Antonis GHEORGHIOU se prezintă

Născut în Limassol, a studiat Dreptul la Moscova și are studii postuniversitare în teatru. A publicat: Πανσέληνος παρά μία (Poezie), Atena, 2006, Γλυκιά BloodyLife (Povești scurte), Atena, 2006, Premiul Național, Ένα αλπούμ ιστορίες (Un album de povești), Atena 2014, Premiu Național pentru Proză, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2016. Σαν πεταλούδα είμαι (Poezie), Atena 2019.

Lucrările sale au fost traduse și publicate în mai multe țări europene. Dintre piesele sale de teatru au fost jucate: Αγαπημένο μου πλυντήριο, Η Νόσος, Ο κήπος μας, LaBelote, Ήμουν η Λυσιστράτη και Ο θείος Γιάννης , iar Ένα αλπούμ ιστορίες a fost adaptat și prezentat pe scena în anul 2016, după ce anterior o versiune, intitulată BloodyLife, a fost reprezentată la Festivalul din Avignion.

A​i încercat diferite forme ale scrisului: proză, teatru, poezie. Nevoie, experimentare sau plăcere? Există asemănări și diferențe între ele?

Fiecare formă de scris are dificultăți și în același timp farmecul ei. Scriu în principal proză și teatru, iubesc atât de mult poezia încât nu pot pretinde că, prin câteva versuri pe care le-am scris, sunt poet. Am început cu proză, a apărut teatrul, dar se pare că nu a fost ceva trecător. Există un imbold puternic de a mă exprima prin teatru. Nu aleg în mod conștient forma de scriere, deși analizându-mă, aș spune că poezia reprezintă un fel de vehicul foarte personal, proza îmi oferă o plajă largă a scrisului, în timp ce teatrul este adesea mai direct. Un element comun în toate este faptul că scriind sub orice formă punem în mod esențial întrebări, propriile noastre întrebări despre viață, moarte, dragoste, societate, despre nedreptățile lumii. Și sperăm că aceste întrebări îi privesc și pe alții. Este o întrebare secundară ce formă vor lua aceste întrebări, important este să le exprimăm, dacă și când scriem, de abia atunci luăm în considerare și forma, deoarece discursul teatral este diferit, poezia și proza sunt diferite.

*Literatura are puterea să…? *

Au oare vreo putere literatura sau arta, în general? Și vorbesc despre influența asupra societății. Nu știu. Pare dificil, deoarece trăim într-o epocă în care conștiințele sunt acum determinate de televiziune și de rețelele sociale. Continui să cred, încerc să cred că scriind nu ne satisfacem doar pe noi, ci putem exorciza puțin din răul și urâțenia din jurul nostru. Arta netezește răul general și poate ridica vocea, uneori anemică, alteori ca un strigăt. Dar nu sunt atât de optimist încât să cred în ceva mai mult. Dar arta pate fi importantă acolo unde există o educație adecvată (democratică, deschisă, onestă).

În afară de asta, literatura te pune în contact cu tine și acest lucru nu este puțin, de multe ori te face să realizezi lumea din interiorul tău și din jurul tău. Când ești doar tu și cartea la care scrii, timpul se extinde și încap acolo sentimente și gânduri infinite, iar acest lucru nu este, de asemenea, puțin. Norocoși suntem cei care am crescut și am învățat să citim pentru că astăzi, să fim sinceri, cititul a căzut în desuetudine. Omul tânăr este sub puterea imaginii. Dar unii dintre adolescenții actuali vor descoperi poate și drumul spre cărți.

Viața unui autor cipriot înainte și după Premiul de literatură al Uniunii Europene 2016 pentru cartea Ένα άλπουμ ιστορίες (traducere în română: Un album de povești).

