OPTm
nr. 69

Fabricile mele - Berlin 2008 (2)

Narcis zicea că încearcă să retrăiască momentul de la Revoluție, când au ieșit oamenii pe străzi și erau extaziați, își zâmbeau și-i zâmbeau toți. Pentru el asta erau cluburile. Cristi zicea că se curentase tare în copilărie la gară, că fusese intens și că acuma poate că asta voia să retrăiască. Și eu ce căutam la droguri și la cluburi, poate momentul când m-a scăpat preotul beat în cristelniță și i-a luat ceva să mă scoată, că mă zbăteam. Tata mi-a tras dopul de la colac, la mare, aveam vreo doi trei ani, să învăț să înot. M-am dus la fund și am rămas acolo mult până am ieșit înapoi. În liceu, mă sufocam intenționat, era o metodă, o făceam mai mulți. Pe la 15 ani, eram în bucătărie și afară apunea soarele. Cerul era tot roșu și m-a izbit revelația. Trei zile pe urmă mi-au sângerat picioarele, aveam papucii plini de sânge. Nu mai știu de unde îmi curgea, cum îmi curgea. Dar mergeam cu prietenii și le povesteam extaziat ce simt și simțeam sângele cleios și durerea. Mă rugam în fața fiecărei biserici. Poate asta căutam. 

Prima oară am luat LSD în apartamentul meu din Prenzlauer. O zonă fițoasă, dar nu era așa o fiță, n-aveam nici măcar duș, altfel, era spațios. Mi-l făcuse rost Charlotte, o fotografă franțuzoaică-italiană roșcată și pistruiată, se tot ținea după mine și-mi făcea poze. M-am întins pe saltea și mă uitam la tavan, unde era proiectat un videoclip. Paul își adusese proiectorul, venise cu prietena lui, Michelle, fostă prezentatoare la Atomic TV. Era straniu, cu mulți ani în urmă, stăteam noaptea la Atomic și mă uitam la clipuri și acum uite-o la mine în casă. Am adormit instant. Mi-au spus că n-au mai văzut așa ceva. Ei se munciseră în plăcerea aia opt ore, de la un punct încolo se rugau să se termine. Un timbru aniversar, 65 de ani de la primul, luat de Hoffman, desenul chimic pe coli era cu o bicicletă. Hoffman îl luase și se urcase pe bicicletă. Ce trăise atunci fusese un vis lucid. Michelle primise timbrele cu bicicletă de la una din vedetele știute de ea, poate de la Kalkbrenner. 

A doua oară când am luat, eram cu Liana. Am coborît la metrou și când am ieșit la stația unde ne duceam, a început visul. Era o nostalgie întrupată, o revenire a unui moment din trecut. Se făcea că e vara, cu numai un an înainte, în București, când beam, și că ieșeam de la metrou, la Universitate. Veneam de la muncă și mă grăbeam la bere. Simțeam iar anticiparea aia fericită, simțeam febra din picioare, să merg repede repede, să nu pierd nimic din seară. Simțeam că mă așteaptă prietenii și iubita la terasă. Le anticipam râsetele și căldura. Nu concret, ca și cum mi-aș fi imaginat scenele următoare, dar ca un concentrat al viitoarei seri, ca esența unei impresii. Foarte tare și intensă. Eram în două lumi, în Berlin, toamna, în bezna care începe de la amiază, Liana îmi zâmbea fermecător și știutoare, cu intuiția aia a ei în care mă simțeam protejat. Și în același timp, într-o seară de vară în București, în viața mea veche. În filme, tripații sunt deliranți sau văd mandale pe pereți. La mine nu era niciodată cazul, totul era firesc, doar că trăiam în două realități simultan. În amândouă cu același simț al prezenței, fără nimic ireal în sine, dar în două realități simultan. Altădată, am ieșit mai mulți pe străzi după ce am luat timbre, ninsese. Am luat multe atunci, Cristi vindea și avea mereu la el coli întregi, le scotea de prin buzunare ca pe șervețele, îi zburau din mâini, le lua vântul, le rupea din greșală. Pe o chiuvetă într-o bucătărie era și un delușor cu amfetamine. Și mult hașiș, hașișul nici nu-l mai socoteam, era ca apa. Am râs acasă la cineva câteva ore, ne dureau mușchii și am zis să ieșim, să ne mai liniștim. Pe străzi, prietenia fericită dintre noi se proiecta pe tot ce ne înconjura, luminile și trotuarele înzăpezite ne iubeau, ne primiseră la ele, așa simțeam. 

Am coborât într-un subsol la un bar să bem ceva. Ne-am pus la masă, era penumbră și nemțălăii din jur aveau cu totul alt film. Le simțeam disprețul. Parcă ne opriserăm în lumea morților, acidul are puterea asta să te arunce de foarte sus, foarte jos, într-o clipă. I-am văzut tristețea disperată de pe fața lui Narcis. Nu era deloc ca la Revoluție, nu ne zâmbeau. Părea că o să murim acolo, acidul are și puterea să te țină legat de locurile rele cu o greutate de o mie de tone. Trebuie să-i opui o forță cel puțin egală. Îmi povestea Antonica, la un festival intrase în cort cu un tip, luaseră timbre și li se făcuse teamă să iasă. Muzica de afară îi speria și nu reușeau să se miște și să iasă și le era teamă și să rămână în spațiul mic și întunecat. S-au panicat toată noaptea, dimineață aveau cearcăne negre și ochi de nebuni. 

În subsol, ne-am înțeles din priviri, cu Bogdan, cu Antonica și cine mai era acolo, poate Paul și Michelle, Liana, Nichi, poate și Cristi, poate și Wolfgang, că se mai ținea uneori după Antonica. Ne-am ridicat toți și am ieșit. Imediat ce am pășit afară, mirosul de proaspăt al zăpezii ne-a aruncat pe spate. Parcă am căzut într-o iarbă curată, primitoare, sub cerul senin. 

Am răsuflat cu o ușurare nesfîrșită. 

Dan SOCIU

Poet (n. 1978) reprezentativ al generației 2000, tradus, premiat, Dan Sociu este autorul volumelor borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (2002), fratele păduche (2004), cîntece eXcesive (2005), Mouths Dry with Hatred (2012) Poezii naive și sentimentale (2012), Vino cu mine știu exact unde mergem (2013). De asemenea, scrie romane, traduce poeme. Premii: „Ronald Gasparic”, Canada (2002), Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu (2002).

 

 

 

 

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

 

 

 

 

NOUA LITERATURĂ

O povestire legată, construcție clasică și situație epică veridică - acestea sunt trei dintre calitățile prozei sale. Florentina Ionescu scrie proză scurtă, realistă, într-o manieră care pendulează între notație și analiză psihologică.

OPTm

 

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Paturi oculte de Doina Ruști, Ed. Litera, 2020 (în curând și audiobook)

Carte recomandată de

Ioana Cistelecan, Mircea Pricăjan, Călin Teutișan, Bogdan Tănase, Adriana Titieni Irimescu,

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

LITERA, 2021

 

 

 

 Humanitas, 2021

Tracus Arte, 2021

 

O fereastră veche,

   dacă în casă ar rămâne

   ar traduce imprecise

   imagini atinse de ploaie.

Enrique Nogueras

 

Peter Pan, 2020

 

VIAȚA LITERARĂ

 

 

Ioana Drăgan, la Ierusalim

 

 

 

Humanitas, 2021

 

Semnează

 

 

 

 

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

Cristina Bogdan - Muzeul Arheologic din Adamclisi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro