Prolog

Plâng în cer și plâng la vale

Mintea mea îmi stă în cale

De lacrimi filosofale.

Lacrimi reci, lacrimi fierbinți,

Cine vrea lacrimi de sfinți

Să înjure printre dinți.

Lacrima 1.

Ne place să suferim.

Avem impresia că

Dacă piatra se prăvale

O să vină peste noi.

Dacă te ferești

Vei scăpa.

Dacă îi amortizezi căderea

Tot mai ai o șansă.

Nu-ți mai face singur greu

Și apoi filosofa.

Lacrima 2.

Lacrimi contemporane.

Ne place să umblăm în cristale svarowski

În pantofi cu toc de 20 de centimetri

La costum și la cravată

Cu lanțuri de aur

Ca ăia care cântă hiphop

Un kitsch, dar ăsta-i stilul

Lor de altfel

Să muncim până-n noapte pentru patron

Pardon, boier

Mă bâlbâi, cuvintele sunt prea apropiate

Ca să nu-ți dai seama de cine ești condus.

Uiți să vezi măcar lumina soarelui

Lumina aia amărâtă

Din cauza căreia îți pui ochelari de soare

De fițe

De la Calvin Klein

Dacă vând ochelari, nu știu,

Nu le fac reclamă.

Dă-ți ochelarii jos

Și vezi cât de frumoasă e

Lumina aia pe care ai pierdut-o

Stând închis ca un șobolan,

Muncind pentru minimum pe economie

Că altceva mai bun nu găsești.

Lacrima 3.

Ea: Te caut în gând, în zi și în noapte;

Acum tu îmi ești prea departe

Te vreau, te iubesc, te gândesc

Dar numai pe tine te doresc.

El: Ce mi-i lumea asta și fără ea

Oricum știu că vrea altceva

Nu vrea amor, nici gânduri, nici fapte,

Ea vrea doar să stea-n plăceri și nestemate.

Ea: Dacă mama m-a făcut feministă

Îți voi spune că voi, bărbații,

N-aveți pic de simț și vă credeți

Puterea și îndreptățirea lumii.

Toți ați vrea femei

Cu batic,

Cu fuste,

Eventual cadâne, în haremuri,

Zeci sau sute,

Supuse,

Docile,

Infante poate,

Gata oricând de sacrificiu

Fără a primi nimic în schimb.

Lacrima 4.

Aș vrea să mă rog, să cred, să văd,

Dar mă limitează mintea,

Viața asta mizeră de cârtiță

Care are impresia că e modernă,

O cârtiță modernă, da, asta sunt,

Dar stă de fapt numai în pământ.

Am o problemă cu Dumnezeu, divinitatea,

Cum vreți să-i spuneți,

O fac pe Toma necredinciosul,

Am prea multă știință în mine

Ca să mai caut vreun dumnezeu.

Eu însumi sunt omul-Dumnezeu.

P.S. Mulțumesc Nietszche!

Epilog.

Numai contemporan să nu fii.

Plângi, dar nu știi că plângi.

Te frămânți

Și pentru ce?

Pentru o bucată de pâine

Pe care i-o aruncă și câinelui la ușă?

Carpe diem!