 

Anticariat. Sala Dalles

 

Humanitas

LITERA

VREMEA

 

Copyright © optmotive.ro