Un premiu este un premiu, nimic mai mult sau mai puțin. Un premiu nu face o carte mai bună ci exprimă părerea unui juriu de specialitate, care judecă întotdeauna în raport cu alte cărți nominalizate - o alegere care este judecată, desigur, ea însăși. Pe de altă parte, un premiu aduce cu siguranță bucurie, satisfacție poate, întărește (chiar și puțin) încrederea în sine și creează o discuție în jurul unei cărți. Este o satisfacție morală, creează un stimulent. 

Premiul de literatură al Uniunii Europene are o consecință importantă, în special pentru scriitorii din țările „mici”, deoarece ajută la traducerea cărții, la călătoria cărții în Europa, spre cititorii din alte țări. Extinde audiența, lucru pe care îl consider important. Când am primit premiul la Bruxelles, problema refugiaților era în creștere, refugiații înecându-se la țărmul european. Din păcate, problema continuă să fie intensă. Îmi amintesc că m-am simțit ciudat la premiere și am spus că într-un moment în care fiecare țară din Europa își închide granițele și se izolează, această situație dramatică conduce paradoxal spre traducerea cărților, spre circulația ideilor.

Personal, viața mea nu s-a schimbat dramatic, nu este ușor pentru un scriitor din Cipru, dar și din alte câteva țări să trăiască doar din cărțile sale. Cu siguranță, așa cum am spus mai sus, acest premiu a adus o sporite a cititorilor, într-o vreme în care nu mă așteptam. Cartea m-a ajutat, dar am revenit la viața „normală”, poate cu mai multă nevoie de izolare pentru scris. Premiul European nu doar că a pregătit calea cărții mele, dar și pentru mine au urmat niște călătorii, un alt cadou minunat pentru mine. Așa am cunoscut traducători, editorilor, cititori diverși, public preocupat de lectură, ceea ce este atât de revigorant pentru un scriitor. Am constatat cu această ocazie că cititorii străini se bucurau să descopere în cartea mea elemente familiare. Eroii mei le activau experiențe personale. Aceste călătorii, în special prin orașe, mi-au dat o percepțe nouă asupra multor lucruri. Dacă s-a schimbat ceva în viața mea după premiu, s-ar putea spune ca orizonturile mele s-au extins odată cu aceste călătorii, cum se întâmplă întotdeauna.

Literatura cipriotă: cum ai prezenta-o cititorului român?

Cum definim acest „cipriotă”? Din punct de vedere geografic, istoric, tematic? De exemplu, cei care locuiesc în Cipru (și mai exact, atât grecociprioți cât și turcociprioți și toți ceilalți) aparțin literaturii cipriote? Cei care se ocupă de probleme „cipriote”?

Sunt unii care se întreabă dacă putem vorbi despre literatura locală astăzi sau dacă ne limităm astfel la un spațiu geografic și literar. Literatura unui loc nu încetează însă să fie legată de istoria și geografia lui, de particularitățile societății. Prin urmare, Cipru, având o poziție geografică între trei continente, are și o istorie politică complexă, iar toate acestea sunt reflectate în literatură.

Cu siguranță cei care creează într-un loc anume au unele trăsături comune, nu știu dacă e mult sau puțin. Și, în același timp, fac parte dintr-un intreg mai general. Cred că ar fi bine să încercăm să trasăm și să surprindem pe hârtie câte ceva din locul în care trăim, să scriem despre oamenii de lângă noi în așa fel încât să putem atinge sau măcar să încercăm să atingem universalitatea. Nu suntem limitați de nimic, dacă nu dorim să fim limitați.

Vorbind despre literatura greacă din Cipru, pe care o știu cel mai bine, am putea spune că face parte din cea a Greciei în sensul larg al cuvântului, dar cu diferențe și discrepanțe care au legătură cu faptul că am avut condiții istorice diferite, alte evenimente ne-au afectat istoric, și în același timp poziția noastră în apropierea Orientului Mijlociu a jucat rolul ei. Avem poeți, scriitori mai în vârstă și mai tineri care cred că merită să fie traduși și citiți, aș dori să se poată face acest lucru.

Ce pierde și ce câștigă o operă ca a ta atunci când este tradusă?

