Robert Vladu, proaspăt absolvent al Facultății de Litere, secția Actorie, a Universității din Craiova, crede în muzica clasică, teatru, dans, pictură, artă, spiritualitate, poezie, în chitară. Este colaborator al Teatrului Național „Marin Sorescu” și al Operei Române din Craiova. Poezia și-o face din credință, o credință demnă de alte vremuri, în care timpul și omul nu se sugrumau. Iau poezia lui ca pe o declarație de dragoste pentru cele ce sunt, dar nu se spun.
Xenia Negrea
Te-am văzut trecând pe lângă
Te-am văzut trecând pe lângă
Și mi-am zis: „A cui ești tu?”
………………………………………..
Și-mi păreai din stele ruptă,
Nopți ce-n taină te doresc.
Te-am văzut așa pierdută,
Mi-aș dori să te găsesc.
Ochi și buze să nu-mi dai,
Nesătul sunt de-astă hrană.
Mâine iar de nu-mi apari,
Rabdă inimă, tu, rabdă!
Nu mai văd acum din tine
Tu, minune mult prea scurtă...
Nici măcar un fir nu-mi vine,
Să-ți mai știu dulceața multă.
De-aș visa o viață întreagă
Pe tine iar cum te duci,
N-aș putea acum, vreodată
Să mai știu ce-a fost atunci!
Mi-ai lăsat tu doru-n vene
Ce din ani și ani mă sapă,
Să mă-ntreb ceasuri și zile:
„Te voi mai vedea vreodată ?”
Împreună
Tot ce e în lume lege și în limite se naște,
Printre nume și voci rele, viața noastră nu ne-o paște.
Eu născut să-ți fiu o casă și tu veșnic călătoare,
Ce n-aș da să fac mai mică lumea asta atât de mare ...
Dar nu-ți sunt sortit se pare, când spre alte năzuiești,
Din necazuri și minuni tot prin mine tu trăiești.
Nu ne-arată vârsta noastră sau locul în care stăm,
Numele-mi se aude gol, când nu-l spun și pe al tău.
Azi mulți au timpul cu totul, și noi iată că n-avem,
Pe alții strângem în brațe, și pe noi nu ne mai vrem!
Spațiu e cât să colinzi tot nimicul ce există,
Ochii mei doar te visează, râzi cu mulți și tu-mi ești tristă...
Să iubești de mii de ori, să nu știi cum te mai cheamă,
Să ne dăm pe noi iar nouă, nimeni, iată, nu ne-ndeamnă!
Să nu plângi tu dorul nostru, chiar departe să mi-l strigi,
Căci îmi ești cu mult aproape, decât alții ce-s aici!
Doamna din tablou
Mă privești tânără doamnă,
Ochi-ți curg și varsă miruri,
Cu un păr ce se încheagă
Și pe frunte-ți cade șiruri.
Dezgolit îți lași un spate,
Rochia ți se termină.
Până-n brâul tău și-n coaste,
Dulcea piele ți-e senină.
Un parfum ce ploaie-mi udă
Mă tot cheamă dintre rame ,
Doamna mea din pânză scumpă,
Mă zărești cu al tău spate?
Zici că nu cunoști pe nimeni,
Ori aștepți pe cineva ,
De la umerii tăi rumeni
Nu e chip să știu ceva.
Cum de chipul mi-l ascunde?
Îi șoptesc vise și patimi,
De-i fecioară și m-aude,
Să mă învețe niște datini.
Tot sfioasă mă refuză
Și întoarsă mă păzește,
Deși cred că este surdă,
Doar în vise mă petrece.
Ți-am păstrat un loc să vii
Și în stânga mea te culcă,
Mă ignori, un spate-mi dai
Doar în dreapta mi se uită!
Te-nfășor, nu ai tu grijă,
Dacă asta ți-e nevoia,
Schimbă lenjeria veche,
Să-ți fiu eu învelitura.
Poate capul de-ți întorci,
Să-ți răpesc un ochi de stea,
Eu te las mereu să dormi
Singură în catifea …
Robert VLADU
Viku ZENESCU scrie și, aș putea spune, „dansează" ceea ce scrie. Creativ lingvistic, imaginativ în curgerea, uneori epică, a ideilor, alăturând stări fruste și sofisticării, scrie poeme capabile să deschidă ușile închise ale imaginarului:
Dar de atâtea ori m-am înhăitat invers
Întors pe dos de femei N-ai tu haine patroane
Mă întorc cu fața la cearșaf
De acolo văd perfect cerul
Groapa ca pe ceva care mângâie ca o mamă
Doina RUȘTI
Despre arta reprezentației dinainte gândite și despre improvizație
de Andrea PERRUCCI
Recomandată de Ion CARAMITRU
Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur, la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații.
Evenimente care merită, recomandate de Adriana IRIMESCU
Toni Morrison este prima scriitoare afro-americană laureată cu Nobel. Romanul Prea iubită, apărut anul acesta la ART, este povestea unei sclave fugare și-a unei case bântuite.
„Preaiubita este o carte densă, dramatică, și nu melodramatică, particulară și în același timp universală, șocantă, totuși liniștitoare. O carte nouă, dar în același timp foarte apropiată de romanul tradițional, capabilă să influențeze sau să schimbe percepția cititorului despre lume." The Guardian
BookLand renovează școli din mediul rural
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR
Copyright © optmotive.ro