Diminețile mele

au ferestre deschise

spre lume.

albastrul cerului,

dealurile,

păsările

și un câine fluturând din codiță.

respir adânc,

închid ochii,

chem iubirea la o poveste,

dansez

și privesc prin ferestrele

care se deschid,

spre suflet,

în zbor de păsări măiestre.

Culmea fericirii

Fata, ajunsă pe culme,

bea apă plată cu lămâie,

stă cu spatele drept

și privește natura

în ochi

ca într-o oglindă;

lumea-i pare o minge

cu care se joacă,

aleargă să o prindă,

nu uită niciodată

de vremea când alerga

prin spinii haini,

în soare râde un copac

strașnic ancorat în rădăcini.