Cu siguranță câștigă cititori și asta este și obiectivul principal. Imaginați-vă dacă nu am putea, ca cititori, să citim scriitori din alte țări cum ne-am simți! Traducerea este o a doua scriere la fel de dificilă, deoarece trebuie să mențină (stilul unei opere, al unui scriitor, sentimentele sale) și, în același timp, să transfere o operă într-o altă limbă. Sigur, ceva se pierde mereu, dar ceea ce câștigăm este mai important. În cazul meu, deoarece folosesc dialectul cipriot împreună cu greaca comună, acest sentiment se poate pierde. Mai ales în cartea Ένα αλπούμ ιστορίες, dialectul este folosit frecvent și uneori în diferite forme, mai vechi și mai noi. În traducerea cărții, unii traducători au ales să folosească unele forme „ușoare” de dialecte ale propriei limbi, alții să redea dialectul folosind o limbă „mai vorbită” acolo, dar nu un dialect. În orice caz, rezultatul traducerii este interesant, din cât îmi pot da seama.

Ce te împinge să scrii în dialectul cipriot?

Utilizarea dialectului în literatură, teatru, dar chiar și în școli sau într-un discurs protocolar a fost pentru noi ani de zile o problemă controversată, cu excepția unor comedii și poate a unor texte poetice. Utilizarea sa nu a fost „legitimă”. Din fericire, acest lucru s-a schimbat în ultimii ani, nu a fost atât de ușor, dar acum există un val de utilizare a dialectului în artă, pe internet și în discuții oficiale. Fiecare creator, dar și fiecare dintre noi, poate simți prin mijloacele sale lingvistice - dialect sau greacă comună . Scriitorul vrea să se exprime autentic de fiecare dată și trebuie să se simtă confortabil și liber să o facă.

În ceea ce mă privește, la început am simțit că nu pot vorbi despre Cipru la prima persoană, să fac poveștile auzite fără să folosesc dialectul. La fel și în teatru. Rezultatul ar fi fals, cred. Cumva dialectul m-a ales pe mine, nu l-am ales eu.

Aș putea spune că dialectul cipriot este limba în care comunic, tocmai de aceea scriu mai ales teatru: consider că este important ca actorii și spectatorii să vorbească și să asculte limba în care comunică. Dificultatea este de a scrie în dialect. Nu ne putem minți: lecturile noastre, influențele literare vin din greaca comună. A trebuit să citesc și să ascult, dar și să recuperez din memorie vechi foneme și să le adaptez în scris. În literatură încă nu pot scrie atât de ușor în cipriotă, deși am făcut-o. În teatrul îmi este mai simplu din fericire chiar dacă există și acolo anumite dificultăți.

*Ce text din scrierile tale dedici cititorilor din România? *

Un fragment din Un album de povești care constă de fapt în mai multe povești care se împletesc între ele așa cum se amestecă naratorii și anotimpurile:

”Mă vei ține în minte după ce voi muri„? țin minte ca m-a întrebat într-o noapte bunica mea Marullu, ea m-a crescut, până la zece ani, aproape că trăiam în casa ei, în fiecare zi după școala mergeam la ea, tata și mama lucrau până târziu, și-așa am ajuns să am propria mea camera acasă la bunica, dormeam acolo și după ce-a murit și bunicul stăteam cu ea toate serile, până când s-a dus și ea. Într-o noapte mi-a spus ”baiatule, mă vei ține în minte după ce voi muri? Mă vei ține în minte, Konstantinos, macar un pic?” ”bunico, nu mai spune așa, nu vei muri” i-am raspuns și am început să plâng, ”nu mai plânge fiule, așa a poruncit Creatorul, să murim cu toții cândva, dar să mă ții în minte!” - eu cu cât o ascultăm cu atât nu mă mai puteam opri din plâns, am făcut o criză, iar ea nu mai știa ce să facă, să-mi revin, ”bine, bine, nu voi muri” mi-a zis, ”hai nu mai plânge, îți promit ca nu voi muri niciodată!” și m-am liniștit după promisiunea ei, am adormit, ”nu voi muri” mi-a zis, iar eu, mic, am crezut-o.

Ne poți spune ceva despre următorul tau proiect?

Pregătesc o colecție de nuvele intitulată Η ανάσα των δίπλα (Suflarea celor de alături), dar până la publicarea sa, una dintre piesele mele va fi pusă în scenă de Comapania de Teatru din Cipru și are ca titrul Σε κρίσιμη κατάσταση (În stare critică). Este o piesă care se desfășoară în zilele noastre, în afara și în interiorul unei unități de terapie intensivă (nu are legătură cu pandemia actuală), chiar și fără pandemie, relațiile umane și societatea întreagă sunt în stare critică.

Pe cine ai vrea să cunoști și ce loc ai vrea să vizitezi într-o eventuală călătorie în România?

Sper că în curând vom putea reveni la normalitate, iar călătoriile vor putea reveni la viața noastră, în siguranță și fără toate aceste protocoale și măsuri de protecție și pentru a putea veni în România, să mă văd cu Doina (n.n Ruști), cu tine și cu alții, poate, dacă cartea va fi tradusă, ar fi interesant să-i cunoaștem și pe cititorii ei. În afară de asta as vrea să mă plimb prin orașe pentru a traversa zone poate cu trenul, pentru a avea timpul pe care îl avem în călătorii pentru a observa, pentru a vedea în jurul meu străini, dar și „străini apropiați”, așa cum menționează una dintre poeziile mele.

Interviu realizat și tradus de Evanthia PAPAEFTHYMIOU

Evanthia PAPAEFTHYMIOU

Papaefthymiou este absolventă a Universitații „Aristotel" din Salonic, Facultatea de Istorie, Arheologie și Istorie de Artă, cu specializare în Arheologie. A făcut un master la Universitatea din București, la MTLR (neogreacă) și este doctorandă la Universitatea „Democritus”, din Komotini, Departamentul de Limbă, Filologie si Civilizație a Țărilor de la Marea Neagră. Este profesor de neogreacă și traducătoare. A tradus Oamenii epocii fanariote de Tudor Dinu (2018), pentru care a primit Premiul Uniunii Traducătorilor Greci.

BIBLIOTECI

scriitori aleși, scriitori uitați

NOUA LITERATURĂ

Viku ZENESCU scrie și, aș putea spune, „dansează" ceea ce scrie. Creativ lingvistic, imaginativ în curgerea, uneori epică, a ideilor, alăturând stări fruste și sofisticării, scrie poeme capabile să deschidă ușile închise ale imaginarului:

Dar de atâtea ori m-am înhăitat invers

Întors pe dos de femei N-ai tu haine patroane

Mă întorc cu fața la cearșaf

De acolo văd perfect cerul

Groapa ca pe ceva care mângâie ca o mamă

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Despre arta reprezentației dinainte gândite și despre improvizație

de Andrea PERRUCCI

Recomandată de Ion CARAMITRU

​Anticariat Doamnei

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

Evenimente care merită, recomandate de Adriana IRIMESCU

CĂRȚI

Toni Morrison este prima scriitoare afro-americană laureată cu Nobel. Romanul Prea iubită, apărut anul acesta la ART, este povestea unei sclave fugare și-a unei case bântuite.

Preaiubita este o carte densă, dramatică, și nu melodramatică, particulară și în același timp universală, șocantă, totuși liniștitoare. O carte nouă, dar în același timp foarte apropiată de romanul tradițional, capabilă să influențeze sau să schimbe percepția cititorului despre lume." The Guardian

ART

COLOCVII DE TOAMNĂ

la Universitatea din București

ÎN CURÂND

Lebăda Neagră

L I T E R A

RECOMANDĂRI OPTm

LITERA

ÎN NUMĂRUL CURENT AU SEMNAT

Evenimente

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro